sâmbătă, 31 decembrie 2016

2017 - La Mulți Ani, prieteni!

Poate-I o zi  ca azi și ieri,
Sau ca oricare zi ce-a fost.
Neimportantă ori cu rost:
Să uiți tristețea și să speri.

Poate-i un an cum toți avem,
Cu căutări și rătăciri,
Cu nopți pustii și cu iubiri,
Cu ce-am avut și ce mai vrem.

Poate-i chiar Anul Nou de mâine.
E poarta către ce-ți dorești,
E ce e bun și ce iubești
Și de-aia-ți spun: să-ți fie bine!!


Ștefan,

31.12.2016

miercuri, 28 decembrie 2016

Sevil Shhaideh, chinta la două capete

Habar n-aveam ce e aia poker. În satul nostru, în serile de iarnă, în puținele case unde se găseau oarece cărți ponosite de joc, nimănui nu-i trecea prin cap că s-ar putea juca mai mult de trei jocuri: tabinet, șeptic și popa prostu’. Cam prin anul trei de liceu m-am dedulcit la jocul pierzaniei capitale, la 10 bani deschiderea. Descopeream încântat ce-i aia „pas”, „pe de trei” sau „blaint”. Tata îmi dădea, când plecam la școală, 3 lei pe zi. Fix de un covrig, ca să nu mă anemiez, iar restul pentru bugetul ITB-ului. În zilele când păcătuiam la o „foiță” făceam blatu’ pe tramvai iar seara, când ajungeam acasă, mâncam două porții. N-am fost cine știe ce șmecher la jocul ăsta, probabil avea legătură cu faptul că eram atât de sărac încât tremuram la gândul că o să pierd bruma de bani investită-n pot ori, în aceeași măsură, cu faptul că unii oameni au o poartă mai largă pentru emoții. Sau, altfel spus, au mai multe reacții decât alții la anumiți stimuli emoționali. Probabil că nu e cazul să recunosc că am tot fost berbecul care cotizează.  Mă rog, din câte știu, orice plăcere cu cheltuială se ține iar mie chiar îmi plăcea fiorul filării celor 5 cărți, așteptarea de după decartare, războiul nervilor de după. Fericit, uneori, când închideam partida cu câțiva lei în plus, dezamăgit dar nu deznădăjduit când ieșeam lefter.

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Bradul și Moșul

Miroase-a brad de două zile.
Pe la geamuri, printre blocuri, deja pâlpâie-n lumină, de săptămâna trecută, siluete conice a vârf de munte.  Ca o nădejde în aer curat. Ca o renăscută bucurie a speranței.
Vine.
Și anul ăsta.
Ca și în anii care s-au stins, ca și în cei care se coc acolo, în viitorul așteptărilor și al speranțelor.

duminică, 18 decembrie 2016

Nașterea Domnului, înainte de termen

Azi îmi propusesem să dorm mult. Atitudine de salariat căruia sfârșitul de săptămână trebuie să-i ofere iluzia că și-a lepădat, măcar pentru o zi-două, jugul. N-a fost să fie, perspectiva sărbătorilor de Crăciun a trezit deja, de câteva zile, tagma celor care se implică cei dintâi  în sărbătoare.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Omul important și telefonul electoral

Sunt, fără îndoială, o persoană importantă.
În primul rând pentru mine însumi. O să ziceți că e oleacă tristă afirmația asta dar, dacă vă uitați atent în oglindă, veți vedea că enunțul e o axiomă. Și, din câte știu, toate oglinzile-s la fel. 
Apoi, dacă te obosești să faci o oarecare analiză, concluzionezi că importanța propriei persoane se raportează și la relația directă pe care o ai cu mediul. Sper să nu vă pierd pe drum dar importanța asta se colorează diferit în funcție de planul la care te raportezi. Ca să simplific, trec direct la „categorii definitorii pentru importanță”, relaționând arbitrar „importanța” cu „valoarea”:

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

11 Noiembrie 2016 – Noaptea Sfântului Lewandoski
0-3
Zero liniuță trei
Nu-i numai  povestea neagră a unei seri triste. E și un moț  peste mușuroiul maroniu din Șerbănică Vasile numărul 12, fost Vasile Conta.
0-3. Nu mă interesează să pricep semnificația lui 3. Îl atribui, cu reverența de rigoare, Poloniei. Mă zgândăre să spun câteva vorbe despre 0 (zero). Pe care, cu durere și dezamăgire adâncă, îl echivalez cu ceea ce înseamnă echipa noastră națională din zilele noastre. Ba, pardon! Mai adevărat ar fi dacă întindem semnificația peste întregul fotbal românesc.

luni, 22 august 2016

Marin Moraru

„Cei mai dezinvolți - actorii!
Cu mânecile suflecate,
Cum știu ei să ne trăiască!”

Căldură mare!
Dogoare crunt negrul asfaltului din Pacienței. Trec birjele una după alta și undeva, sub coviltir negru și  valtrapuri albe, pleacă spre Sapienței sufletul lui Marin Moraru. Sapienței, colț cu lumina scenelor și lacrima de dor.
„ N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.

Moartea lor pe scenă e atât de naturală
Încât, pe lângă perfecțiunea ei
Cei de prin cimitire,
Morții adevărați, morți tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mișcă.”
 ... 

Căldură mare și azi!
N-a avut gust dimineața de 22 august. Mi-a tot stat pe limbă zeamă de aguridă iar larma voioasă a teatrelor s-a stins încă de ieri dimineață. Încă un titan a strâns, discret, firimiturile de geniu pe care le-a risipit printre scândurile scenelor, a cules curcubeul luminilor din delta monștrilor, puful bobocilor de toamnă/iarnă și-a tras cușma pe sprânceană și-a plecat. „Monseur scriem, monsieur zicem! Șe umbli  cu șioara vopsitî!”
Monseur Marin Moraru ne-a reamintit că oamenii mari nu se rătăcesc niciodată. Poate că vreun înger boem de la luminile cerului, după vreo chermeză cu nectar, aghiasmă și fum de tămâioasă,  i-o fi pus anapoda vreo rivaltă la un colț de viață, altminteri nu-I de înțeles cum apucase către cele inginerești. Și-atunci, zic eu, s-a învrednicit Thalia să-l tragă de mânecă spre viața lui cea adevărată. I-a pus un proiector de-a stânga, dinspre Caragiale, unul dinspre Take și Victor Ioan Popa, dinspre Mircea Moldovan și anotimpuri cu boboci, de-a dreapta lui Toma în Actorul cel Mare și sălbaticii, de-a stânga lui Toma în vraja stufului din odihna Dunării.
Căldură mare!
Desfătați-vă cu schița lui nenea Iancu jucată de Marin Moraru cu un alt monument al scenei,  Radu Beligan. O încântare! Dar, iertat să fiu, de veți fi văzut aceeași schiță cu Toma în rolul domnului, veți ști că cea cu Beligan n-a fost decât un spectacol de matineu.
”Băiete, ești idiot!
Ba nu, domnule!”
Eu i-am văzut. E vârful.
Uneori sunt trist că tot adun ani în urmă-mi. Și-atunci mi-aduc aminte că tocmai de-aia am avut norocul să fi văzut schița perfectă și jocul perfect. Și-mi trece.
Vrei să știi ce cred?
Că scenele cu Toma și Marin Moraru sunt ireale. Nu mă-ndoiesc că sunt un vis în visul meu despre actorii perfecți, jocul perfect, starea perfectă care-ți arată un colț de absolut.  
„Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!
Nici măcar pe-asta n-o știm trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir,
Penibil și inestetic
Și nu știm unde dracu să ne ținem mâinile.”


Ștefan,

22.08.2016

sâmbătă, 6 august 2016

Dincolo de orizont

Spre rai e prima la dreapta.

Sau la stânga.
Ori chiar drept înainte.
E calea pe care-o vezi și cea pe care-o simți. E aici și dincolo.
E pretutindeni, numa’ zăbovește o clipă și deschide sufletul s-o primești.

Ștefan, 06.08.2016 

sâmbătă, 30 iulie 2016

SUPERMARKET, oameni și oameni

Când și când, nevasta îmi pune lesa și mă târăște la cumpărături. E știut, cea mai dragă activitate din lume îmi este cea a statului degeaba. Fiindcă lumea are o nedreaptă înclinare să potențeze lenea cu valențe negative eu încerc să mă feresc de impresii proaste și mă descriu, protector, ca fiind o fire aproape perfect contemplativă. Altă perspectivă asupra lenei, de bună seamă.

sâmbătă, 16 iulie 2016

EURO 2016 - Miss Europa, Portugalia

Despre Marin, cocoșul jumulit și prețul coincidențelor

Marin de la 3 ar fi zis că „în viață, ca să ai noroc, îți trebuie și nițică șansă!”  Ar fi putut fi una dintre cugetările lui monumentale cu care ne delecta acolo, în spatele blocului nostru, la una dintre cele 3 mese de piatră. Remi, șah, table și dezbateri. Viață socială trainică, relații de buni vecini și, rareori, mici ciocniri. Nesemnificative. Eram împreună în acel timp. Acum e altfel. Vremuri stinse de lumea cea nouă de după ’89. Interesant cum noua societate, plină de libertăți, a diluat sentimentul de solidaritate cu vecinul și a consolidat pornirile egocentrice din noi.
N-am devenit mai buni.
Un mega-eveniment precum Euro 2016 ar fi fost subiectul cel gras pe care l-am fi devorat cu desfătare mult și bine. 

duminică, 3 iulie 2016

EURO 2016

Italia – Germania

Ori perisibilitatea tradițiilor

Poate că vă veți fi întrebat și voi, de ce n-ar merge ulciorul de multe ori la apă?! Cu toții ne lăsăm pătrunși de înțelepciunea populară și clătinăm pozitiv din cap când zicerile proverbelor se tot confirmă.

Poza de pe cruce și rahatul câinelui

Azi am numai patru poziții pe listă.
Despre necesitatea imperioasă a listei de cumpărături ar fi binevenită o discuție mai aplicată. E interesant cum niște mascului plini de ei, dăruiți cu destulă minte cât să producă, din când în când, câte-o zicere plină de miez (de care, apropos,  sunt atât de mândri!) nu pot purcede către piață decât după ce consoarta le-a desenat pe bilețel ce au de târguit. Azi, cum ziceam, n-au fost decât patru, n-am scos lista din buzunar și m-am întors cu toate în plasă. N-a fost nevoie să mai fac un drum! De-aia zicea și mama că are băiat deștept!

miercuri, 22 iunie 2016

România la EURO 2016: „PUNE-O PE AVARII, NU STĂM MULT!”

III

Interese adiacente
Fotbalul a încetat de mult să mai fie un joc.
E un produs comercial care se vinde. Consumatorul e definit de o masă atât de largă încât gradul de absorbție e uriaș. Fotbalul, în acest context, nu poate fi sub nici o formă un produs exclusivist, rafinat și adus la standarde pe care să-l agreeze doar elitele. Fotbalul e un produs care se vinde la pachet cu X….bier și semințe Y…line. Punct. Antiperspirant, bere și răcoritoare, carduri bancare și camioane.

marți, 21 iunie 2016

România la EURO 2016: „PUNE-O PE AVARII, NU STĂM MULT!”

II

Fenomen de masă.
Interesant de văzut cum se desfășoară orele de sport în școli. Aș propune televiziunilor sportive să nască emisiuni pe tema asta. Digisport, Sport.ro, DolceSport sau cum s-or mai numi, mergeți în școli și arătați românilor cum știu profesorii de profil să-și facă treaba. Și școlarii, totodată. Zău că tare important ar fi să puneți camera pe grăsuneii care au scutire de efort fizic. Apoi n-ar strica să-l întrebați și pe medicul care a emis scutirea de ce boală suferă  copilul. P-ormă aruncați un ochi pe abilitățile profesorului de sport. Tehnice și pedagogice, vă asigur că o să vă ia cu fiori. Negri.
De unde vin fotbaliștii

luni, 20 iunie 2016

România la EURO 2016: „PUNE-O PE AVARII, NU STĂM MULT!”

I

Ne-a bătut Albania.
Confirmare înseamnă  să scapi de îndoieli.

Nu poți avea  permanent certitudini.  Lumea zice că, dacă ai cât de cât ceva minte și o folosești, vei descoperi mereu câte-un motiv să nu fii sigur de aia ori de ailaltă. În context mintoșii din această categorie emit gândiri de genul   „ numai proștii au certitudini”. Evident că au dreptate, dar faptul că au grijă ca această afirmație să-I excludă nu înseamnă că-I și includ pe ei în grupa mare.

miercuri, 8 iunie 2016

Premolarul - Sau despre necesitatea de a rămâne neîntrerupt inteligent

Nu-i doar despre dinți. Nici numai despre dentiști. E și o relație. Inevitabil născută din durere. Mi-ar plăcea imaginea șamanului care dă cu fum și incantații și-mi ia durerea cu mâna. Nu tu injecții în gingii, albinuțe bâzâind stresant în gură, senzația că acu-acu o să-mi scape freza aia pe gât. Mă imaginez stând cuminte cu picioarele strânse sub mine, ritualic, relaxat sub beția fumului, eliberat la final de orice durere. Vindecat definitiv, la o adică. Trecând apoi din poziția suferindului în cea a preafericitului  slobod de dureri. Pot să mă văd prieten veșnic cu cel care m-a eliberat și care mi-a cruțat integritatea dentiției. Pot să mă văd ridicându-mă și dând cuvenitul obol vrăjitorului. Plicul, dacă vreți.
Apropo  de plic.

vineri, 3 iunie 2016

Premolarul - Sau despre necesitatea de a rămâne neîntrerupt inteligent

Pe urmă, din câte-mi amintesc, au mai fost vreo doi care nu m-au marcat cu amintiri. Șterși, fără personalitate, ceea ce, în contextul dat, conchid că a fost un lucru pefect pozitiv.
Următorul remarcabil, în ordine cronologică, a fost dentistul de la cabinetul școlar. Socră-miu, Domnul să-l țină de-a dreapta sa! mi l-a recomandat ca fiind un dentist de primă mână. Nu mai știu cum îl chema, o să-i spun Cornel.

joi, 19 mai 2016

Premolarul - Sau despre necesitatea de a rămâne neîntrerupt inteligent



Începutul
Aseară, după al doilea algocalmin,  pe undeva prin semi-emisfera din stânga jos, s-a ițit spontan și vag neplăcut o retrospectivă. Și, consecutiv, o numărătoare.
Nici cât totalul degetelor de la membrele de sus. Ori de jos, e totuna.
Întâi e suverana, „domnișoara”Antonescu. Sunt tentat să zic „Domnul să-i dea odihnă și să aibă milă de păcatele ei!”. Mă abțin, rămân doar la cea de-a doua parte a sentinței, n-am habar dacă mai trăiește ori ba. Ea a fost prima. Întâlnirea, în ce mă privește, s-a înfăptuit destul de târziu, cred că nu trecusem încă pragul spre deceniul 4. Vreo 28-29 de ani.

duminică, 1 mai 2016

De Paști, 2016

Cu nemărginită dragoste, bucurie și speranță. 
Să vă fie bine, prieteni!


Christos a-nviat!


Ștefan,
01.05.2016

luni, 25 aprilie 2016

Baba Luța

E atemporală.

Din spusele celor mai ruginiți se știe că în rolul ăla dăinuie de generații mai degrabă un personaj decât o persoană în carne și oase. Baba Luța e doar învelișul din zilele noastre,  cred că dacă aș face o cercetare mai aplicată aș putea chiar să aflu cine-ar fi trupul în care va viețui personajul în apariția ce va să vină. Următorul la ștafetă, dacă vreți.

vineri, 22 aprilie 2016

Țara vinovaților așa și-așa

Mă chinuie  spasme cetățenești din când în când. Cetățean, la o adică, poate fi înțeles în sensul direct al cuvântului, membru al comunității cetății. Unul dintre cei mulți. Nu pot separa propria existență de a celorlalți. E o axiomă, nu mă mândresc cu acest enunț.  Poziția pustnicului este una atât de izolată și nefirească din perspectiva cvasi-unanimă, încât nu are sens să mă refer la ea. De unde îl văd eu, pustnicul este cel care își manifestă fronda față de noi ceilalți, față de modul în care noi reușim să ne bucurăm de viață, așa cum o înțelegem. El vede altfel și are curajul și tăria să se manifeste așa cum simte.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Oglinda

Din când în când oglinda trece dincolo de rostul ei. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici o referire la oglindă nu e una stricto senso ci doar o metaforă.
Perpetuu legată de individ, acel „din când în când” din capul expunerii nu e nici pe departe o referire temporală cât una subiectivă, raportată la cel care o privește, cel care se privește. În acest fel, oglinda devine o chestiune personală.

marți, 12 aprilie 2016

Inchiziția răului simț

Când și când Maia mă convoacă la cărat sacoșe.
Nu am a mă plânge, să fie clar.  Oricum grosul cumpărăturilor se răzbună pe cârca ei, săraca de ea! Eu numai mă răsfăț odată la una, două săptămâni cam pe când îi musai să trec pe la raionul de cârlige și momeli. Nici nu prea am vreme, dacă e s-o spun p-a dreaptă.
Și-acum povestea.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

ELOGIU lui Mircea Albulescu

La umbra gândului posac
pălesc  culorile din flori.
E trist și nufărul pe lac
iar soarele se-ascunde-n nori.

La umbra gândului posac
plâng trist acorduri de viori,
Nici zâmbetele nu-ți mai plac,
nici cântul nu-ți mai dă fiori.

La umbra gândului posac
e-o elegie de culori,                                                                 
plânge și frunza în copac,
De-atâtea ori, de-atâtea ori...

vineri, 1 aprilie 2016

NETRĂIREA ÎN URĂ

Acu’ vreo două zile a fost rândul meu s-o culeg pe Prințesă de la dansuri. Fii-miu, co-autorul nepoțicăi, îmi mai oferă din când în când bucuria acestui subterfugiu. E sarcina lui, de regulă. Altminteri, până vine vara, mi-e mai greu să-mi văd nepoții atât de des cât aș vrea eu. Maia e în hol, plantată acolo încă din momentul inițial. Cine știe ce-ar putea fi în trafic iar Bubu ar bănănăi pe drum.

sâmbătă, 26 martie 2016

DRAGOSTE

Dacă încep cu o banalitate risc să îmi pierd interesul. Îmi dau seama câtă bogăție e în temă și-mi e nițel frică încă de la primul rând. Nu-i prima oară când mă tentează subiectul. De obicei mă descurajează gândul că  nimic din ce aș avea de zis nu s-a mai spus. Eventual cu mai mult miez și cu vorbe mai potrivite decât ale mele. Și totuși... La drept vorbind, în ce fel aș putea să-mi dau cu părerea? Luând distanță? Așa, ca și cum ai avea nevoie de perspectivă? Ori poate chiar abordarea de a trata  dragostea ca pe un subiect de analiză este prin ea însăși nepotrivită? Mă gândesc că nu-i nimic mai dificil decât să încerc să explic simțirile. Trăirile de suflet, oricare ar fi ele.  A încerca să definești sentimente e ca și cum ai vrea să prinzi în pumni parfumul florilor. Probabil că oamenii „la locul lor” s-ar întreba la ce bun. Și trebuie să admitem că ei, oamenii ăștia care nu-și pun întrebări cu al cărui răspuns nu au ce să facă, sunt aproape toți cei care ne umplu viața. Dezamăgitor? Hm! N-aș zice. Păi cum ar fi traiul nostru de zi cu zi dacă toți oamenii de lângă noi s-ar frământa mereu, chinuiți de angoasele întrebărilor pierdute în fum?! Gata, destul cu preambulul justificativ. În fond, aveți dreptul la propriile gânduri, la propriile trăiri și, firește, nici o altă părere nu e mai justificată decât a voastră.

vineri, 18 martie 2016

TRILURI ȘI RENAȘTERE

Ziua de mâine va fi atât de bună pe cât vei vrea tu să fie.
Poate vei  deschide ochii fără tragere de inimă. Vei fi dormit numai  4 ceasuri sau, norocos ori disperat, 18. Nici nu contează, întotdeauna primul contact cu lumea pe care-o conștientizezi e nașpa.
Rău, adică, pentru academicienii neacomodați.
Mie, unul, în unele dimineți când trag de mine să părăsesc scutecele, două lucruri îmi colorează viața în roz (culoarea pițipoancelor și a sentimentului că ai noroc în viață): guguștiucii și lumina mierie care se insinuează printre faldurile perdelei groase de pluș. Guguștiucii pentru că au chef de-o tăvăleală chiar înainte de a da colțul ierbii, nu așteaptă ghioceii ca să-și trâmbițeze chemarea și,  risipind visele,  nuanța ștrengară a  soarelui alungând umbrele din odaie. Zvon de primăvară, chef de viață nouă.
Nu-mi place neam să mă agreseze dimineața, la prima oră, un soare amendat de nori. Deși, de-ar fi să fim raționali, nu-i greu să-nțelegem că o nesfârșită succesiune de zile însorite și călduroase, așa cum suntem tentați să ne dorim,  ar însemna un final incandescent precum infernul.
De fel, ating extazul matinal când se combină două componente: tonalități de pescăruși cântând ei știu ce (jur că i-am auzit aici, la marginea Bucureștiului, de nenumărate ori!) și lumina caldă a soarelui mângâindu-mi ochii când deschid fereastra. De-aicea pornind, știu când vine primăvara. Și-atunci am trufia să înțeleg ce e aia reînviere. Simt cum lepăd, zi de zi, o piele șerpească hibernală, lipsită de  viață și mă las îmbătat de bucuria că reînvierea din primăvara asta o să-mi croiască o piele nouă, brodată cu vise și bucurii neîncepute.
Și de-aia deschid bine urechile odată cu fereastra matinală. Ca să-mi acordez cântul renașterii cu trilurile primăverii.
Aferim! Să vă fie bine și primăvara asta!

Ștefan,

18.03.2016

sâmbătă, 12 martie 2016

DESPRE MINE ȘI ISTORIE

Într-o stare normală, de om normal, ăla care trăiește zilele normal, una după alta, fără dileme teoretice, fără, Doamne ferește, nopți bântuite de nesomnuri,  gândul că un firicel de praf din  viforul istoriei are gravat pe el numele lui  nici nu există. Pentru că istoria e doar statistică și cifre. Nici vorbă de trăiri, nici vorbă de simțiri. Ca un fel de film fără de sfârșit din care doar viața în sine lipsește.

vineri, 4 martie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI έξι

SPRE ATHOS sau La BABIS House 2


„Bună dimineața, frumoasa mea!!”
Se-ntinde ca o pisică și-mi răspunde torcând: „bună dimineața, Bubu”! și zâmbește. Primul zâmbet al zilei e mai dulce decât nectarul de pe masa Herei. „Șșșșșst! mai încet, Maia doarme încă”, zice Prințesa mai apoi, încercând să coboare din pat fără prea multe zgâlțâieli.
„Ia-mă-n brațe!”, poruncește măria-sa și cine-s io să mă opun?! Poate că mai scârțâie  șalele, mai fulgeră junghiuri pe la balamale dar n-am, cu nici un chip, dram de intenție să nu-i dau ascultare. Că doară ce cale-i mai bună să-ncep ziua decât drăgălindu-mă cu Prințesa mea de 7 ani!

marți, 1 martie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI πέντε

ORANGE BEACH   

Fiecare nou răsărit e ca o victorie. De ce? Întâi pentru că-i vacanță. Doi pentru că, dacă în copilăria zilei zburdă pe cer prea mulți nori, sunt premise ca ziua să fie nițel ratată. Sigur, e convenția care spune că orice zi lipsită de soare e o zi răpită plajei dar, la o adică, vei compensa cu vizite. Fie la obiective turistice frenetic mediatizate de promotorii locului, fie să-ți hrănești viermele care se cheamă shopping. Fie vorba-ntre noi, la unii putem vorbi liniștiți despre balauri. Știu eu vreo două cazuri.

vineri, 26 februarie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI τέσσερα

TRANI AMOUDIA - plaja sau BABIS House 2  


Am dormit ca ursu’. Am mai avut unele neîmpliniri, mai ales după duș, cum ar fi strâns apa de prin hol după ce ne-am răsfățat la bălăcit și p’ormă vreo trei tentative de Skype cu cei de-acasă. Cu apa m-am descurcat binișor, mult mai greu a fost cu internetul grecului. Și d-aia mă-ncumet să vă zic, dragilor, să nu puneți botu’ la abureli cu internet free pe la greci, bulgari și mai știu eu pe unde. Adică, să nu mânii pe Domnu’,  o fi gratis, o fi wireless, da  e numa’ ceva care seamănă cu ce-ar trebui să fie. Și tocmai de-aia mă umflu eu în pene când le tot spun străinilor că internet ca al nostru n-or găsi nici la mama lor acasă! 

miercuri, 24 februarie 2016

DRAGOBETE 2016

Muzica florilor


Așază-te puțin și vezi în urma ta.
Nu-i greu, trebuie doar să-ți propui. Privește cu ochii larg deschiși oglinda trăirilor pe care le-ai trecut și lasă-te cuprins de adierea gândurilor care te-au cutreierat. Va fi fiind apoi tare ușor    să accepți, după ce toate astea vor fi căpătat un sens, înțelegerea. Cum ți-a fost ziua? Te-ai trezit oare cu zâmbet în ochi, binecuvântând întâmplarea că trăiești?  Cum ți-au fost pornirile azi? Știu, n-a fost mereu senin dar oare n-ai simțit soarele de după nori? Uite, au tot plâns norii cei întunecați cu lacrimi șiroaie dar oare n-ai simțit răceala ploii ca pe o mângâiere? Și-atât de multe, atât de multe simțiri! Nici nu știai ce largă-i poarta frumosului din sufletul tău! Cum de n-ai auzit până acum frenezia culorilor?  Nu-i doar beția ochiului în bogăția florilor, abia acum pricepi. Și simți cum rezonezi la acordurile grele ale trandafirilor, te înduioșezi purtat de valsul lăcrămioarelor și nici nu știi când te trezești țopăind, amețit de polca florilor de câmp. Și cânți! Habar n-aveai că poți să treci atât de ușor din deznădejde la extaz, că poți suferi râzând, că-ți era chiar la îndemână puntea care leagă gropile din cale-ți cu tărâmul visului. Nici nu știai că de la praful drumului la curcubeu e doar puterea de a vedea dincolo.
Ai fi putut trăi în umbra cenușiului neutru, netulburat și tu însuți colorat în gri.   În loc de asta, te întorci spre tine însuți și-i mulțumești Creatorului că ți-a dăruit aripa cu care simți marginea abisului și visarea armoniei florilor.
Dar, mai ales, ești recunoscător că e și Ea.

Ștefan, Dragobete 2016

sâmbătă, 20 februarie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI τρία

La BABIS House 2  

Răsăritul  îmi surâde mie mai întâi.
Fetele dorm lângă frigider. Mă rog, dorm pe pat, în camera dinspre apus, frigiderul e numai un reper fără importanță.

sâmbătă, 13 februarie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI δυο

La BABIS House 2   

La Babis am ajuns nițel după prânz, să fi fost vreo două, poate două jumate. N-am bâjbâit. Cândva pierdeam ore multe să ridic hărți, să caut repere și să printez descrieri relevante astfel încât Maia să-și împlinească rolul de copilot iar eu sa fiu fericit că ghidonez exact pe drumul potrivit. Mă rog, nu chiar mereu, când GPS-u’ era doar un zvon am mai văzut noi și sate bulgărești pe care nici hărțile nu le știau.

marți, 9 februarie 2016

GOLFUL MAICII DOMNULUI ένας

La BABIS House 2   


Cu Babis am comunicat greu.
Mă cam luminasem de la primul reply la mail-ul meu că grecu’ e cam poticnit când vine vorba de engleză. Nici eu nu-s cine știe ce academician da’, mama mă-sii, nu-s io ăla care mâncă o pită din răsfățul turiștilor. Așa că mi-am zis că mai bine-i dau un telefon.