Ei,
uite, n-am putut sta deoparte.
E
o bună bucată de vreme de când mă trage ața mai
degrabă să tac decât să zic. Să uit de
pornirea de a-mi da cu părerea. Să curm impulsul de a scrie. Că prea dau buzna
cele negre covăsind gândurile bune.
Da’,
mama ei de treabă, știți cum e, uneori te-apucă.
Poți să taci, da’ cum ai putea să nu gândești?!
Și, iată,
nu pot sta deoparte.
