vineri, 27 decembrie 2019

Despre fotbal, ieri în Trivale, azi prin Giurgiu

Și nu numai...

Să nu mă-nțelegi greșit, am crescut mai la vale de Colentina, unde, după ce ai trecut de gura Oborului către Doamna Ghica, era posibil să vezi pomi albi pe marginea drumului și borduri roșii pe de lături.
Nu era întâmplare, ca să știi.
Nu era cale să trăiești acolo fără să știi oarece nume pe care, când le rosteai, unii să lăcrimeze clătinând pozitiv din cap, alții să te privească încruntați. Nu-s trufaș, dar am aruncat un ochi pe o pagină de net unde găsești o listă după alfabet. Doar ca să trezesc amintiri vechi și să am cu ce să-mi pregătesc apărarea, vine văr-miu la mine mâine să-mi zică La Mulți Ani și să pună note la vreo 4 sticle de Crâmpoșie de Drăgășani de la ălălalt văr, dinamovist și el. Bea, se strâmbă când zic „Pârcălab” ori ”Dumitrache” și pune pe masă Bazil Marian și gemenii Dumitriu II-Ionescu.
Și, dacă tot avem informațiile la un clic distanță, dăm drumul la amintiri.
N-a crescut p-aicea. Știu sigur că prin Giulești circulă un virus similar, o altă formă de A(F1-M) de la A -  Atins iremediabil, F1 de la Fără Remediu, M de la Major.
Vai nouă!

Azi am pus cele 4 sticle în rastel, fiecare dintre ele echipate corespunzător. Două alb-roșu, două în vișiniu. Încep cu ale lui, sunt gazdă, la urma urmei.
Dedesupt am pus rezervele. Dincolo de regulament, vreo 12.
Mâine e rândul meu să pun pe masă tema. Ziua mea, subiectul meu.
Dacă nu știi, cititorule, despre fotbal e oricând momentul potrivit să discuți. Mai puțin când stau ele cu ochii pe tine. Da’ nu e așa greu, de-a lungul vremii au intrat și ele în joc. Noi stăm cuminți cale de vreo două sticle, chiar le invităm la dans la primul vals și la Brașoveancă și p-ormă, de la a treia, ele povestesc în cercul doamnelor isprăvile nepoților iar noi ne batem în povești de demult.
Am, încă, una pe suflet, de la ultimul Sf. Gheorghe, acasă la el. Ziua lui, tema lui. O poveste urâtă care, la vremea aia, prin 1967, a stins lumina dincolo de Obor. Ion Ionescu și Năsturescu... mai bine o lăsăm așa, e povestea lui, nu a mea.
Mâine, după Crâmpoșia 2, am de gând să-l las fără grai. Pun pe masă două nume și câteva faze cu doi magicieni. Un gigant și un ucenic vrăjitor.
Nici dintre-ai mei, da’ nici de-ai lui.
Fac pariu că vine cu notițe inutile, acunse în nădragi. Hihihihihiii! Deja mă distrez, parcă-l văd fără reacție, uitând să mestece și cu ochii cât sarmaua.
Că tot veni vorba, o să-l las în offsaid cu un extemporal pe tema: „identificați caracteristicile specifice ale personajelor de poveste Gâscanu’ și Sărmăluță”.
Am deja o grilă de răspunsuri corecte.
-         Talent grămadă (sunt admise adjective oricât de exagerate)
-         Personaje perfect relevante pentru ce-ar putea însemna în fotbal „artă-pentru- artă”
-         De obicei, oameni care au dat / dau valoare altor parteneri din echipă, sunt permise inclusiv nume precum Doru Nicolae / Denis Copilul Problemă
-         A arătat / arată  dragoste fără rezerve pentru ce înseamnă fotbal, dincolo de scheme, teorii, sisteme. În caz că lumea a uitat, fotbalul e un joc. De cele mai multe ori frumos la vedere, altcumva în umbră.
-         Amândurora le-a fost / le este deseori greu. Pare-se că e greșit să te bucuri, acolo, în iarbă, de ce înseamnă fotbal cu adevărat. Iar lor le-a fost / le este permis să se răsfețe NU pentru ei înșiși ci pentru ce contabilizează.
Corolar: propun să adoptăm una din două.
Fie bucuria paselor, șuturilor și exclamațiilor de bucurie pe care personal le trăiesc cu nepotul meu ori cu prietenii din parc să se cheme altfel, fie să excludem fotbalul din ceea ce se cheamă „jocuri” și să-l plasăm în sfera intereselor economice majore. Industrie, servicii. Cât pe-aci să propun sex, dar las de la mine, e prea lungă lista sponsorilor și te trec fiori numai când vezi reclamele. Impresia generală e că ăștia care varsă mulți/câștigă înmiit bani ar rămâne deplin fericiți dacă imaginea  dumnealor ar fi asociată doar cu partea de deasupra a fenomenului.
-         Amândoi, când n-a fost destul să-i pună pe alții-n lumină și chiar era musai să dea o palmă sistemului underground, au scos iepurași din ghete. Listă lungă la Gâscan, greu, în ce mă privește, modul cum a întristat mulțime de suflare dinamovistă în ’79. Al doilea i-a predat unui selecționer (în funcție până mai ieri) o lecție simplă iar nouă, cei care vroiam bucurii, ne-a  servit pe tavă o calificare.
-         Amândoi par, atât la trecut cât și în zilele noastre, poeți. Dacă  iubiți fotbalul așa cum e de fapt, un joc, firește că înțelegeți.
-         Amândoi au avut ghinion.
Ghinion 1, Gâscan ignorat. Sunt curios dacă văr-miu o bagă-n răspunsuri. E de 5 puncte, fir-ar ele de puncte! Guadalajara, cea mai frumoasă grupă din turneu! Să-l ții pe tușă pe singurul fotbalist atins de geniu! Trebuie să recunosc că, față de zilele noastre, Don Angelo ’70 avea un alibi, alte circumstanțe ale competițiilor  naționale, fără interese economice atât de grase. La vremea aia erau niște băieți talentați pe la noi, un Dumitru, Dembrovschi ori Numweiller care să acopere mijlocul. Dar, iertat să fiu, știți cam cât era de la ei la Gâscan?  
-         Ghinion 2, alt selecționer, în zilele noastre, Sărmăluță ignorat. Sigur, dacă văr-miu o să dea o contră (oh!!!) cu diferențele masive dintre cei doi, subiectele de azi alte discuției, n-o să am cine știe ce argumente.
Dar,  vericule, apropo de selecționer, dacă după două-trei tristeți de meciuri în care ai terminat gâfâind ori în genunchi nu înțelegi că-i musai să ieși măcar un pic din sistem și să mizezi pe altceva, ba chiar îți permiți să uiți o lecție pozitivă anterioară, apăi tare mă tem că fie suferi de constrângeri colaterale, presupunând că ai ceva minte, fie ești CONTRA de cap, să-mi fie iertat...
-         Amândoi au păcate. Mai corect spus, dincolo de praful magic cu care ursitoarele i-au stropit la naștere, par din același aluat ca mine ori ca mulți alții. Gâscanu’ se dezlipea greu de prieteni, în general. Mai trăgea o miuță pe maidan cu cei din cartier, chiar dacă numele lui era deja citit la televizor într-o echipă din prima divizie a țării. Și, da, toată lumea știe, îi plăcea un șpriț cu amicii. Dar asta nu i-a știrbit niciodată din har și nici nu i-a domolit spiritul de vrăjitor din iarbă.
Sărmăluță... nici nu știu dacă e nevoie să dezvolt.
De fapt, nici nu știu cât adevăr e dincolo de poreclă. De-ar fi după mine, m-aș bucura să fie. Doamne, ce-ar fi rău să-ți placă ce place tuturor?! De ce nu i-ar plăcea și lui?
-         Vericule, la final pot să-ți pun pe masă deplina mea capitulare dacă închei cu modestia.
Discret și fără emfază, Dobrin nu s-a asociat niciodată cu imaginea, pe bună dreptate născută din admirația celor de-atunci, de Prinț din Trivale. N-a cerșit titlul, nici admirație și nici respect, nu s-a lamentat că lumea nu se-nchină la icoana lui.
Și-aici îi musai să reamintesc o zicere a unei mari personalități, până mai ieri, contemporane: ”dacă o doamnă simte nevoia să afirme că este o doamnă, înseamnă că nu este”.
Din aluatul ăla dospit în Trivale pare crescut și Budescu. Dacă mă vei provoca la contre (!) cu argumente n-o să dau ’napoi.
Știu că e poet, știu că fiecare atingere a lui, atunci când îl caută mingea, e din categoria aia, a versului și a metaforei. Nu-s mulți acolo, să știi.
Mă gândesc că o fi și modest. N-o fi egalul lui Dobrin, la o adică, însă modestia l-ar  plasa acolo unde caracterul îi plasează pe adevărații campioni. Știu eu niște Oameni precum Patzaichin, Comăneci, Szabo, Lipă și atâția alții mai valoroși, luați unul câte unul, decât tot fotbalul mioritic luat de-a valma, de la început până în pânzele albe. Rămași modești, în băncile lor de genii. Poate-o fi prea mult să-l punem pe Budescu în același raft cu Dobrin, dar dacă-n firea lui știe cine e și se poartă ca atare, atunci nici c-ar fi greu, după mintea mea, să-l plasăm măcar de-a dreapta lui, nițel în spate, sub aceeași aură.

Poate-ați fi curioși, ori poate nu, eu cu *săracu’ de văr-miu rareori terminăm subiecte din categoria mai sus pomenită. Mai degrabă terminăm bunătate de sticluțe de Drăgășani. Nici că-i greu, soldăței cuminți și triști, numa’ cât sărăciile alea de sticluțe din avion, înșirate tot de-a dreapta și de-a stânga mesei.

*Cică Rapidul trage tare să nu lase legenda să se stingă. Mâine-poimâine în prima ligă. Fără glume bune, după cum știți, lume-ar fi mai tristă.
La fel și noi, de altfel.
Tot la unu-două etape câinii latră a pagubă iar urșii merg liniștiți către play off.
Da’ nu e de tot rău, există viață și în play out. Încă.
După cum se-arată, sunt oarece șanse să fim amândoi triști, eu și văr-miu. Ai noștri să afle, în sfârșit, cum e viața în eșalonul 2, ai lui să mai facă măcar un an anticameră.


Ștefan,
27.12.2019

Un comentariu:

  1. M-ai dus cam departe, Ștefan. Nu l-am prins pe Năsturescu jucând, așa că nu pot să-mi dau cu părerea. Pe Sărmăluță l-am remarcat, nu-i rău, știe ceva cu mingea și are o tehnică bună de a lovi balonul. Dar e departe de Dobrin, dacă mă întrebi pe mine. Are loc în 11-le de bază? Fără discuție, echipa ar trebui să înceapă cu el.
    Sufletul meu de dinamovist însă, rezonează cu poveștile tale despre Mopsu', pe care nu l-am mai prins jucând la Dinamo, ci doar îmi amintesc de el la final de carieră, în echipa creată de Lucescu la Corvinul. Tata zicea pe-atunci că nu mai avea viteza de la Dinamo și probabil că avea dreptate. Dar eu nu am referința exactă, din vremurile lui de glorie, de la Dinamo.
    Amintirile mele despre echipa alb-roșie și marii săi jucători încep de mai târziu, cronologic vorbind, cam de pe la Dudu și Custov încoace. Și când povestesc fie acasă, fie prin birou mai tinerilor mei colegi care îmi mai fac în ciudă cu pregătirile lui Borcea de Liga Campionilor - de meciul de senzație cu Inter de la București, cu golul lui Dudu care m-a făcut să sar prin tavan și de calificarea de poveste, din prelungiri, parcă tot nu-mi vine a crede!
    Și, ca să nu mă lungesc prea tare, doar să-ți mai spun că am plâns după returul cu Liverpool, așa eram de convins că mergem în finala Cupei Campionilor atunci. :))

    RăspundețiȘtergere