sâmbătă, 31 decembrie 2016

2017 - La Mulți Ani, prieteni!

Poate-I o zi  ca azi și ieri,
Sau ca oricare zi ce-a fost.
Neimportantă ori cu rost:
Să uiți tristețea și să speri.

Poate-i un an cum toți avem,
Cu căutări și rătăciri,
Cu nopți pustii și cu iubiri,
Cu ce-am avut și ce mai vrem.

Poate-i chiar Anul Nou de mâine.
E poarta către ce-ți dorești,
E ce e bun și ce iubești
Și de-aia-ți spun: să-ți fie bine!!


Ștefan,

31.12.2016

miercuri, 28 decembrie 2016

Sevil Shhaideh, chinta la două capete

Habar n-aveam ce e aia poker. În satul nostru, în serile de iarnă, în puținele case unde se găseau oarece cărți ponosite de joc, nimănui nu-i trecea prin cap că s-ar putea juca mai mult de trei jocuri: tabinet, șeptic și popa prostu’. Cam prin anul trei de liceu m-am dedulcit la jocul pierzaniei capitale, la 10 bani deschiderea. Descopeream încântat ce-i aia „pas”, „pe de trei” sau „blaint”. Tata îmi dădea, când plecam la școală, 3 lei pe zi. Fix de un covrig, ca să nu mă anemiez, iar restul pentru bugetul ITB-ului. În zilele când păcătuiam la o „foiță” făceam blatu’ pe tramvai iar seara, când ajungeam acasă, mâncam două porții. N-am fost cine știe ce șmecher la jocul ăsta, probabil avea legătură cu faptul că eram atât de sărac încât tremuram la gândul că o să pierd bruma de bani investită-n pot ori, în aceeași măsură, cu faptul că unii oameni au o poartă mai largă pentru emoții. Sau, altfel spus, au mai multe reacții decât alții la anumiți stimuli emoționali. Probabil că nu e cazul să recunosc că am tot fost berbecul care cotizează.  Mă rog, din câte știu, orice plăcere cu cheltuială se ține iar mie chiar îmi plăcea fiorul filării celor 5 cărți, așteptarea de după decartare, războiul nervilor de după. Fericit, uneori, când închideam partida cu câțiva lei în plus, dezamăgit dar nu deznădăjduit când ieșeam lefter.

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Bradul și Moșul

Miroase-a brad de două zile.
Pe la geamuri, printre blocuri, deja pâlpâie-n lumină, de săptămâna trecută, siluete conice a vârf de munte.  Ca o nădejde în aer curat. Ca o renăscută bucurie a speranței.
Vine.
Și anul ăsta.
Ca și în anii care s-au stins, ca și în cei care se coc acolo, în viitorul așteptărilor și al speranțelor.

duminică, 18 decembrie 2016

Nașterea Domnului, înainte de termen

Azi îmi propusesem să dorm mult. Atitudine de salariat căruia sfârșitul de săptămână trebuie să-i ofere iluzia că și-a lepădat, măcar pentru o zi-două, jugul. N-a fost să fie, perspectiva sărbătorilor de Crăciun a trezit deja, de câteva zile, tagma celor care se implică cei dintâi  în sărbătoare.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Omul important și telefonul electoral

Sunt, fără îndoială, o persoană importantă.
În primul rând pentru mine însumi. O să ziceți că e oleacă tristă afirmația asta dar, dacă vă uitați atent în oglindă, veți vedea că enunțul e o axiomă. Și, din câte știu, toate oglinzile-s la fel. 
Apoi, dacă te obosești să faci o oarecare analiză, concluzionezi că importanța propriei persoane se raportează și la relația directă pe care o ai cu mediul. Sper să nu vă pierd pe drum dar importanța asta se colorează diferit în funcție de planul la care te raportezi. Ca să simplific, trec direct la „categorii definitorii pentru importanță”, relaționând arbitrar „importanța” cu „valoarea”: