Din când în când oglinda trece dincolo de
rostul ei. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici o referire la oglindă nu
e una stricto senso ci doar o metaforă.
Perpetuu legată de individ, acel „din când în când”
din capul expunerii nu e nici pe departe o referire temporală cât una
subiectivă, raportată la cel care o privește, cel care se privește. În acest
fel, oglinda devine o chestiune personală.