Perechea
Alinul gândului ce doare și mierea potolind amarul,
Lumina care-alungă umbra și-așterne zâmbetul pe chip.
Un orizont scăldat în soare,
Un marinar căutând farul
Și valul ce străbate marea să-și afle liniștea-n nisip.
Aud același pas alături, încă din vremuri de apoi,
Neliniștea se stinge-n palma ce răcorește jarul frunții.
Descântecul mă înconjoară,
Ne leagă strâns pe amândoi,
Precum câmpia se întinde și-mbrățișează tandru munții.
Vor fi fiind, în altă lume, mulțimi de pași stingheri pe drum,
Singurătăți bântuind timpul, amurguri veșnice și ploi.
Tristeți și elegii postume,
Speranțe prefăcute-n scrum,
O lume fără de săruturi, neîntregiri doi câte doi.
Firesc, căușul palmei mele se rotunjește cu-a ta palmă,
Și-i legea firii ca tulpina să se-mplinească în petale.
Cerul adânc stropit cu stele,
Furtuni pierdute-n marea calmă,
Și eu, trecând din viață-n viață, topit în gândurile tale.
Ștefan,
24.02.2012
