Ne
macină, perfid și constant, dorința
de a ști.
Suntem
avizi să aflăm una sau alta, indiferent dacă informația cea nouă ne ajută la
ceva. Într-o consecuție firească, necesitatea
asta a născut și instrumentul care-o alimentează. Canalul de știri. Radioul din mașină, televizorul din colț sau coana Caliope, vecina
de vizavi care le știe pe toate. Nici-o
diferență majoră între cei trei
vectori de noutăți, doar un fleac de suport
tehnic și ceva politici de
marketing. Altminteri, firul roșu călăuzitor, numitorul
lor comun e un concept simplu „nu contează ce-i torni țugulanului în ureche, ai
grijă numa’ cum o faci!”
Tanti asta care m-a
inspirat să vă scriu funcționează la
o televiziune de știri. Fizic, nu-mi spune nimic.
Adică, dacă mă-nțelegeți,
n-are nici măcar atu-ul Pălimarei care, nene, poate să și
tacă, numa’ s-o arate ăștia cinci
minute în prim plan cu harta meteo în fundal și-i
destul, mi-am luat exact porția de știri despre vreme de care am nevoie.
Ea însă... ba mi se pare că se și uită
oleacă cu stângu’ la slănină. Lasă, mi-am zis, dacă nu-i prea arătoasă atunci o
fi mintoasă. Și-am stat cu ochii pe ea o vreme.
Știe
cum să dea greutate noutăților. La ea
nu există zicere fără importanță. Ne transmite orice știre cu o determinare decisivă. Fiecare
propoziție, fiecare idee este apăsat
accentuată, vocea, tonul ei este unul greu, grav ca un adevăr absolut. Scopul,
se-nțelege, este să te țină alert, să-ți
intre-n cap că nu-i de glumă. și, desigur,
să nu te treacă fr-un gând să schimbi canalul. Ăilalți
bat câmpii anapoda, ce e important în viață numai la
ei poți să afli. Capisci?!
Luare de ostatici,
noul cod rutier, primul-ministru vs. președintele, codul
galben. Ronțăi cina și,
apăsat de greutatea fiecărei vorbe, numa’ ce era să mestec șervețelul
în locul feliei de pâine. Și dintr-o
dată m-am luminat: asta e! Scopul e să participi, să trăiești
știrea. Tanti
nu se mulțumește să-ți citească
de pe prompter. Ea vrea să te implici. Deunăzi mi-am pierdut pofta de mâncare
când am aflat că vacile din Crăcănați dau mai
puțin de 8 litri de lapte pe zi. Vă jur
că atenția mea era cât se poate de erectă și-mi dădeam seama de gravitatea
situației după modul în care tanti potența cuvintele. P-ormă, când ne-a dat
de înțeles că informația
a ajuns la apogeu, a ridicat mâna
dreaptă către mine, cu arătătorul întins.
Și, ca nu cumva să-mi scape cât de
gravă e beleaua cu laptele, a-nsoțit mișcarea cea acuzatoare a mâinii cu
semnificative clătinări din cap. Nu-i de
bine, părea să zică, iar voi stați nepăsători,
moțăind în fotoliu!
Și-uite-așa cad pe
gânduri, întrebându-mă ce-i de făcut. De-aici până la dileme legate de rolul și locul meu
în societate nu-i decât un pas. Halal!! Mare noroc că am fost pe fază, tu-i
lampa lor de evenimente majore din viața comunității pe care
nici nu le băgăm în seamă!
Săr-mâna, tanti!
D-aia-mi place mie să mă uit la voi, băieții și fetele de
pe la Tv-uri. De câte ori vă văd, de câte ori v-aud, mă simt și io dăștept.
Ștefan,
19.01.2013
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereO fi d-ra aia care a ieșit ”cel mai bun comentator de știri din România”?... Care are o echipă întreagă în spate (cea mai bună, desigur) și nu citește numai din prompter? Enervantă de-a dreptul, nu știu cum a reușit să-ți capteze atenția în modul ăla. :))
RăspundețiȘtergereMă bucur c-ai evitat la milimetru dezastrul cu șervețelul. :). Eu, când o văd, pe ea sau pe oricare alt prezntator de-ăsta implicat total, nu mă ”simțesc” așa deștept, ba dimpotrivă, am senzația că fac parte dintr-un popor nu tocmai așa isteț. Și-am vrut să fiu elegant. Uită-te la ei, cum roiesc pe lângă parlamentarul ăla liberal de Pipera, parcă s-ar duce la guru. Și, vorba cântecului, el le arată... dosu'. Mai știi ce-i spunea ursul iepurașului în bancul ăla celebru? Mă, tu ori ești prost, ori îți place.
Aia o fi, habar n-am!
ȘtergereMai are fătuca asta un coleg care se trezește dis-de-dimineață să prezinte știrile de la 6.00. Coșmar! Zici că-s făcuți de-o mamă! Ăsta, pe lângă faptul că are-o voce enervantă, mai și cântă știrile. Nu știu cine le-o fi băgat în cap (nu e singurul, se mai găsesc) că o interpretare de text pe note muzicale îi conferă o valoare superioară.
Mai lasă-mă să-ți zic că cei care prezintă jurnalele de știri sunt deja crema. Mi-e milă de strădania patetică a reporterilor care pândesc cu orele la poarta DNA să iasă un „client”. Nene, ăia sunt monumentali. Curg întrebări inteligente precum ”Sunteți vinovat?”, „da' de ce-ați bătut-o?”, „ce-ați făcut cu banii?”.
Te doare capu'! Cine i-o trimite oare? Cum naiba nu pricepe șeful lor că aia e o știre care se face numai cu un operator în teren și cu un comentariu din studio?! Mă rog, fie la ei acolo!
Rămân la părerea mea: suntem mai deștepți ca ei! Sîc!!
Cât despre domnul din Pipera, pot să-ți garantez două lucruri: orice medic psihiatru o să-ți spună că omu' are oarece simptome care îndreptățesc un diagnostic de profil și, pe de altă parte, a devenit un personaj pentru că un astfel de individ se pliază ca o mănușă pe astfel de televiziuni.
An Nou cu bunătăți și ție, Cristina C.!
RăspundețiȘtergereMă bucur că-ți place, aș fi ipocrit să nu recunosc. E doar un loc în care-mi mai vărs câte-un gând, două care nu-mi dau pace și unde câțiva prieteni dragi pierd timpul citindu-le.
Și să știi că ți-am și făcut o vizită. Interesant și la tine!
Răducule, știu că strădania ta a fost și de data asta în zadar! E pe undeva pe din dos un filtru-cerber care nu te place.
RăspundețiȘtergereȘtii ceva? Dacă stau bine să mă gândesc, e dreptul oricărui proprietar de televiziune să plătească orice farfuză bleagă găsește el de cuviință. Și dreptul nostru să schimbăm canalul.