miercuri, 30 noiembrie 2011

Trăiți! Viața e frumoasă!


Trăiesc. Sunt viu.
Uneori plâng ori mi-e frig.
Alteori râd ori mi-e frig.  

Îmi zic deseori că-i destul ca să mă simt norocos. Știți, dimineața deschid ochii și  constat că sunt. Mă-ntristez  dacă plouă, zâmbesc soarelui dacă-i senin. Mă bucură, apoi,  întreg ritualul intrării în ritm. Ritualul zilnic al lepădării somnului, știți voi, cel din baie, cu spălat, bărbierit... Mă leagă de viață despărțirea din prag, mai ales sărutul de „la revedere” și „servici ușor”. Mă simt privilegiat când, în drumul spre pedeapsa personală (câți dintre voi vă puteți lăuda cu o slujbă unde mergeți cântând?!), prind, în direct, răsăritul soarelui. Drum care străbate trei sate, două câmpuri și-o pădurice. Aproape că uit unde merg, așa e de frumos... Undeva departe, de-a dreapta drumului, zarea se-nroșește și încet, încet, purpuriul orizontului se deschide în lumina zilei. Seniorial, măria sa Soarele însuflețește firea. O poezie, un răsfăț sufletesc! Trăiesc! Și mă bucur pentru asta.

Vineri mă furnică o senzație aparte: senzația de vineri. Plăcut.
Cu totul diferită de senzația de miercuri, să zicem. Sau cea de marți.
Nu-mi place senzația de duminică după-amiază. Perioada aia în care e tare adânc ancorată senzația de luni. Urăsc senzația de luni. Mă obligă să aștept furnicătura de vineri. Și uite-așa, dintr-o așteptare în alta, dintr-un weekend în altul, îmi trece viața printre degete. Mă trezesc filozofând acolo, în casa gândurilor, în sufrageria discuțiilor cu mine însumi, la alte cele ale vieții. Văd filmul cu întâmplările fericite care-au fost,  viețile proprii acelor întâmplări. Retrospectez (sic!) viața vieților mele. Fiecare întâmplare-viață încărcată ochi cu bucurie, extaz, sublim dar, vai, unică, fulgurantă, scurtă ca o răsuflare!  
Nu-mi place iremediabilul irepetabilului. Gândul că atâtea și atâtea vieți pe care le-am trăit au murit odată cu clipa acelei vieți mă întristează.
Apoi, pentru că am norocul să văd cum se naște încă odată un soare la marginea orizontului, la marginea câmpului, început de viață veșnic nouă, trăire de ziuă crudă și plină de promisiuni, îmi aduc aminte de ce sunt norocos: pentru că  fiecare început de ziuă e o promisiune! 
 

Motivație: azi m-am încăpățânat să cred că pot să mai dau hrană pasiunii mele încă o zi târzie de pescuit. N-a fost să fie. Piticul de sub bord îmi arăta, descurajant -7°C. Ei, și ce?! Am văzut balta, stratul subțire de gheață, dar sunt norocos. N-am pescuit, însă m-am luminat, odată-n plus, pe dinăuntru: am văzut iară cum se naște o zi nou-nouță.


Ștefan,
30.11.2011

4 comentarii:

  1. Parca am scris eu toate cele de mai sus, n-as putea sa subscriu mai mult :-P

    De cand nu mai lucrez, mi s-a estompat tare notiunea zilelor, uneori e nevoie sa intreb ce zi e azi. Traiesc un soi de "Jocul de-a vacanta" al lui Mihail Sebastian...si desi mi-am dorit sa incerc macar o data in viata senzatia de "libertate" (de la serviciu, ca alt soi de libertate mai greu), zau ca am zile cand mi-e dor sa merg la birou, sa am o activitate constanta care sa imi tina gandurile in frau si sa imi puna mecanismele in miscare zi de zi, chit ca vreau, chit ca nu vreau :-) Stiu, e ciudat, dar mi se intampla. Cat despre luni sau vineri, mi-s dezorientata tare de cand am aterizat aici, "vineri" nu mai e "vineri" ci "sambata", iar "duminica" este noul "luni". Va trebui sa arunc cat colo tricoul meu "I hate Mondays" cumparat de pe vapor (la propriu) in drum spre Stockholm :-)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa este Fanele !
    Putem fi fericiti pentru fiecare mijire a zorilor , de care ne bucuram in singuratate sau impreuna , atunci cand mergem spre soare-rasare in demersul nostru lacustru , nu intotdeauna fructuos pentru juvelnicul mereu asteptand ...Faptul ca ai o slujba spre care strabati distanta cantand , denota marea bucurie a muncii pe care-o faci cu placere . Nimic nu poate fi mai bine decat sa faci cu dragoste tot ce faci . Frumos articol .

    RăspundețiȘtergere
  3. Hehehee!
    Am eu senzația că multă lume te-ar putea invidia (prietenește, vezi bine)pentru genul ăsta de libertate care nu te leagă de un șef, de bârfa unei colege răutăcioase ori de presiunea unui dead-line.
    Am zâmbit cu gura până la urechi „văzând” tricoul tău cu ziua de luni cea nesuferită.

    RăspundețiȘtergere
  4. Răducule, săr-mâna pentru aprecieri! Pe tema dimineților frumoase putem, nu-i așa, să ne dăm doctoratul. Cu atât mai mult când bucuria răsăritului „în direct” e împărtășită cu un bun prieten.
    Cât despre munca făcută cu multă bucurie... iară mulțam frumos, dar tu știi, că-ți tot zic, e un amestec de dulce-amar. Îmi place, desigur, dar tot un job rămâne.

    RăspundețiȘtergere