Azi împlinesc exact o săptămână de când mă răsfăț într-o obositoare vacanță. Greu! Nu mi-a fost ușor să depășesc două zile grele, pline de presiuni culinare și eroice eforturi bahice. Dar, slavă cerului, au trecut! După aia, mi-am zis că merit o minimă perioadă de refacere. Știți, habar n-aveam ce-i aia sistem neuro-vegetativ (nici acum nu știu, la drept vorbind) însă, după cele două zile grele, am experimentat (în următoarele două) exact starea care ilustrează conceptul: zero activitate neuro combinat cu maxim de vegetativ.
vineri, 30 decembrie 2011
marți, 27 decembrie 2011
Bradul cel mic
Familia este locul în care sufletul e acasă.
Spațiul acela în care liniștea, mulțumirea, căldura și bucuria plutesc aievea în jurul tău iar ceea ce te definește pe tine, entitate simbiotică a unui întreg, îi definește și pe ceilalți. E locul în care nu ești niciodată singur, e spațiul unde nu ești niciodată nesigur.
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Crăciun
Să vă fie bine, dragilor!
Să nu vă-ncerce necazuri mari. Să nu știți drumul durerii.
Fie-vă zilele luminoase și cugetul liniștit.
Deie-vă Domnul dragoste și zâmbet.
Sărbători liniștite și belșug!
La mulȚi ani!!!
Ștefan,
24.12.2011
joi, 22 decembrie 2011
RICĂ - partea doi
urmare de la...
Așaa, revenim.
Așaa, revenim.
Tata și cei doi unchi ai mei au curățat locul. Pământul e înghețat exact atât cât să fie bine. De sus fulgii sunt tot mai rari. Rânduiala cerului.
luni, 19 decembrie 2011
RICĂ - partea unu
De două zile ninge într-una.
Dacă ninge, nu e neapărat de rău. Ăsta-i datul, iarna. Să ningă. Viața, aici, se scurge, de când se știe satul sat, după cele ce Domnul a orânduit în nesfârșita lui milă și înțelepciune. Să plouă primăvara prin aprilie-mai pentru ca rodul să se lege. Să ardă soarele vara, pentru ca toate cele care vor umple hambarele să se-mbogățească cu aurul lui. Să vină ploaia în septembrie, ca să spele strugurii înainte de cules. Iar iarna, cu rostul ei, să aștearnă plapuma pe bobul de grâu, în câmp.
Cum toată lumea știe rânduielile naturii, e limpede că-i musai, dacă te chemi gospodar cu scaun la cap și-atât de vrednic cât să te vorbească satul numai de bine, să ai pătulul plin, hrană pentru orătănii și animale cât să prisosească, nuci în pod, murături în pivnița și vin în celar. Că iarna-i tare lungă.
marți, 6 decembrie 2011
SCRISOARE către MOȘUL cel BUN
Știi că nu ți-am scris niciodată.
Când am aflat că pot s-o fac trecuseră peste mine prea mulți ani pentru ca demersul meu să mai aibă sens. Firescul credinței oarbe trecuse, regretul cunoașterii mă copleșea.
Ca pe fiul meu… ce durere am în suflet!!
Și privesc, nostalgic, filmul inocenței copilăriei mele. Se cerneau zăpezi pe ulițele satului pe când, copil fiind, mă sumețeam să duc urarea pe la casele vecinilor. Înfiorat de neprietenia câinilor cei răi, întărit de mesajul neprețuit al tainei sfintei Nașteri. Mi-ai dăruit, an după an, magia colindelor, neîntrerupt prilej de căldură în suflet și emoție în glas.
Tu știi că nu ți-am scris niciodată. Nu ți-am cerut nimic, dar îți sunt recunoscător pentru tot ce mi-ai dat. Îți scriu acum să-ți mulțumesc. Să știi, vom împodobi iar un brad, vom cânta iar în jurul lui, vom privi iar în urmă cu bucurie și înainte cu credință.
Și, totuși, Moșule, dacă-ai putea, te rog să-mi dai:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)