-
...că io i-am spus dă ’eri, ăăă,
de-a...seară ne’esti-mi, ăăă, treb’e să fii deștept, dreacu, că-i plină lumea
de tâmpiți!!
Vorbele-i
ies nițel poticnite însă tonul e al unui om convins că tot ce spune e plin de miez.
Ba mai mult, e peste poate de inteligent. Ca mai toți cei aflați temporar ori
aproape veșnic în situația lui, simte că abia acum adevărurile îi stau la îndemână.
Plutește un nor de jur-împrejur, motiv pentru care ăilalți iau ceva distanță. Pe
bună dreptate, damful individului nu încurajează pe nimeni să stea aproape.
-
...i-am zis, păi știi tu ce-o să
fie mâine în supra...supre.. aia...market?
Tanti
care i-a căzut victimă privește intens pe geam. Autobuzul nu-i prea aglomerat
dar nici pe departe gol. Aș zice că-i atât de plin cât poate fi pe la ora 3,
poate 3 jumate după-amiază.
-
Nene, da’ nu poți să te ții? e revolta
unei puștoaice mai îndrăznețe care-l admonestează pe amețit. Nu vezi că deranjezi pe toată
lumea? Vezi-ți d-ale tale și lasă lumea-n pace!
-
Hîc! las, las... da’ ce fac?! mai mormăie
ceva fără înțeles și trage mai abitir de agățătoare.
Pentru
o vreme pare concentrat pe echilibru dar, firește, nu-l ține mult. Drept e că
nici șoferul nu ajută, o fi la orar și nu tândălește pe drum. Așa că echilibrul
individului e afectat de amândoi factorii, șprițul de dinainte și slalomul de-acum
din trafic. Hîc! sughiță iară și cercul se mai lărgește nițel. Că nu-i
doar damful, dacă mă-nțelegi, e și protecție, poți să știi cât mai ține ăla
consumația înăuntru, Doamne feri?! Acu’-acu’ te pomenești c-o externalizează!
Se
eliberează un scaun, unul dintre cele duble. Omu’ se precipită satisfăcut și-l
ocupă. Are o tovarășă de loc între două vârste care, pare-se, e prea obosită ca
să renunțe la scaun ori, cine știe, o fi călită de-acasă și o beție de nivelul
ăsta n-o dezechilibrează.
-
... am fost cu un to’arăș, ăăă,
nu-l mai văz’sem de fro șapte-opt ani. Pauză, pare să socotească și vine apoi
cu precizări: ba mai mult, că abia se măr’tase fi-mea, stai... cre’ că zece...
Doamna
antrenată nu pare interesată, așa că omu’ atacă direct.
-
Da tu de unde vii?
Doamna
se-ntoarce pe jumătate spre el, nițel ofuscată, nițel amuzată. Ne-așteptam cu
toții la una din două, ori îl ignoră ori îl tamponează dur, poate-l
descurajează.
A ales a treia.
-
Păi nu mă vezi? Obosită, trei
sacoșe la picioare, de unde-aș putea veni? De la dans?
Pauză pentru efect.
-
De la muncă și cumpărături, că
mâine-poimîine e Paștele, nu?
-
Aha, păi nu i-am zis io ne’stii, tre’
să fii deștep’ că proști e peste tot! I-am zis aseară, ăăă, mâine io mă duc la supra... sur.. aia, market,
da’ nu mă duc ca prostu la 11 ăăă, mă duc chiar când deschide. Tre’ să fi’ deștept!
Clatină
cu înțeles din cap apoi îl lovește o revelație: „nuu! Nu când s-a măr’tat
fi-mea... ăăă, când s-a măr’tat fi-sa! Iote, cre’ că-i zece ani pă puțin.”
Mai
sughiță odată și, pentru o vreme, se
uită pe geam.
-
Păi când ieși la pensie? zice
reluând dialogul. Mai ai? Iote și mata laa... anicipații ăia, cum să zic, ăștia
de tot iese înainte... da’ unde lucrezi?
Doamna
tace.
Omu’
bâțâie iară din cap, ai zice că a descoperit iarăși un adevăr dacă nu cumva o
fi doar o dificultate obiectivă de a-și ține dovleacu’ ferm.
-
...aaa, de la supra...supre... aia
market zici că vii? păi și io... ai dreacu’ tâmpiți! m-am dus fix când au
deschis ăia... ce să 'ezi, lume puhoi! I-am zis ne’estii, soro n-o să crezi câtă lume... la
ora aia! Bă, da’ proastă lume! ...n-ai loc de idioți!
De
la o vreme tace.
Nu
mă pot abține și întorc capul, doar atât cât să-l zăresc moțăind. Doamna a pus
o sacoșă între ei, nu strică o protecție.
Am
coborât unde aveam de coborât. Omu’ a rămas pe locul lui, legănându-se ba în
față, ba în lateral, ba căzând în somnolență, ba tresărind din moțăială, enunțând
câte-un adevăr decisiv.
-
... zece? pă puțin... da’ proști
mai e unii...
Ștefan,
14.04.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu