duminică, 16 noiembrie 2014

Bună seara, domnule Iohannis!

Eu sunt Ștefan din București. Alegător conștiincios. Cel care tot sădește speranțe în buletinul de vot atunci când oameni ca dumneavoastră sau ca domnul Ponta par să aibă mare nevoie de suportul meu. Știți despre ce vorbesc, momentele alea din viața noastră, cei mulți, neștiuți și cuminți, în care vă străduiți să ne convingeți că suntem, de fapt, tare importanți. Noi decidem viitorul, noi suntem, în ultimă instanță, responsabili, prin votul nostru, de toate cele care ne așteaptă dincolo de orizontul închiderii urnelor. 
Mă apasă, periodic, tristeți de alegător. Sufăr, cam după fiecare tur de scrutin, la intervale mai mici ori mai mari de timp, serioase traume post-electorale.  Îmi zic că, dacă chiar aveți dreptate, apăi fii și nepoții mei au tot dreptul să mă pună la zid și să-mi pună-n cârcă toate cele care ne umplu viața de zi cu zi: traiul din ce în ce mai greu, prețuri care ne cocoșează, școli care promovează proști cu diplome, sistem de sănătate din care s-au scurs către alte meleaguri mii-zeci de mii de doctori, uciderea lentă a cercetării, anihilarea dezvoltării prin reducerea tembelă a investițiilor, exodul neîncetat al creierelor, neîncetatele furăciuni, confuzia care cuprinde încet-încet mințile românilor, cancerul clasei politice, parlamentul aleșilor = pavăza hoților, diluarea continuă a valorilor morale, minciuna ca instrument de guvernare, disprețul față de lege, supremația bunului plac și suprimarea bunului simț, validarea furtului și a minciunii prin comisii autorizate, calomnia și noaptea rațiunii, răutatea și invidia, dispariția spiritului civic, cultivarea individualismului feroce și al ascensiunii în detrimentul celui de-alături. Cine suntem, Doamne? Privesc în urmă și încerc să văd ce anume din trecutul nostru validează, potențează vria asta morală către fatalitate. Către fără întoarcere.
Unde-am greșit?! Mă tot întreb...
Politic vorbind, trec dintr-o confuzie în alta.   Tranzițiile electorale succesive dinspre anul 90 către zilele noastre au cultivat temeinic în mintea mea sentimentul deznădejdii și al bolii fărde leac. Trăiesc coșmarul alegerii inutile. Unii rezolvă simplu, refuză să aleagă. Alții, precum mine, se agață de un fuior de fum, o speranță că, poate, de data asta răul cel mai mic se va dovedi a fi mai mult decât atât și că, din speranța sădită într-un peticel de vot, va răsări, Doamneajută, binele mult-așteptat.
Bună seara din nou, domnule Iohannis!
Sunteți, zilele acestea, sâmburele de speranță din buletinul meu de vot. Dumneavoastră, omul care păreți a fi.
Nu mă sfiesc să vă spun, nu cred în bunele intenții ale clasei politice din amărâta asta de țară. Vi se pare că e prea mult și prea înverșunat ce vă spun? Vi se pare că greșesc? Dacă da, mă-ntreb ce argumente viabile, de bun simț, ați putea găsi astfel încât să-mi spulberați convingerile clădite de atâtea și atâtea realități care mi-au suprimat speranțele. Cum veți reuși să-mi demonstrați că toți cei care se pretind oameni politici au abandonat, precum misionarii care răspândeau cuvântul Domnului în cele sălbăticii, somnul liniștit al omului fără griji  fiindcă lumina vieții lor ar fi vocația jertfei personale. Mai citesc odată fraza anterioară și, chiar dacă sensul este profund pozitiv, mă umflă râsul confruntând enunțul cu realitatea faunei politice românești.
Să nu mi-o luați în nume de rău, nu cred nici în vectorul dumneavoastră politic, domnule Iohannis. Nu văd diferențe majore, decisiv contrastante între alianța care vă susține și cealaltă alianță. Mă chinuie, eligibil, ca și la alegerile anterioare, criteriul nesănătos  mai degrabă ăsta decât celălalt. Într-un fel, este mecanismul aproape subliminal care atenuează dezamăgirile de după. Mizez, totuși, pe buna dumneavoastră credință. Vreau să cred că sunteți   atât de echilibrat în gând și acțiuni pe cât păreți a fi. Că veți fi suficient de rigid în a rămâne în interiorul unor principii sănătoase și destul de flexibil pentru a accepta că ați putea să nu aveți întotdeauna dreptate. Că veți fi mereu de partea legii, a celor care o apără și o aplică. Că veți fi de partea noastră, a celor mulți, neștiuți și cuminți, nu de partea noilor nomenclaturiști locali sau centrali, emanații ale unui sistem politic pervers. Că nu veți dori să schimbați legile care nu vă plac, cum ar fi legea aia cu traficul de influență „de pe timpul lui Stoica pe care am votat-o ca proștii. Că nu veți încerca să ne explicați, precum majoritatea politică de azi, că rolul unor  instituții ale statului (DNA cel mai vizibil) care astăzi încearcă să trateze cancerul este malefic și trebuiesc eliminate (risc un pariu, în acest sens: n-o să treacă anul și, dacă onorabilul domn Ponta se va cocoța în scaunul râvnit, se vor găsi oarece tratamente stomatologice de scos dinții fără anestezic). Că veți rămâne același om cu bun simț care păreți acum a fi. Vreau să cred că, dacă ați putut fi un bun gospodar la Sibiu, poate avem norocul să fiți la fel de bun și în fruntea țării. Știu, altul e scaunul și altele pârghiile. Alte premise, alte orizonturi. Dar încă mai cred că omul contează.
Mai risc o confesiune: cred că puteți fi mai mult decât mai degrabă.... Vreau să cred că veți reuși, în felul dumneavoastră calm și nespectaculos, să relevați celor care vă cred nepotrivit pentru o sarcină atât de grea, că nu confruntarea trebuie să definească activitatea unui președinte, nu calomnia, nu tupeul, nu impostura și minciuna, nu agresivitatea continuă, nu atacurile la familie, nu răul, în diversele lui forme, trebuie sa caracterizeze personalitatea liderului unui neam. Știu, se vede, aveți un handicap complet nepotrivit cu postura în care v-ați aflat în aceste zile: habar n-aveți să vă certați! Știți ce mă doare cel mai tare? Că acum, într-o vreme de nefericită cumpănă, ceea ce este pozitiv în firea dumneavoastră ar fi putut fi pârghia prin care răul profund de dincolo va prevala. Vai de neamul nostru!
Dar știți ce-aș vrea să cred înainte de toate?
Că, de-o da Domnul să fiți următorul președinte, veți găsi puterea să plătiți către cei mulți creditul cu care v-au îndatorat, mai degrabă decât către grupul politic pe care-l reprezentați acum. Greu? Cu siguranță. Imposibil? Rămâne să ne arătați că nu.
P.S.
Mă bătea un gând că, poate, ar merita să tratez cumva tema onorabilei etnii din care vă trageți, dat fiind repetatele încercări ale oponenților de a vă găsi oarece bube-n cap. Apoi mi-am amintit că au tot circulat zvonuri că primul nostru președinte democratic ales ar avea, ca și dumneavoastră, rădăcini într-o altă etnie decât cea neaoș daco-romană.
Două comentarii scurte:
-          Cei îngrijorați pe chestia asta sunt exact cei care-l votau entuziaști pe dl Iliescu cu ceva vreme în urmă și nu păreau deranjați că...
-          S-a mai spus, poate fi un lucru comun deja, dar, dacă acum un secol și jumătate un neamț care, vezi bine, nu avea nici în clin nici în mânecă cu neamul românesc a putut clădi fundamentul statului modern român, oare n-am putea spera ca istoria să se repete?


Ștefan Mitan
16.10.2014

11 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu zic Stefan, ca trebuie sa ne pastram mereu speranta. Un vot nu conteaza, doua nu conteaza, dar adunate uite ca au reusit ceea ce parea aproape imposibil. Daca este cineva care poate incepe sa miste lucrurile, eu zic ca este Johannis. Macar prin faptul ca are un bun simt si o atitudine demna, asa cum spuneai si tu... total diferita de a miticilor. Romanii spun " sa ne ajute Dzeu" Eu zic ca mai intii sa ne ajutam singuri, ca Dzeu iti da, dar nu iti pune si in traista. Noi am aratat ca se poate. Ca sintem mai multi, mai hotariti, mai disperati sa fie bine pentru copiii nostri, decit ei sa isi umple buzunarele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Și-am reușit!
    Un prim pas.
    N-a fost ușor, dar ne-a ajutat Ponta și ai lui. Fără tupeul lor nemătginit, fără disprețul lor pentru legi și pentru noi toți, fără disperatele lor tentative de a ne prosti, fără agresivitatea lor continua, fără patologica lor mitomanie, fără toate acestea am fi fost la mâna celei mai negre facțiuni politice de după '90 încoace. Verdict venit chiar din interior „Ați creat un monstru!”.
    Retrospectiv, privesc declicul care ne-a unit și îndrăznesc să spun că greul de-abia acum începe. Sună destul de șablonard, dar mi-e tare teamă că monstrul o să-și apere privilegiile cu dinții, ghearele, tentaculele, cu toate cele care-i sunt la îndemână. Monstrul încă nu e îngenunchiat, din păcate.
    Dar, vorba ta, poate Dumnezeu bunuțul o să ne întărească să ne curățăm de rău.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut Bubu, mi-ai spus ca nu daca nu ies la vot va fii in avantajul lui Ponta si a lor lui. Nu a fost asa. In decembrie 89 aveam 20 de ani. Revolutia m-a prins in armata, la Timisoara. Am fost scosi pe strazi si am stat la garnizoana din spatele Operei pana in februarie. Venit acasa prin martie, ma ascundeam de minerii lui Iliescu ajunsi pana la Cultural in Berceni si pe strazile dosnice. Mai tarziu am sperat in neputinta lui Constantinescu. Dupa care am ajuns sa fiu umilit de nesimtirea unui Presedinte jucator, care ne-a jucat sperantele exact pe masa de plus a FMI -ului. De ca sa mai cred si sa mai votez, cand stiu, cand sunt convins, ca de la 89 si pana acum toti sunt la fel, fara exceptie. Fiecare speram in mai bine, poate sa sper ca cei care au fost cu americanii dupa razboi au fost cei care au reusit sa isi dezvolte cel mai mult economia tarii. Iohanis traieste in Romania si ma amagesc singur cu vise care sunt sigur ca dupa cateva luni se pierd in euforia lunii Noiembrie, aceea luna din patru in patru ani in care vorba celor de la Parazatii; " Toate-s la fel ".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțeleg tare bine cele ce te macină, Laure. Dar, crede-mă, e o satisfacție în a ști că, dacă e să iasă bine, ai pus și tu umărul. Dacă nu, nu poate fi decât încă o dezamăgire. Însă eu nu vreau să renunț la speranță, asta-i tot.

      Ștergere
  5. Îi va fi foarte greu lui Iohannis . Explicația o dă Regina Maria , cea pe care o voi cita aici :
    „ Am venit în România ca un viteaz tânăr și vesel, gata să intru în rândurile voastre, să mă închin la steagul vostru, să pășesc neînfrântă alături de voi, cu un cântec pe buze, bucuroasă de orice greutate, de orice străduință, poate prea îndrăzneață și neascultătoare, dar a voastră cu inima și sufletul. Dar nu mă pot prinde în luptă cu vicleșugul vostru, nici cu șireteniile și capcanele voastre. Sunt ursită să fiu mereu învinsă, dacă armele voastre sunt bănuiala și înșelăciunea. Dar a cui este rușinea ? A mea sau a voastră ? ”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hm...
      O fi adevărat. Ba, aș zice, sigur e adevărat. Rămâne să tragem nădejde că, totuși, ăia buni sunt mai mulți decât ceilalți.

      Ștergere
    2. Aia buni se pare ca au si ei probleme cu justitia . NIci nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla daca justitia independenta a statului suplu si eficient cladit de predecesorul , va da un verdict impotriva actualului pe 14 ianuarie , dupa ce va fi cunoscut deja mirosul naturii din varful dealului. Ce-o sa zica floarea cea vestita ce-a votat hotarat pe 2 noiembrie ? S-a creat un precedent in iulie 2012. Va fi atat de usor sa-si mai bata cineva joc de majoritatea ce si-a spus cuvantul prin vot democratic ? Sunt curios ....:)

      Ștergere
  6. Seară bună, Răducule!
    Ce mai faci? Tot cu bățu-n gard?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua , Fanele !
      Paiii....dac-asa m-a prins inghetu'....:)

      Ștergere
  7. Hehee!
    Las'că îi bun un îngheț sănătos. Mai omoară microbii și, la o adică, ne mai și ostoim doru' la o copcă :-)

    RăspundețiȘtergere