marți, 16 august 2011

BULINA ROȘIE – triumful românului nesimțit

Nu pot să fiu ca tine.
Știu că eforturile tale, în disperata-ți tentativă de a prevala împotriva bunului simț, vin dinăuntrul ființei tale dar și din sărăcia morală a mediului în care ai crescut. Dacă aș paria că și părinții tăi aruncau gunoiul în stradă, peste gard, ori în spațiul ăla gol care  desparte satul vostru de cel vecin aș face-o pe bani mulți. Șansele să pierd pariul sunt minime.

Nu-mi fac iluzii că vor fi fost mulți până acum care să-ți releve un adevăr evident: ești nesimțit, în cel mai pur sens al cuvântului. Nu simți, adică. Fiziologic, ai putea suferi de neuropatie. E chestia aia care te împiedică să simți căldura ori frigul excesiv, de exemplu. În celălalt plan, ăla mai subțire, ne-corporal, asta se traduce prin obraz gros. Săgețile purtătoare de oarece doze de bun simț  pe care cei ca mine îndrăznesc să ți le adreseze ricoșează lamentabil din scoarța ta. Ești bine pregătit, în acest sens. Natura, părinții și școala te-au înarmat cu mecanisme eficiente. Hipopotam!
Recunosc, sunt tare frustrat. Am ratat șansa de a trezi o reacție de jenă.
”- Nu vă supărați!” ți-am spus prin geamul mașinii...
Șansă rarisimă să ajung paralel cu tine, pe Fundeni, unde sunt două benzi pe sens. De obicei ăștia din regnul tău se topesc în trafic, după ce s-au manifestat conform statutului lor de pitecantropi, ca-ntr-o supă impersonală care vă favorizează înotul grobian, catalizator perfect al nesimțirii.
„- V-a căzut ceva pe geam!”
Mi-aș dori să pot impune legi.
Una dintre ele ar reglementa situația aia în care eu, tu și ceilalți care mai cred în pozitiv și respect pentru cel de-alături, să nu acceptăm sfidarea. Dacă tot stăm la semafor cuminți, în coloană, de vreo 20 de minute, eu, tu și ceilalți ca noi să putem coborî din mașini, fiecare cu câte o bâtă (să fie clar, nu mai mulți de patru!) și să-i facem zob BMW-ul, Merz-ul ori mai știu eu ce mașină cu sau fără pretenții va fi fiind aceea care trece pe lângă noi, cu tupeu, pe contrasens, așezându-se în capul cozii.  
Am rulat amândoi unul lângă altul suficient de mult timp ca să treci de la sfidătorul „știu!” „ Ah, da?! credeam că n-ați observat!” la priviri pline de ură. Atât tu cât și doamna (mă rog, femela) de lângă tine v-ați comportat firesc. În lumea voastră nimeni nu se obosește, nu e atât de pueril ca să sancționeze un fapt banal: un nesimțit aruncă pe geam, în plin trafic, ambalajul micului dejun. În clasa voastră anormal e unul ca mine.
Așa încât nu m-a surprins obstinația cu care ai ținut să mă depășești, ca să-mi dai o lecție. Și, odată trecut în față, ai aruncat încă un ambalaj, scoțând larg brațul în afară, nu cumva să nu pricep și, mai ales, să-mi întărești concluzia firească: ești mai tare!
Tu arunci, oricând vrei, oriunde vrei, gunoaiele. Pe geamul mașinii ori, la adăpostul nopții, la colțul blocului, mobila cea veche. Eu nu.
Eu nu pot să fiu ca tine
Ești mai tare, recunosc. N-o să pot niciodată să te egalez.
De-aia, privindu-te în ochi în oglinda ta retrovizoare, am acceptat, frustrat, înfrângerea, am ridicat brațele neputincios și te-am aplaudat.
PH-09-KIT (un Clio roșu, poate am noroc ca cineva care-l cunoaște să-l felicite), mai am două lucruri să-ți spun:
-          Tare urâtă ar fi lumea în care tu și  cei ca tine ați fi locuitori exclusivi (tot așa ți-ai crescut și copiii?!)
-          MI-E MILĂ DE TINE !

Ștefan,
16.08.2011   
                                              

17 comentarii:

  1. O dimineata frumoasa , Bubule !
    Subiectul tau de astazi este unul de fiecare zi . In fiecare zi si eu la randu-mi , constat ca acel coeficient de " neam prostie " pe care il doream eradicat inainte cu o generatie , intre timp a crescut exponential , devenind dominant , chiar sufocant pentru unii ca noi . Nu e zi de la Dumnezeu in care sa nu constat mizeria din jur , atat cea materiala dar si cea morala , amandoua devenite mortale .Mai e ceva de facut , atunci cand simti ca nu te asortezi cu mediul in care traiesti ? Cu batele acelea , poate ca da ! Cu niste amenzi usturatoare ! Cu o lege intransigenta dar si pusa in aplicare ! De cine ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, Răducule!
    Uneori mi-e atât de silă că renunț la orice formă de protest. Alterori mă revolt, ca ieri.
    Azi dimineață am văzut, la știri, ceva care m-a uns pe suflet: un șmecher care încerca să scurteze, pe alături, o coloană lungă a fost oprit de un nene care s-a așezat în fața mașinii, invitându-l să meargă înapoi, la coadă, ca toți ceilalți. Uneori se poate, iată!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa dea naiba daca asta nu merita pusa pe toate forumurile pana ii recunoaste careva numarul sa o faca de rahat! Mizerabila lumea in care traim...

    RăspundețiȘtergere
  4. Laura, mă-ntreb dacă chiar există cineva, în cercul lui de cunoștințe, față de care individul ăla să simtă vreo urmă de jenă. Mi-e teamă că cei cu care se adună apreciază, mai degrabă, atitudinea lui („m-a învățat el minte!”) decât reproșul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt convins, Stefan, ca sunt mai multi ca noi. Multi, da' buni...:)
    Eu, din pacate, nu cred ca se mai poate face ceva. Atata vreme cat unul/una zis/a minune ori senzual au devenit modele ale prezentului, nu prea mai exista speranta. Nu stiu a cui sa zic ca este vina, dar elemente de genul asta ar trebui sa traiasca izolat de expunerea publica. Ori, din contra, televiziunile ii cauta cu obstinatie parca, merg la ei ca la Izvorul Cunoasterii Absolute. Sau ca la guru, daca vrei. Iar astia le arata ..., stii vorba cantecului. Ca atata au de aratat, minte mai putin. Iar cand la mansarda e gol, gesturi ca cel prezentat de tine devin un reflex inconstient, nici macar nu au grad de comparatie cu ceea ce ar insemna bunul simt.
    Teribil e ca, daca va fi oprit 200 de metri mai incolo, magarul prahovean, ca si toti cei de teapa lui, se vor plange si ei de mizeria din Bucuresti...

    RăspundețiȘtergere
  6. Știi, Dane, am convingerea că nu există oameni perfecți. Într-un sens ori altul. În fiecare dintre noi există un om bun și unul rău. E legea firii, a echilibrului în toate cele. Ceea ce diferă de la unul la altul, mergând pe raționament, este raportul dintre cele două personalități.
    În ce privește modelele, discuție veche... Cei care, prin ceea ce sunt și ceea ce fac, ar trebui să fie modele sunt discreți și neștiuți, în modestia lor. Știi cum e, când apele sunt tulburi deaupra ies gunoaiele.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei bine, am trimis la toata lista mea de mailuri prahovene.Un mail cu subiectul " cand apele sunt tulburii deasupra ies gunoaiele" si cu link catre aceasta postare .Daca este vreun cunoscut si ma trezesc cu un Clio rosu cu cateva bate ale caror capete ies din portbagaj...numai tu esti de vina Stefan!
    Fie vorba intre noi , zilele trecute am alergat eu un primar care se ascundea fara jena numai sa nu-mi rezolve o incurcatura facuta de ei si numai de ei.Asa ca o masinuta cu un nene si o tanti si bate nu ma mai sperie.
    Bine ai zis . Ape tulburi si gunoaie.Si noi inotand printre ele ...

    RăspundețiȘtergere
  8. M-as bucura, dragă Teo Dora, să am un comentariu de la omul cu pricina. Cerându-și scuze pentru ce-a făcut. Nu mie, ci nouă, în virtutea faptului că strada e un spațiu comun.
    Primar care să bramburească treburi? Și ce?!
    Păi nu de-aia sunt aleși?

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna seara Bubumaia,
    :)
    Daca ai vreo clipa credinta ca aceasta este tara ta..... te inseli. E tara lui si face ce vrea din ea. Ca a trecut peste rand, ca te-a sfidat pe fata aruncand gunoiul pe fereastra, e un mizilic. Tu nu ai fost martor la spagile si furturile lui. Tu nu ai vazut din ce bani si-a cumparat el masina. Tu n-o sa stii niciodata ce unchisor de grangure care il protejeaza, asemenea lui, iti face tie legi si ii creaza lui favoruri. N-o sa stii niciodata cu cine imparte el spaga, pe cine mituieste el, prin ce partide isi duce veleatul, la ce robinete cu bani are el acces. N-o sa-ti spuna niciodata daca are vreo diploma si nici n-o sa-ti arate vreodata carnetul lui de note, de elev. N-o sa bea niciodata cu tine (slava Domnului !) n-o sa te faca niciodata partas la manelele care ii plac lui dar pe de alta parte nici ca te vei intalni vreodata la Opera cu el.
    Asta ar mai lipsi! :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Intotdeauna se poate face ceva. Nu am inventat noi roata. este suficient sa existe legi in aceasta directie si, mai ales, sa se aplice. A fost prins (filmat, fotografiat etc) in postura respectiva? 1000 RON amenda. Recidiveaza? 5000 RON amenda.
    Din pacate, problema este mai mult (din punctul meu de vedere) absenta sistemului punitiv. Cu biciul, si cel mai incapatinat dobitoc invata ce e disciplina pina la urma. Parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună seara, Dan!
    Corect. Ce-am povestit eu și ce creionezi tu este (sunt, dacă vrei) esența unei teze destul de răspândite: nu e o singură Românie, sunt mai multe.
    Tare-i dureros să vezi că România noastră e din ce în ce mai mică, așa-i?!

    RăspundețiȘtergere
  12. Păi, Cătă dragă, ce cusur are propunerea mea, aia cu 4 bâte?
    Nu de alta dar chestia cu amenzile e ineficientă din multe, multe cauze. Unii nu le plătesc și basta. Alții merg după principiul „mi se rupe, hai că plătesc amenda anticipat”, iar alții nu-și fac griji chiar deloc. Pe ei nu-i deranjează nimeni că sunt rude cu Sf. Petru.
    Așa că, după mine, tot haiducia asta cu bâtele ar face dreptate...

    RăspundețiȘtergere
  13. Din pacate, majoritatea prefera sa intoarca spatele...
    Ieri, la stiri, un barbat era filmat cum isi batea partenera. Nu numai ca nu a intervenit nimeni (desi martori au fost si agenti de paza), dar politia n-a facut altceva decit ca l-a amendat pe agresor pentru "tulburarea linistii publice" pentru ca isi batea nevasta in spatiu public. Ai dreptate, Romania noastra este din ce in ce mai mica...

    RăspundețiȘtergere
  14. Daaaaa... traim in tara in care murim cu Constitutia in mana . Mi-o arata matelotu' numai cand ii convine lui . Cand imi convine mie , nu vrea sa stie de ea ! Si face cu degetul catre Justitie , ca numai ea ne tine pe loc de nu putem intra in Schengenul mamiticii lor ! Asa ca Fanele draga , oricum ai da-o tot la subiectul meu preferat ajung ! Poti sa schimbi tu registrul oricat ai vrea . Degeaba !Eu revin la castravete , care este un monocotiledonat ... :) )))))))pe care l-as baga undeva dar nu pot din cauza CNA-ului ...
    Sper ca nu ti-am stricat tot cheful pe ziua de azi !

    RăspundețiȘtergere
  15. ... lasă, nu-ți face griji!
    Astfel știu și eu că nu-i nimic în neregulă cu tine. Ești ok! Rău ar fi fost să constat, Doamne ferește, că ai prins drag de el și-ai lui.

    RăspundețiȘtergere
  16. Salut Bubu,
    Stai linistit ca PH nu este numar de Romania, numarul este de
    " PH " = Philadephia
    " IL " = Illinois
    In general, cei care procedeaza astfel, cand ajung prin orase mai mari nu se dau jos din masina de frica. Daca vor calca pe astfalt, beton, ciment, dale si pavele, acestia fac febra la gambe. Acesti indivizi atunci cand trec de la namol, pamant, la o minima urma de civilizatie merg cu genuchii la gura atunci cand pasesc pe beton. Ei nu stiu sa meraga pe astfel de suprafete. Asdar, raspund si ei in felul lor, ciuda, invidie, din prostie si poate din mandria tzoparlanului ajuns intre oameni. Nu te mai necaji, nu ii poti schimba, au lumea lor din care nu vor sa iasa.

    RăspundețiȘtergere
  17. Să trăiești, Laure!
    Hehe! ar mai fi „CA”= California.
    Teoretic, același lucru îmi spun și eu, să-i las în plata Domnului. Dar uneori mai dau pe-afară, lua-i-ar gaia!!

    RăspundețiȘtergere