AEGEAN VILLAS, Potos, Thassos

         Makaza, noul-vechi punct de frontieră bulgaro-grec, cu perspectiva scurtării drumului (la bulgari, adică știți voi ce vreau să zic!) cu vreo 150 de kilometri, părea opțiunea perfectă către noua destinație de septembrie. Că, vorba Maiei, avem n-avem treabă, când mijește septembrie îi musai să tândălim măcar o săptămână pe o plajă la Egeea sau Ionica.

          Drumurile lungi în spatele volanului nu mă mai atrag. Lucru pentru care am cedat, cu oarecari ezitări, celei mai comode alegeri: Thassos. O să fie Thassos II, asta e, oricum ne-au scăpat, la prima vizită, vreo două-trei destinații locale frumos zugrăvite de site-urile turistice. Plus că, de anul trecut, echipajul principal de doi, adică Maia și șoferu’ Bubu (acu’ trei ani „ne dădeam” prin Thassos împreună cu un echipaj secundar de doi, ăl mic cu fosta...) a mai câștigat un membru. Și iată-ne 2+1 junior, adică șefa noastră, nepoțica. Și nu se cade s-o chinuim cu drumuri lungi.

Și de-aia Thassos II.

De ce AEGEAN VILLAS?

Păi pentru că s-a pliat pe cele câteva criterii de căutare pe care mi le-am cristalizat de-a lungul anilor. Strict personale, desigur, nu-i obligatoriu să vă identificați.

-          De dormit: vrem un loc cu perne nici prea moi nici prea tari (J), cu baie personală.  Până una-alta, suverana +1 nu reclamă spațiu personal, așa încât tripla e (încă) suficientă

-          Locație: ideal ar fi  pe plajă. Da’ dacă acest răsfăț costă mai mult de 10 euro pe zi  prefer să caut compromisurile. Ne-am zis că  cei extra 70  euro pe sejur pot fi cheltuiți cu mai mult folos. Paranteză: la finalul lui iunie am testat criteriul ăsta la Hotel SOLERO din Eforie Nord,  n-am fost prea fericiți. Da’ trebuie să fiu obiectiv și să spun că nu faptul de a fi fost plasat pe plajă ne-a nemulțumit.

Așa că acest criteriu s-a adaptat la „cât mai aproape de plajă”.

Sfat: nu faceți greșeala să confundați „aproape de mare” cu „aproape de plajă”. Acum 3 ani episodul Thassos I (Erodios Studios, pe coasta de vest, unde am pus botu’ la  un balcon cu „vedere la mare”) s-a soldat cu plimbări zilnice cu mașina din dotare către plaje unde să ne răsfățăm oasele. Nimic rezonabil pe o rază de peste 10 km de locul unde dormeam.

-          Locație II: ceva magazine în zonă. Greu de crezut că n-o să vrei să ai la-ndemână un super-market (d-alea ca la ei, 50 metri pătrați) de unde să cumperi o apă, o taraă cu fructe ori magazinașe cu flecuștețe.

-           Parcare: esențial, din moment ce mergi cu mașina.

Revin, de ce AEGEAN VILLAS? Păi pentru că:

-          De dormit: ni s-a oferit un apartament cu două camere maaari la preț mai bun decât o triplă la Aldebaran, Kokinnos sau Nontas (Skala Potamia)

-          Locație: 5 minute de lălăit pe drum până la o plajă nefericită (pietre, zonă de nisip îngustă și necurățată, plină de ce aduce marea din larg, cu aspect sălbatic, pietre in apă și arici dușmănoși). 10 minute până la plaje decente, nu foarte mari dar cu nisip bun, intrare în mare curată, apă mică pe o distanță mare, numai bune pentru pitici. Plaja Potos în dreapta și  San Antonio mai la stânga.

-          Locație II: 5-10 minute de mers pe jos până la zona comercială. De la fleacuri obișnuite (magneți de frigider, șlapi și alte alea ca peste tot) până la alimentare cu brânză de capră la 9 euro kg ori „Casa vinului” cu de toate.

-          Parcare: boierie, curtea de-alături complet goală, fără gard la stradă, de fapt o livadă de măslini la umbra cărăra lenevesc mașinile și pasc liniștite curcile

       Jimmy și Lynne sunt englezi. Mă rog, se poate spune că erau, având în vedere că au renunțat de ani buni (dac-am priceput eu bine, de prin ' 98, deci să tot fie 16 ani) la cețuri și ploi londoneze pentru Thassos, Potos, adică promisiunea unor veri lungi cu mult soare și  ierni blânde ca o adiere răcoroasă.

Pe dinafară, Aegean Villas arată bine, bine! Cu un ceva care sugerează Grecia și Mediterana. Alb, coloane și terase. Terasă la nivelul superior, terase mici în fața suitelor. 

Ori, mai bine zis, apartamente atâta vreme cât sunt, de-a binelea, chiar două camere (plus un mic spațiu destinat unei mici bucătării în interiorul camerei de zi) ci nu două spații în interiorul unei singure camere, cum mai găsești pe ici-colo sub această denumire).

Curtea.

Verdeață, flori, o boltă cu viță de vie ca la tata acasă și două spații special amenajate pentru grătar. Cu bar și scaune înalte, cu răcitoare unde Jimmy are grijă să nu lipsească niscaiva beri. Și, n-am luat seama, da’ sigur mai avea el pe-acolo ceva-uri d- alea care aburesc paharele.

Am ajuns la poarta lor pe la prânz.

N-a fost greu să-i găsesc, pe site-ul lor  http://aegeanvillaspotos.webs.com/apps/location/) e o secțiune unde ești îndrumat pas cu pas, cu repere vizibile pe care e greu să le ratezi. Jimmy era pe terasa de la ultimul nivel, rezemat de balustradă, scrutând drumul. Poate ne aștepta ori poate doar privea spre marea de dincolo de grădinile cu măslini. Ne-au întâmpinat amândoi la poartă. Politețuri, cum a fost drumul?, ce frumos e la voi! Aveți bagaje? Glumești, dacă e la o adică, cu ce a pus Maia în bagaje,  putem sta la voi liniștit măcar o lună!! Și Jimmy a scos de sub scară o liză special antrenată să-și rupă cocoașa sub bagajele Maiei. Vedeți voi, o gazdă bună nu-și lasă oaspeții să-și care singuri bagajele. Întâi pentru că chestia asta e în protocolul cel normal al relației gazdă-turist și-al doilea pe considerent de simpatie cu șoferu’ căruia numai ușor nu i-a fost cale de vreo 10 ore de condus.

Casa.

La apartamentul nostru ajungi urcând o scară largă, cu balustradă de fier forjat și trepte ce par de marmură care se termină într-un balcon ba, ce zic eu, chiar terasă.

 Masă de lemn (eu am făcut-o, zice Jimmy) care, încă de pe acum, miroase a cafeaua de dimineață. Frumoos! Da’ stai, îmi zic, lasă nițel loc și pentru dezamăgiri, cine știe ce-o fi dincolo de ușă! Ia să vedem: drept în față o canapea multifuncțională. Lynne ne arată cum se face mare și pot dormi lejer două persoane. În stânga încă o canapeluță. Nițel mai în dreapta colțul bucătarului. Față-dreapta e baia. Lângă baie dormitorul. Pat mare, primitor, comodă cu oglindă și sertare lângă ușă, dulap mare de haine. Fereastră cu roll-up pe-afară și draperii grosuțe pe dinăuntru. Spații largi, în prima cameră, cu puțin efort ai putea să mai pui o masă de ping-pong, în dormitor una de poker. Curat și primitor. Mă uit la fete, le place și lor. Bun, am nimerit-o și de data asta.

Plaja.

De la noi (știți voi, Aegean...) până la cea mai propiată plajă e cale de ronțăit un covrig. Ieșim din curte, lăsăm pungile cu cele gunoaie în stânga, în containerele de pe stradă  și cotim plini de speranță spre dreapta. Traversăm drumul principal, ăl de dă ocol insulei și intrăm pe un drumeag prăfuit, mărginit de măslini.  Îi scurt, cale de-o aruncătură de băț, dar destul de lung cât să avem vreme să ne rotunjim ochii a surpriză și admirație. Trunchiuri de măslini bătrâni ca timpul, oi și capre păscând printre ei și, croind potecă prin praf de-a latul drumului, șir de furnici cărând spre mușuroi ele știu ce. Prințesa (nepoțica, vezi bine) ne avertizează să pășim peste, furnicile astea nu sunt de capul lor, e și o regină care coordonează, puțin respect!

Cei 2-300 de metri de drum se termină direct în plajă. Hm... nu-i prea grozavă zona asta. Îngustă, zonă nisipoasă numa’ cât se sparg valurile la mal, în rest pietre multe, crăci și frunze moarte. Sub toate astea e un nisip fin, numa’ că nu pare să fie interesat cineva să-l dezgoape. Intrarea în mare pietroasă, cu ceva arici neprietenoși pândind tălpile celor neavizați. În dreapta, la câteva sute bune de metri, e plaja Potos, aia din dreptul pensiunilor, hotelurilor și multelor taverne. Plajă de nisip, amenajată, aglomerată. În stânga, la alte sute bune de metri, o altă plajă amenajată, San Antonio. Undeva, în zona asta de plajă sălbatică, aproape de  San Antonio, la o margine de livadă cu măslini și smochini, am găsit un petecuț de plajă așa cum îl vroiam: nisip fin, intrare în mare fără pietre, apă limpede și atât de puțin adâncă încât te plictiseai mergând în mare ca să-ți ajungă pân-la brâu. A fost locul nostru exclusiv și-am socotit că-i musai să-l marcăm într-un fel, doar-doar căpătăm exclusivitate de-un cearșaf. Și-am construit, la marginea lui, cu trudă, nisip și imaginație, un castel. 

N-a fost regele castelelor de nisip, numa' destul de arătos cât să stârnească zâmbete, oarece admirație, nenumărate poze și, în ultima zi în care am făcut plajă acolo,  am găsit scris cu bățu’ în nisip, la poarta castelului, un „BRAVO”, ca o medalie de merit.  

De-ale comerțului.

Magazine și magazinașe de-a lungul unei străzi paralele cu plaja. Un Lipscani de Potos, dacă vreți, cu deosebirea că, pe o bună porțiune de stradă, era permis circulația auto. Ceea ce, vă imaginați, era suficient de neplăcut. Stradă îngustă, tarabe și vitrine mobile amplasate afară, lume ca la bâlci și câte-o mașină strecurându-se cu greu.

Ce puteai să cumperi? Păi, ca de obicei. De la tricouri și nădragi la acadele. De la jucărele pentru copii la pipe de lemn sau mărgean. Chiloți de baie și papuci, prosoape și ochelari. Nelipsiții magneți de frigider care, cred eu, sunt cea mai vândută marfă specifică.

Multe taverne, pizzerii. În oraș dar, mai ales, direct pe plajă.  

Ștefan, 
21.09.2014
...