miercuri, 30 martie 2011

BULINA ROȘIE - Recunoștință

 

Zilnic primesc mail-uri.  Clienți, un coleg, o rudă, un prieten...
Și multe, multe telefoane. 99% dintre ele pe „mobil”.  Pe unul sau altul dintre ele. Condiție de om modern, nu-i așa?!   Cu mail-ul, se știe, e mai complicat. Implică un PC, adică  „ personal computer” (calculator, ca să nu ieșim din limbajul de pe plai), un program de poștă electronică, oarece bază de cunoștințe legate de domeniu.
Telefonul? Nimic mai simplu. Apeși butonelul verde și, după banalul „alo”, poți vorbi în voie cu fii-ta’ din Italia sau frate-tu’ din State.  Știți pe cineva de lângă voi, cât de cât întreg, care n-ar fi în stare s-o facă?!
Comunicăm nu-i așa?! Baza întregii noastre existențe, comunicarea, elementul care leagă toate cele. 
  Gândiți-vă că aproape toate lucrurile care ne înconjoară, banale, dar care ne fac viața ușoară poartă în ele inteligență și muncă.Progres, tehnologie, inovație=uriaș bagaj de cunoștințe. Acumulări chinuitoare, revelații teoretice, experimente repetate, perseverente, neștiute, epuizante nopți nedormite,  lupta continuă cu convenționalul...
Concluzii, sinteze, formulări... e=mc².


Pentru individul din mine care a trăit traume semnificative în lupta cu științele exacte, atunci când viața i-a impus confruntări de aproape cu astfel de balauri, două experiențe recente s-au constituit în pietre majore de penitență.  
Poveste.
Tatăl colegei mele suferă. Genul de luptător, nu cedează. Nu-i plac doctorii, spitalul, repaosul la pat, doctoriile, rețetele prea lungi, soluțiile farmaceutice complicate.
Multe analize, teste. Bâjbâieli. Nu se știe ce are, de fapt.
Un medic presupune că ar putea fi vorba despre o bacterie foarte comună la animale (tatăl este gospodar într-un sat din Bărăgan), rareori prezentă la om, dar care, totuși, dacă tatăl ar fi căpătat-o...
Intru pe net și dau căutare pe denumirea bacteriei. Deschid o pagină de biologie de laborator strict specializată. Îmi prind urechile după primele două rânduri. Mă mobilizez și îmi impun să merg mai departe. Inutil. E o altă lume. A celor care și-au propus, pentru ei înșiși sau pentru cei de lângă ei, să priceapă ceea ce pentru mine e imposibil de înțeles, să se lupte cu monstrul microscopic ascuns în formule și să dea o soluție, o șansă de viață tatălui colegei mele.
Semnificații, simboluri, relații, formule... sigur că e o pasiune acolo, dar și un dram de nebunie, de renunțare la o viață comodă, comună...
Și mă străbate un fior la gândul că medicul care te privește în ochi încercând să-ți înțeleagă suferința, și-a petrecut ani din viață ca să pătrundă sensul acelor formule abracadabrante.

Poveste.
Un amic îmi pomenește , într-un mail, firește, despre „distribuția gaussiană”. N-are importanță contextul. Ori, dacă vreți neapărat, are. Vorbeam despre modul democratic în care idioții populează mapamondul și, în analogie, despre ce șanse ar fi ca și inteligența să se  distribuie la fel. Aflasem mai demult că masa inteligenței planetare e constantă, chiar dacă populația e în continuă creștere. Și i-am relevat amicului acest adevăr consacrat. Moment în care m-a atacat cu distribuția aia...
Eu sunt fair! Am considerat întotdeauna indecent și neproductiv să pretinzi că le știi pe toate, așa încât am admis că habar n-am despre ce e vorba „în propoziție”.  După ce am recunoscut public (în reply, adică) m-am precipitat... ghici unde?... pe google ca să aflu despre ce mama naibii e vorba și cum de n-am mai auzit până acum...
Ca de obicei, google îți sare în ajutor cu o mulțime de răspunsuri.
Pliculețe-link cu explicații detailate la întrebarea ta. Cască numai ochii și mintea să deslușești despre ce e vorba. N-am nimerit ediția-link de buzunar, cea populară, pe înțelesul tuturor. Poate că o fi fost câteva link-uri mai jos. N-am mai căutat. Eu l-oi fi nimerit pe cel savant. Dar, credeți-mă, nu-mi pare rău. Am deschis un document word privind „studiul distribuției normale Gauss pe un model mecanic”.
După o „deschidere ” în limbaj codificat, la al șaselea rând am fost făcut șah-mat cu o formulă imposibil de înțeles.
... pentru a doua oară într-un scurt interval de timp, mi-am dat seama că există un număr de oameni tare deștepți (mă, rog, în accepțiunea consacrată a conceptului) care nu numai că au idée despre păsăreasca de acolo, ba chiar pot produce astfel de enunțuri, formule…
În asemenea momente mă încearcă, sincer să fiu,  un  jenant sentiment al mediocrității, strâns legat de un altul: o mare admirație pentru oamenii ăia. Îmi dau seama că noi, cei mulți, ne putem trăi fericiți zilele într-o ignoranță desăvârșită, beneficiind din plin de roadele minților acelor oameni. Ei împing omenirea înainte iar țugulanului de mine nici că-i pasă. Sunt înconjurat de facilitățile oferite de rezultatele muncii lor și nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să le adresez vreun gând de mulțumire.
Nu mă pot dezice de ignoranța mea trecută. Evident, nici de cea prezentă. Dar, har Domnului, din când în când, se ridică vălul și pot să-mi dau seama că ei toți, cei care poartă povara mersului înainte, merită măcar prinosul unui  gând bun.

Ștefan,
29.03.2011


4 comentarii:

  1. Bubule ,
    ca un om cu bunul simt la el, tu te gandesti aici ca ar trebui sa fim recunoscatori celor ce imping lucrurile inainte si le adresezi niste cuvinte frumoase . Ai si aici dreptate si ma gandesc la cei ce ar trebui cu adevarat sa-i recunoasca pe acesti oameni valorosi si sa le dea prinosul intregii atentii a societatii . Dar intr-o societate ca a noastra care-si cauta valorile pentru a le marginaliza , nu te astepta nici macar la ganduri bune din partea autoritatilor . Poate-ti amintesti de discutia noastra despre doctorul eminent Pesamosca .Pensia lui de 1000 lei pe luna cred ca spune totul .De doua decenii astia de la putere nu sunt in stare sa faca (ori nu doresc) o ordine a prioritatilor . Ce sa mai vorbim de un plan pe termen mediu si lung , de dezvoltare economica ? Ma retrag , pentru moment ...am auzit ca la Balaceanca se dau tastaturi ieftine pentru PC-uri si....sunt inscris pe lista !Vreau sa cumpar si eu vreo 10 bucati la juma' de pret ! Pa !

    RăspundețiȘtergere
  2. Radule, eu încercam doar să aplic un exercițiu de recunoștință. De fapt, ca să fiu mai exact, vroiam să fac public un gând personal, relevat de unele situații în care îmi recunosc poziția de beneficiar deplin și, ca o condiție adiacentă, indiferent, al aportului celor puțini la confortul celor mulți.
    Sincer, n-am observat ca cineva să poarte la rever un ecuson cu Einstein ori vreun diabetic închinându-se lui Paulescu măcar odată pe zi. Sper că sesizezi tușa îngroșată din tabloul meu.
    Altminteri, drăguțule, pentru că o zi fără nenea Iancu ar fi o zi pierdută, lasă-mă să-ți închin un aplauz pentru preseverența cu care combați neîncetat pe ticăloșii ăștia care ne parazitează existența cotidiană. Că bine le mai zici! La o adică e cât se poate de clar: unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.
    Bravos!
    P.S.
    Nu dau și stick-uri? Eu am tastatură, nu m-aș băga...
    Deși, dacă stau bine să mă gândesc, dacă tot se dă, aș merge...

    RăspundețiȘtergere
  3. Stefan , Radu , imi inseninati ziua .E o placere sa va citesc separat dar e o incantare sa citesc schimbul vostru spumos si inteligent de replici.
    Toata admiratia pentru ca doar te-ai gandit la cei care ne-au facut viata mai buna . Ca sa nu mai vorbim ca ai si scris despre asta . Ca ne-ai amintit …Se spune ca uitarea e benefica .Daca nu am si uita nu am putea sa facem fata …Uite ca legat de ce ai povestit se pare ca uitarea nu e buna .Dar avem norocul sa putem citi, exprimate in scris , gandurile unor oameni ca tine si sa ne amintim . Sa putem trimite si noi un gand bun acelora care au dus omenirea cu un pas inainte , macar pe segmentul mic de profesie , lume si viata pe care ne deplasam fiecare dintre noi.Cel pe care il cunoastem cat de cat.
    Iar despre clopotul lui Gauss …nu merita sa-ti faci probleme. Ne-au ametit destul neuronii cu el pe la scolile tehnice pe unde ne-am perindat . E normal sa te specializezi intr-un anume domeniu , nu le poti cuprinde pe toate .Stii , la vremea cand eram in facultatea tehnica , dupa ce invatam matematici diverse de nu mai stiam de noi , ni se spunea ca de fapt scoala aceea te invata unde sa cauti …
    Cred ca important este pentru fiecare sa nu lasam sa treaca timpul degeaba peste noi. Chiar daca nu suntem specialisti in chimie sau antropologie sau biologie marina sau …..sa ramanem impacati ca am am adus o contributie cat de mica la progresul general.Ca e atat de mare lumea asta si sunt atatea de facut incat , cred ca avem loc cu totii sa miscam lumea inainte macar un milimetru .Are loc pentru asta si savantul genial si distrat care a gasit formula chimica a substantei pentru eradicarea bacteriei aleia dar care nu reuseste probabil sa schimbe garnitura la chiuveta. Si despre care instalatorul ar spune : “ omul asta traieste degeaba !” Are loc si prietenul meu care a plecat sa puna benzina dar nu si-a luat masina cu el . Dar care este un foarte bun programator. Si cred , si tanti Maria care face curatenie in laboratoare .Adevarat , fiecare dupa capacitati .
    Sa ma opresc , am inceput sa dau lectii …sau devin patetica .
    Avem loc cu totii …numai sa nu stam si sa asteptam sa faca ceilalti . Si sa treaca timpul si atat.

    RăspundețiȘtergere
  4. ... pe când nici nu terminasem de scris articolul, mă și bătea un vânt (gând) exact din direcția pe care o reliefezi, Teo Dora.După cum bine zici, nimeni nu le știe chiar pe toate. Hehehe... de câte ori nu am susținut, de pe poziția de ageamiu aplaudac, recitalul de virtuoz al zugravului care împrăștia cu măiestrie lavabila pe peretele sufrageriei. Să nu crezi că sunt ironic. Îți jur că am încercat, o dată, să-mi zugrăvesc singur casa. M-a mobilizat un văr care susținea că el își zugravește singur de ani de zile. „Floare la ureche... bani aruncați...”.
    După o săptămână, terminasem o cameră. A urmat o evaluare și, imediat după asta, un verdict: „să cauți zugrav. Mie nu-mi faci așa ceva în casă!”.
    Deși aplaud sincer prestația omului onest care-și face treaba acolo unde soarta ori, dacă vrei, împrejurările l-au pus, reafirm admirația și recunoștința mea deplină pentru cei puțini cărora le datorăm atât de mult.

    RăspundețiȘtergere