sâmbătă, 27 iunie 2020

Curat constituțional!


Mi-a fost dat să aflu enunțul acela simplu și deplin în înțelesul său la ceva vreme după ’90. Așa cum am descoperit multe alte lucruri în firescul lor abia după ce ele căpătau sens. Enunțul despre care vorbesc se referă la libertate și, dacă-mi este permis, libertăți. Pe vremea „de dinainte” vorba asta nu însemna mare lucru. Dacă ați trăit vâltoarea, beția și traumele lui Decembrie ’89 cu siguranță veți fi gustat din plin bucuria libertății. Eu unul am plutit de-a dreptul atunci. Încet, încet, lucurile s-au mai potolit iar  perspectiva asupra multor factori noi în viața noastră s-a așezat în diverse forme, unele firești, altele în moduri inedite. Descopeream că mi-a fost dat să trăiesc o altă viață, cu alte coordonate. Fundamental mi s-a părut, dincolo de multele aspecte noi, libertatea. După beție aflam că „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia”.  Nimic mai simplu, nimic mai natural. Principiul firesc al coexistenței cu acel „altul”. Similar, se aplică perfect și la ceea ce se cheamă drepturile individului.
Astăzi încerc să mă dumiresc cum funcționează acest principiu de facto. Strict raportat la situația momentului, pandemia. Nu sunt dintre cei care neagă existența virusului, nici nu cred că cineva, persoane sau grupuri interesate în vreun fel, exagerează proporțiile fenomenului.  Ba dimpotrivă, mă tem că ce e mai rău abia începe.
Astăzi Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra dreturilor persoanelor care, nefericit, s-au infectat cu acest virus. Știți despre ce e vorba, asimptomatici, purtători ai virusului și, ce e mai grav, surse cu potențial major de infectare pentru alte persoane. Curtea a stabilit că internarea acestor pacienți fără asentimentul lor nu este constituțională. Prin urmare, dacă nu vor tratament și internare, sunt liberi să plece. Pot prezuma că sunt șanse destule ca, dacă nu toți, atunci o bună parte dintre ei să infecteze alte persoane. O discuție despre rata de contaminare este inutilă, nu-i așa?

vineri, 12 iunie 2020

Digitalizare la Sectorul 3


Într-un fel, chiar am avut noroc. Mi-a luat o vreme până m-am urnit din inerțiile comode de ceva zeci de ani însă, împins de nevoie și mai ales de feciori, m-am deprins cu ce e aia PC, tastatură și browser. Unde-a fost norocul? Feciorii, mai întâi apoi minunile care s-au tot revărsat de dincolo de ecranul calculatorului. Așa că, după cum mi-am dat seama, e destul să ai mintea și ochii deschiși că să depășești bariere și să descoperi că viața poate fi nu numai cum o știi tu, ci mult mai  ușoară și frumoasă, dacă accepți noul.
Pentru bună parte dintre cei din generația mea noul ăsta a venit la pachet cu frustrări. Greu să asimilezi avalanșa de provocări și ieșiri din vechea, binecunoscuta matcă de trai.  Dar, laudă nouă, celor mai ofiliți, ne străduim s-o facem.
Mărturisesc că am urât de când mă știu cozile.