Cred că pe la 4-5 ani a reușit soră-mea să mă sature de „Punguța cu doi bani”. Mi-o tot citise, răbdătoare, până când i-a fost clar că e un efort inutil, știam nu numai fiecare cuvând din poveste ci și fiecare detaliu din ilustrații. Aveam unele neclarități, trebuie să mărturisesc, cum mama naibii vor fi intrat atâtea bogății pe ciocul minuscul al cocoșului și cum o fi reușit orătania să-și târască ditamai burdihanul ticsit cu toate cele până la gospodăria moșului. Dar, vezi bine, puteam să le ignor câtă vreme începeam să cred că orice ființă obidită poate ieși dintr-un coșmar al sărăciei dacă are stomac tare. În aceeași conjunctură am început să pricep ce e aia metaforă. Pe de-o parte avuția din burta cocoșului iar pe de alta penibilul mărgicii din ciocul găinii.
Din când în când ai noștri taie panglici.
Sau ai lor, nu are importanță, tot o apă, dacă privești la vremile din urmă. Și, de n-o fi o panglică, mai duduie niște tobe și slobozesc câte-o veste roz, agreată de toată lumea.
Azi am citit că o să mai rezolvăm una dintre problemele grele ale existenței noastre: mâine-poimâine purcedem să mai facem o autostradă, aia de la Ploiești la Buzău. E bătut în cuie, în două-maxim trei săptămâni se pune de-o licitație, om vedea cine câștigă, s-or potoli cumva contestațiile și, suntem asigurați, cam peste 3 ani nici n-o să ne dezmeticim ieșiți din Ploiești c-o să ne și trezim la poarta Buzăului.
Așadar, suspans, tobe prrrruuum-dum-dum, lumea amețită de așteptări, uite că s-a născut: încă o promisiune de autostradă!! Uraa!
La plimbarea tradițională, io cu amicu’ printre blocuri, dezbatem povestea.
Paranteză: nici cu o săptămână în urmă îi povesteam, aceluiași amic, cum „m-am dat” pe Egnatia Odos acum mai bine de 10 ani, într-un septembrie târziu, de a doua decadă. Eu, nevasta și mașina, singuri pe-acolo cale de zeci de kilometri. Desen impecabil, curbe line, tuneluri poduri, munți și senzația că nu rulezi ci plutești. Sute de kilometri.
Amicu’ zice că e sigur, a avut grijă CNAIR să se ocupe de toate. Același CNAIR care... mă rog, tot ăla.
Că deja se fac exproprieri.
Io îl întreb dacă se interesează cineva dacă expropriații sunt proprietari de un an, doi ori statorniciți acolo din moși. Că nu-i totuna, dacă pricepi ce vreau să zic...
Depășim faza asta a subiectului după vreo juma de oră.
Tobe prrrruuum-dum-dum, aflăm că la botez o să se cheme A7, se-ntinde hăăt, pe aproape 63 de kilometri și, cu mari eforturi, imaginație și profesionalism s-au proiectat mulțime de noduri rutiere (șase) poduri și viaducte (42 !!) parcări securizate (4) și nu mai puțin de 159 de parcele forestiere! Frățioare! Greu! Putea fi mai greu dar, deh, n-a dat Domnu’ și munți pe traseu, doar boierie de șes.
Cât costă?
Păi, o bagatelă: acolo vreun miliard de Euro. Asta la prima strigare, că doar nu ne-am născut ieri, știm că bugetul va crește într-un an cât Făt Frumos în cinci.
- Pentru a nu știu câta oară, zic, nu te mai excita atâta când auzi promisiuni! Nu ești sătul?
Hai să ne-mbătăm când ne-or spune „am făcut” nu „vom face”.
Pe urmă, de curiozitate, scormonesc Google după informații de profil. Că tot veni vorba, iacă-tă ce zice despre Egnatia Odos:
- Lungime 670 km
- 76 de tuneluri (lungime totală 99 km)
- 1650 poduri cu lungime combinată de 40 km
- 43 de cursuri de apă traversate
- 50 de noduri rutiere
Cost total: 6,77 miliarde de Euro.
Fac fuguța socoteli și poftim de vezi ce-mi dă:
- bogăția cocoșului grecesc a costat, pe kilometru, 10 milioane și vreo sută de mii de Euro. La final, să ne-nțelegem.
- prrrruuum-dum-dum, mărgica găinii de pe Dâmbovița, acolo, doar vreo 15 milioane si vreo 8 sute de mii. Tot pe kilometru. La deschidere, că la sfârșit fac prinsoare că potu’ se-ngrașă.
Uite, din perspectiva comparației prețurilor, oricât mă screm, îmi dă o poză strâmbă, chiar nu știu cum s-o pun în tablou.
Și mă chinui cu întrebări.
Să fie incompetență?
Să fie rea voință?
Să aibă dreptate cârcotașii (deși io nu cred în ruptul capului!) care spun că-i musai să coste mult, s-ajungă la toată lumea?!
Mai la urmă, când am ajuns în piață și mi-a revenit echilibrul citind pătrățelele cu numere cinstite la tarabele cu pătrunjel, roșii și ceapă verde, am conchis, amândoi, că nime’ nu-i ca noi.
Aici găina se fudulește cu mărgele colbuite iar responsabilii politici își pun, țanțoși nevoie mare, câte-o pană la pălărie. Că doar cum ar fi altfel câtă vreme știrea asta cu haiduci stă, discret, în umbra celei cu „extragerea” nefericitului Arthur și blamul internațional de pe capul prințului braconier. Zile la rând.
Fac două previziuni, îi zic:
- nici vorbă de finalizare în 3 ani de la debutul lucrărilor
- bugetul estimat fi-va depășit cu o sumă între 25 și 50% din cea prevăzută inițial
Când intrăm în bloc întreb: ce se-ntâmplă dacă, odată și-o dată, lumea o să se sature de furăciuni ascunse și pe față, disimulate ori acoperite legal. De proiecte tembele și lucrări de mântuială. Amicu’ apasă butonul liftului și mă privește nedumerit: ei, na! Ce s-a-ntâmplat și până acu’! câinii latră, ursu’ trece...
Ștefan,
07.05.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu