vineri, 11 august 2023

Pe litoral, mai spre sud

 

Bate nițel vântul pe litoral, zilele astea. Ba, la drept vorbind, se cuvine să corectez: vântul bate de obicei pe litoral. De-ar fi să facă cineva o socoteală, tare mă tem că zilele potolite, cu vânt molcom ori vânt bleg spre deloc vor fi fiind câteva într-o vară. Vorbesc despre observații de concediu, că, doară, de ce s-ar obosi cineva să adăsteze altcândva decât când te poți arămi la soare la vreme de vacanță?! Alții decât de-ai locului, vreau să spun.
Așadar, subiectul scriiturii poate fi un gând, două, despre cum e vremea la ceas de vară prin Neptun. Ori Jupiter. Saturn, Venus ori Eforii. Ori nu neapărat despre vreme.  
Lâncezim pe terasă cu ochii-n salcâmi, e o adevărată pădure dincolo de gard. Numa’ ce-am gătat masa de vineri, prietenii noștri ne-au răsfățat cu o tocăniță de legume la ceaun, perfect potrivită cu o zi de post. În fine, nu despre dietă e vorba. Deși ieri, când se discuta meniul, a fost o opinie greu de combătut care enunța un adevăr binecunoscut: oricum ai da-o, cea mai bună legumă e tot porcu’!  
Aș putea să dorm pe terasa aia. Ca să știți, la câțiva metri e o adevărată pădure și, nu prea departe, dacă ciulești bine urechile, poți auzi glasul mării. Suntem în Jupiter, colț cu Neptun și la o aruncătură de băț de Venus. Vremea popasului de vară de câteva zile. În ce mă privește, e taman zona în care caut olecuță de liniște, o gură de aer fără noxe și câteva ceasuri cu bățu-n lacurile din Neptun. Dacă dă Domnu’ și avem noroc de o cazare decentă, înseamnă că putem trage un loz.
Eh, cum bine știți, „băieții buni n-are noroc!”. De data asta nu cazarea ne-a stat în gât ci vecinii ocazionali. Oameni fără inhibiții, gălăgioși la orice oră... lasă, inutil să descriu.
Acum nu suntem la cazare. Prietenii noștri locuiesc la un colț distanță și, desigur, suntem mai toată vremea la ei în curte. Acum rumegăm legumele pe terasă, bătând câmpii despre una-alta, în special despre abilitățile românilor de a fi gazde bune. Turisticește vorbind. Poate-om fi noi cârcotași dar e o părere aproape generală că e mult loc de mai bine.
Plăcințică vrea să mă pupe. L-am jughinit temeinic pe sub gușă, pe sub burtă și dă semne că, în ce-l privește, scărpinatul ăsta prietenos poate continua toată ziua. Dă frenetic din coadă și-și așază botul pe genunchiul meu. Cum mama naibii să-i reziști?
Gata, când discuția se lenevește e semn că e vremea somnicului de după prânz.
Viața-i altfel la trezire.
Fac inventarul în traista cu moșmoande. Mai am ceva boabe, un boț de mămăligă, taman destul pentru două ore de meditat cu bățu-n baltă și mintea hai-hui. Trag lângă lac, mă-nham la „utilaje” și verific malul. Sunt la Neptun, cum zisei, lacul cu nuferi e tovarășul meu de ani de zile. Trag un ochi de-a stânga, nu-i rost de pescuială acolo. De-a dreapta calea-i cam lungă până la primul loc de pescuit iar eu sunt cam încărcat cu  multe alea. Scaun și găleată, undițe și minciog. Nu-i bai, o scot la capăt.
Mă așez într-o zonă strategică.
La margine de câmp de nuferi, știu eu, e calea crapilor și potecuța carașilor. Tare-s mirat cum de-i liber bunătate de loc! Că nu-s singurul virusat, mai stau ca fraierii-n soare vreo patru, cinci bolnavi de baltă la zece, cinșpe metri distanță.
Habar n-au ce-i bun, îmi zic, și-mi așez atelierul. Poate-oți ști, marginea lacului nu-i vreo paragină mocirloasă, lăsată-n voia ploilor și-a buruienilor. Nu, nici pe departe. E frumos ticluită cu dale de beton, numa’ potrivite să deie turiștilor cei mulți, fără număr, cale comodă dinspre hoteluri și alte acomodări (sic!) spre marea cea Neagră și plaja ei cea de la Steaguri. Și, credeți-mă, ei tot curg, ba-ntr-o parte ba în ailaltă.
În vremea asta eu cuget.
Pe dinafară, vi s-o fi părând că omu’ care privește fix către pluta undiței o fi nițel tâmp ori, ca să fim mai blânzi, oarecum lipsit de inteligență.
Eroare! Omul ăla procesează atâtea gânduri cât nici cu mintea nu cuprindeți!
De la chestiuni de relaționare de vacanță cu ghiolbani fără cei șapte ani la soluții de criză economică iminentă, de la citit apa și intențiile neștiute ale peștilor la beleaua Inteligenței Artificiale, de la lumea nebănuită și tainică relevată de telescopul James Webb la observații care sar în ochi, colea, la câțiva pași. Mă refer aici la oameni de lângă noi și, concret, la cât spațiu ocupă majoritatea oamenilor ăștia în lumea care ne înconjoară. Mai clar, oare veți fi observat că mai bine de jumătate sunt binișor peste media de greutate de bun simț? Și-s tare blând când o spun, fraților. Sunt grași zdravăn!
Bunăstare? Hm! Parcă am unele îndoieli.
Știți ce-i trist? N-am văzut măcar o silfidă după care să întorc capul și să oftez.
Așa că mi-am văzut de ale mele. Crapii de ale lor, carașii destul de discreți. Mi-am dat seama că zilele astea se aplică o convenție bilaterală, eu privesc inteligent spre plute iar ei nu mă bagă-n seamă.
 
Ștefan,
11.08. 2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu