Drepturi, conveniențe și comodități

Nici-o lege nu pune bariere oamenilor deștepți să gândească. Nu le interzice nimeni nici să spună ce gândesc. 

Și nici idioților, în aceeași măsură. Au dreptul s-o facă. Pot, la o adică, să conteste orice,

teorii, concepte acceptate, conveniențe. Pot să dea lecții în orice domenii, e dreptul lor

să o facă. Trist este că, chiar dacă o majoritate decentă de oameni care gândesc decent

vor refuza să înghită aberațiile lor, o altă masă semnificativă de oameni o vor face. În

virtutea diversității în gândire. 

Declarativ, mai toată lumea e deschisă la diversitate, la acceptarea diferențelor între

membrii speciei și recunoașterea diverselor tipuri de drepturi individuale. În fond, într-

o lume în care sunt clamate ca fiind justificate drepturi pe care societatea le înghite cu

Emetiral și un pahar mare de apă, de ce oare nu se gândește nimeni să batem în cuie,

acolo unde sunt statuate și altele, un drept atât de firesc, natural și, de-ar fi să 

recunoaștem cinstit, atât de larg răspândit? Lasă, domnule, omul să fie tâmpit! Ba mai

mult, nu mai tot înfierați și batjocoriți trăsătura asta din firea individului. Adică de ce-

ar fi de laudă că unul ori altul ar fi deștept? Școlit, cult, ori manierat? Iar omul ăsta, atât

de firesc în prostia lui, ar fi de blamat?

Poate că, uneori, o fi și nițel fudul. Ei, și ce?! În fond, dacă răsfățul omului deștept e

modestia, lăsați-I tâmpitului orgoliul fanfaronadei. Ce, dați de la voi?

S-ar putea să vă sperie gândul că prostia e un virus.

Nu este. E adevărat că pare, în unele medii și în habitat adecvat, endemică.

Posibil să nu vă placă unele manifestări. Cum ar fi mitocănia și agresivitatea. Dar,

credeți-mă, e doar vina voastră. Atâta timp cât nu veți accepta prostul ca pe o ființă cu

drepturi, trăind firesc în spațiul lor existențial (paranteză: nu e vina lor că interferează

cu spațiul vostru) veți fi angoasați permanent de stresul coexistenței.

Eliberați-vă de visul că timpul va repara ceea ce vouă vi se pare o inechitate nemeritată.

Specia va rămâne unitară, nu există motive să credem că va suferi, cândva, vreo

disociere semnificativă.

Abandonați ideea că prostul va evolua într-o stare superioară. În care va exploata

instrumente precum gândirea dincolo de instinct și reacții normale la stimuli simpli.

Încetați să vă luptați cu morile de vânt. Atâta timp cât idiotul va nega o realitate

evidentă, din rațiuni proprii ori sădite de indivizi care se cațără pe prostia lui, noțiuni

precum flexibilitatea în gândire ori exerciții de logică vor rămâne nu numai sintagme

fără înțeles ci și construcții verbale greu de pronunțat. Omul normal, cu atât mai mult

cel intelligent, suferă de blestemul îndoielii. Prostul, firește, prosperă psihic în liniștea

convingerilor de nezdruncinat.

Poate că, în cine știe ce condiții, veți reuși să deschideți o breșă prin betonul

convingerilor prostului. Dacă e așa, cultivați cumva această reușită. Deși, dacă mă

întrebați pe mine, prudent ar fi să nu vă faceți iluzii. Breșa aia este fie falsă, fie o

crăpătură accidentală, fie una deliberată. Credeți-mă, animat de un interes abscons, un

idiot poate crea scenarii pe care mintea omului normal nici nu le intuiește. Ori, într-un

caz fericit, le interpretează eronat.

Este o realitate, în circumstanțe favorabile, prostul face prozeliți. Sunt câteva

argumente care sădesc fundamentul acestui demers.

Banii. Proștii cred cu profundă convingere că un un prost care a „făcut” o grămadă de

bani nu poate fi prost. Nici nu poate fi altfel, atâta timp cât scara valorilor proprii este

pe măsura parametrilor lui de analiză iar modelul dat exemplu e perfect încadrabil în

raționament.

Patosul cu care emite tâmpeniile. Ori, mai degrabă, agresivitatea discursului. Într-o

dezbatere, este arma naturală a prostului care nu e preocupat nici de veridicitatea 

argumentelor, nici de coerența și logica discursului. Vârful strategiei care îi este la

îndemână este conștiința faptului că cel cu care combate îi este superior și nu trebuie

lăsat să vorbească. Așa că îi retează orice propoziție de la cuvântul cu numărul 6, când

propoziția tinde să aibă sens.

Solul în care sădește sămânța. Mulțimea de semeni cu nivel similar cu al lui căreia se

adresează. La drept vorbind, e firesc să fie așa. Vorbim de o mulțime al cărui nivel de

înțelegere e rezultatul unei pregătiri școlare sărăcuțe. Gândiți-vă la o situație în care, de

exemplu, într-o cursă electorală aceștia sunt puși să aleagă între un candidat inteligent,

om de cultură eventual, versus un individ care n-a pierdut vremea citind ori

frecventând cursuri prin școli deștepte însă a „făcut” bani. Nu dezvoltăm cum, omu’ a

fost „orientat”. Doi oponenți aflați într-o luptă inegală. Orientatul vorbind tare, nițel

agramat și incoerent însă într-un fel pe care mulțimea îl pricepe, inteligentul încercând

să spună lucruri simple, dar fără să nimerească limbajul votantului. După cum știți,

istoria noastră modernă consemnează o tentativă a oamenilor cu carte de a se implica politic.

Imposibil să se adapteze, cam ca dinozaurii la vremea lor.

Și totuși, am crescut cu toții în spiritul unor drepturi, conveniențe și, pe alocuri, niște

comodități. Nu poți nega dreptul unui grup, definit ori ba, să-și exprime crezul public

doar pentru că au convingeri opuse majorității ori celui mai elementar bun simț. Sunt

liberi să afirme că albul e negru și verdele albastru, că viața e un drept discutabil, că

poți trăi pe picior mare chiar dacă punguța-i bleagă.

Că virusul din zilele noastre, un alt fel de asteroid, mai ucigaș decât cel de acum zeci de

milioane de ani, nu există. Am văzut chiar un individ, de prin alte părți dar din aceeași

categorie de idioți, strigându-i în față unui om care-și îngropase copilul că totul e doar o

știre inventată.

„Omule, spunea părintele, a trebuit să iau trupul copilului și să-l pun într-un sac. Să-l

pun în sicriu și să-l îngrop. Poți să înțelegi? Poți înțelege nenorocire mai mare decât un

părinte care îngroapă un copil?!”

De unde, oare, o așa vehemență în a nega o realitate evidentă? Mă gândesc că doar

prostia, oricât de adâncă ar fi, nu explică îndeajuns.

Probabil că oamenii nu sunt pregătiți să accepte schimbările. Căci, așa cum ni se spune

și intuim cu toții, cei care cred, va trebui să ne împăcăm cu unele modificări în modul

de trai. Unele majore, dacă vrem să supraviețuim. Să acceptăm că e posibil să ajustăm

unele drepturi individuale. În virtutea principiului de bază al drepturilor care spune că

dreptul tău încetează acolo unde începe dreptul meu. Și nu ai dreptul, tu, cetățean idiot,

să pui în pericol dreptul meu la viață! Și, totuși, nu te sfiești s-o faci zi de zi.

De când tot evoluăm pe scoarța asta de Pământ s-au înfiripat și au prins rădăcini

conveniențe și comodități. E timpul să re-evaluăm o parte dintre ele. Câtă vreme mediul

în care am evoluat ne-a supus unor încercări suportabile, ușor de analizat și înțeles, ne-

am putut crampona de ele. Acum, din păcate, suntem în poziția să evaluăm riscurile.

Cei care înțeleg mai bine decât oricine cu ce ne confruntăm ne tot spun, ne tot arată

efectele fenomenului. Evident că, atâta timp cât nu pot înțelege deplin în ce constă răul

nici nu vor putea fi posesorii unor soluții clare și eficiente. Dar se luptă s-o facă. În

vremea asta o parte dintre semenii noștri clamează dreptul de a fi idioți și se comportă

ca atare. O altă parte adaugă o altă trăsătură personală, ticăloșia. Și transmit mesaje

tembele pe care o ditamai masa de idioți le cred, le acceptă,  le asumă prin

comportament.

Dictatură? Dictatura medicilor? Oare cât de idiot poți fi pentru a emite o asemena

aberație? Că putem discuta despre bubele din sistemul medical și chiar al unor medici?

Evident că putem! Dar am putea să nu uităm exemplul efortului incredibil pe care-l fac

în aceste vremuri. Cum încearcă să asigure îngrijiri, puțini câți au rămas, în condiții atât

de dificile. NU vă mai spun, știți cu toții cum arată și ce trebuie să suporte un medic

echipat adecvat pentru a intra în contact cu un bolnav afectat de Covid. Cum trăiesc cu

conștiința faptului că se pot infecta oricând, cum merg la familiile lor cu groaza că își

pot infecta soțul, copilul ori mama. Și se apucă un ticălos imbecil să iasă pe post

afirmând că purtatul unei măști este o îngrădire a libertății! O botniță! Culmea e că el,

ori, mai bine zis, ei, cei care varsă acest venin în spațiul public sunt cei care, de-a lungul

ultimilor zeci de ani au golit țara de medici. Și, în general, de specialiști în mai toate

domeniile.

Evident, în compensație, au avut grijă ca aici să rămână cei pe care-i agreează.

Știți voi care...

Ștefan,

August 2020