luni, 19 decembrie 2011

RICĂ - partea unu

De două zile ninge într-una.
Dacă ninge, nu e neapărat de rău. Ăsta-i datul, iarna. Să ningă. Viața, aici, se scurge, de când se știe satul sat, după cele ce  Domnul a orânduit în nesfârșita lui milă și înțelepciune.   Să plouă primăvara prin aprilie-mai pentru ca rodul să se lege. Să ardă soarele vara, pentru ca toate cele care vor umple hambarele să se-mbogățească cu aurul lui. Să vină ploaia în septembrie, ca să spele strugurii înainte de cules. Iar iarna, cu rostul ei, să aștearnă plapuma pe bobul de grâu, în câmp.
Cum toată lumea știe rânduielile naturii, e limpede că-i musai, dacă te chemi gospodar cu scaun la cap și-atât de vrednic cât să te vorbească satul numai de bine, să ai pătulul plin, hrană pentru orătănii și animale cât să prisosească, nuci în pod, murături în pivnița și vin în celar. Că iarna-i tare lungă.

Ninge de două zile. Ar cam fi timpul să se oprească. Cât a dat, e numai bine. Azi e Ignatul. Porcii guiță în mai toate curțile, zice-se că și-n noaptea care a trecut ar fi trebuit s-o facă. Cică, săracii, în noaptea de dinainte își visează soarta. S-or fi văzând caltaboși, cârnați și șunci? Brrrr!! Mai bine nu mă gândesc.
Rică a lu’ Argatu’ se ridică în capu’ oaselor. Greu. Nu-i arde a se scula. Aseară s-a încurcat cu pretenu’ lui de pahar, Gore, la o țuică puturoasă de la tușa Valerica. Toată lumea se întreabă de unde tot scoate baba țuică din pivniță, că are doar doi pruni și vreo doi-trei corcoduși în curte. Vie doar vreo două arii, a naibii babă, cum o face de-o înmulțește atâta?! De unde-o avea de vinde-ntruna?
Rică simte cum toată odaia dănțuiește-n jurul lui. Își ridică cu greu capul din piept. Tare-l trage ața înapoi în pat însă n-are încotro. Trebuie să meargă la budă. În fundul curții. Își pune ceva pe spinare, căciula rusească pe cap și târlicii pe tălpi și dă să iasă. Se-ntoarce de la ușă. Iarna-i dă binețe-n  prag, de cum deschide ușa, ca o realitate de care uitase. Scoate târlicii și-și pune cizmele de cauciuc. Eheee! Lungă-i calea pân-la vară!
Plimbarea spre și de la budă îl trezește. Nu-i ia cu mâna mahmureala, însă aerul proaspăt și-o căzătură  în zăpada rece îi aduc aminte de ce nu trebuie să se culce la loc. Azi e ziua de căpătâi din iarna asta. Tot satul îl știe ca pe un pierde-vară fără rost, mâine-poimâine face 30 de ani, nici o fată nu s-a lipit de el, alții, la vârsta lui, au de mult copii la școală. Însă, în marea lui milă, Dumnezeu i-a hărăzit un dar: nu-i om în sat care să știe rostul tăierii porcului ca Rică. Adică, stați un pic, toată lumea cunoaște ritualul, de-a fir-a-păr, ca pe Tatăl Nostru. Da' Rică e numai unu’. Că d-aia îi zice lumea Chirurgul.
Nu vă zic cum mânuiește el cuțitul când îi vine sorocul lui Ghiță să-și împlinească menirea, că or fi p-aicea domnițe cu sentiment și lacrima gata să dea în colțul ochiului. O fi vorbind cu el, o fi știind vru-n descântec,  vorba e că Ghiță parcă se culcă, așa de cuminte se pregătește de sarmale și cârnați.
Întors în casă, Rică încearcă să-și aducă aminte cine l-a tocmit azi să-i taie porcul. Trebuie să fac acum o mențiune, spre lauda sa: aseară n-a făcut-o lată de tot. Mai avea loc, fără nici un efort, de ceva țuici, da’ încă nu i-a adormit de tot instinctul de conservare. Știa că mâine (adică azi) e ziua în care își arvunește traiul din restul iernii. Și de-aia, dacă vroia să aibă o șuncă-n cămară și ceva poli de-o udătură, trebuia să fie întreg a doua zi (adică azi).
Tata nu „dă cu cuțitu”.  Mai taie câte-o găină, că lumea-n sat  așa știe, omu' taie gâtul orătăniilor, însă, știu eu sigur, s-ar  lipsi cu dragă inimă de atributul ăsta fals bărbătesc dacă ar avea de ales. Ca în fiecare an, ca în  fiecare curte de om gospodar, avem și noi un Ghiță în cocina de după magazia cu de toate și hambarul cu știuleți. Anul ăsta a crescut voinic, lung, puternic. Marele Alb. Azi i-a venit sorocul. Maestru de ceremonii: cine altul decât Rică?! Nu-i departe, doar trece strada și e la noi. Intră-n curte la ora convenită. E de bine. Asta e o bilă albă pentru el, dar și o formă de respect pentru ai mei. Ochii-i sunt tulburi și nițel cam roșii, dar asta nu-i o chestie ocazională  la Rică. 
Toate cele-s pregătite. A avut grijă tata. Cuțitele de răzuit, de tranșat (deși Rică are uneltele lui, că d-aia-i meseriaș), patul  de lemn  pe care o să se întindă Ghiță la curățat și tranșat, apa fierbe-n clocote pe pirostrii, vasele și albia sunt gata, paiele de pârlit, sarea și mălaiul pentru frecat șoriciul. Și noi, copiii, tropăind de nerăbdare să-l călărim pe Ghiță. Surioarele mele nu-s   cine știe ce pornite. Cea mare e destul de mare ca să știe că, pentru ea, azi e o zi plină de treburi „de muiere”, cea mică prea crudă ca să înțeleagă despre ce-i vorba. Doar eu îs numa’ bun să mă bucur pe de-antregul.
În punctul ăsta e iarăși musai să lămuresc o chestie. De-acuma, o să trec nițel dincolo de povestea neisprăvitului, meseriașului Rică numai ca să oglindesc, pentru voi, cam care-i soarta săracului Ghiță după ce-l îndoapă oamenii tot anul și-l tot scarpină pe spinare când îi umplu troaca, vorbindu-i blând și mâncându-l (deocamdată) din ochi.
...va urma, mai stați pe-aproape ...chiar aici!

Ștefan, 
19.12.2011 

4 comentarii:

  1. Te salut , Bubuleanule ! Cu parere de rau pentru viitorul lui Ghita si cu mainile la ochi ca sa nu-i vad supliciul iti spun ce am auzit si eu de la un mentor de-al meu care inca mai face umbra pamantului . El zicea ca Ghita ar avea o inteligenta mai evoluata decat a cainelui sau a calului . Dar ...din pacate , nu-i dam suficient timp pentru a si-o putea etala . Soarta de porc ...ce sa-i facem ? :) )))))

    RăspundețiȘtergere
  2. :-)))) Numai porc sa nu fii in perioada asta ca-i vai si amar de ...soriciul tau :-)))) Foarte haios ai povestit, m-ai distrat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutări de pe la țară, Radule!
    Deștept Ghiță?! Am niște motive să mă-ndoiesc de afirmația mentorului tău, drept să-ți spun. Dar, de, cine știe, poate are omu' date la care noi, profanii, n-avem acces.
    Ce știu eu e că se mai supără câte unul ne-asomat și-și manifestă fronda, ba cu o copită-n carotidă, ba hărtănindu-i stăpânului mâna care l-a hrănit...

    RăspundețiȘtergere
  4. Hehehe!!
    Corect, Ioana!
    Nu-i simplu să-ți donezi, neîntrebat, șoriciul, fleicile, mușchiuleții...

    RăspundețiȘtergere