VACANȚĂ - III

 episodul anterior
Thassos ne întâmpină cu un miros aparte. Poate că e miros de alge zăcând pe mal, la soare. Ori ceva resturi aruncate de bucătar din cambuză, pe lângă cheu. Nici la Skala Prinou, acolo unde acostează „bărcile” (ferry) care pleacă de la Kavala mirosul nu-i prea plăcut. Nici o nenorocire, o să-mi spună Laurențiu. Mirosul ăsta e cel cu care orice marinar se culcă după cart și se trezește-n nări când soarele se scaldă în valul dimineții, atunci când vaporul se bălăcește la ancoră în vreun port.

am ajuns...

Luăm drumul pe coasta de vest, spre sud. Spații mai largi decât în Corfu. Mai largi chiar decât în Creta. Trecem de Skala Rachoni, Skala Prinos, Sotiras, intrăm în Skala Kalirachi.

Cum ajung la dumneavoastră? Îi scriam gazdei cu vreo lună-n urmă. Dați-mi un reper, ceva. E drept, aveam în ochi pozele cu poarta, cu intrarea în casă, cu recepția și interioarele. Ooo, e simplu. Țineți drumul drept și n-aveți cum să ratați. Hm, asta e o încurajare, tot lipsit de repere sunt. Parcă-mi pare rău că n-am insistat.

Mergem de ceva vreme în Skala Kalirachi. Tare mă tem că am trecut pe lângă... pe stradă, nici țipenie. Pe cine să-ntreb? În sfârșit, într-o curticică o pereche de greci bătrîiori se relaxează la umbră. Opresc, întreb de locația noastră, ERODIOS Studios. Se uită unul la altul. Habar n-au.

Ne uităm și noi unul la altul. Nu-i a bună! Cine știe ce bombă neștiută de nimeni o fi. Grecoaica iese din curte și-ntreabă o vecină. „Sigur, pare să zică vecina, uite colo lângă taverna”. Privim în direcția indicată. Un panou de tablă iese-n relief. Litere vopsite, scrise cu mâna. Tavernă. Terasă cu câteva mese la care tândălesc vreo șase greci. Lipit de gardul care delimitează terasa recunosc poarta și curtea din poze. Frumoase, frumoase... în poze, tare frumoase și pe viu. Parcă mai mici decât pe net. Las mașina la intrare și intrăm.

EORDIOS Studios - partea frontală și-un pic de curte

THASSOS - urcam spre Teatrul Antic

Sigur, pe net curtea pare de două ori mai mare. În realitate, de la poartă până la casă nu sunt mai mult de 7-8 metri. Cam aceeași impresie și la recepție. De unde în poze holul de la intrare și recepția păreau să poată găzdui o nuntă, la fața locului s-a dovedit că nu are mai mult de vreo 8 metri pătrați. Nimic nou, la urma urmei. Pozele arată întotdeauna ceea ce proprietarul vrea să arate. Țugulanul trebuie doar să-și facă o idee. Bună, desigur. Chestiile nașpa le găsește când e prea târziu.

Bântuim de capul nostru prin curte, pe la recepție. „O fi în grevă” sugerează Alex. Nimeni. Hotărăsc să urc niște scări la etaj. Mă întâmpină o doamnă uscățivă, cu ochelari, trecută binișor de 60. Ageră și zâmbitoare. O cheamă Voula, dacă am înțeles eu bine. Vorbește curat engleza. Aș băga mâna-n foc că nu-i grecoaică. O să aflu eu până plec. Nu pare să existe un domn consort. Ne prezentăm (o rog să-mi repete numele, mi-l spune pe litere...) și ne arată camerele. „Sea view”, ne zice. Ridic din umeri. E drept că din fața curții până la mare nu sunt mai mult de 20 de metri. Numai că în cei 20 de metri e un drum și, mai ales, dincolo de drum, chiar pe malul mării „cresc” niște cocioabe care par locuite. Vreau să spun că așa zisa vedere la mare nu există. Din balconul camerelor care dau spre mare se văd, mai întâi, niște pomi, se zărește drumul și, dincolo de drum, cocioabele. Ei, da! Alea au, într-adevăr, vedere la mare.

...frumoasă curte, păcat că nu-i nici un copil!

Recitesc cele ce-am scris. Las impresia că suntem dezamăgiți. Nici vorbă. Ne place tare mult. Pensiunea (studiourile) sunt extrem de curate, camerele destul de mari, balcoanele generoase. Mobilierul e nou, totul e în culori calde, pastelate. Pe peretele din fața noastră, lângă oglindă, sunt pictate două lalele. Aplice și veioze, lumini adică, sunt peste tot. Culmea, toate funcționează. Televizor LCD, printre posturi si TVRi. Chicinetă cu toate cele. Suntem de 3 zile dar încă n-am gătit nimic. Doar cafeaua de dimineață. Nici nu cred că vom găti ceva, nu-i prea scump să te descurci cu ce găsim pe la taverne. 

Căușul lacrimii

Curtea bine îngrijită, multă verdeață, gazon, tufe de trandafiri, un conifer imens și doi măslini bătrâni. Unul își freamătă frunzele în balcon la copii. În curte, mese și scaune, pentru cei care ar prefera curtea balconului. Grătar în curtea din spate, acolo unde ne răsfățăm ochii din balconul nostru. Pare nefolosit, grătarul. Tanti zice că ei funcționează abia de anul trecut, pe final de sezon. Adică, mai exact spus, anul trecut au funcționat două săptămâni.

Nu ne place că nu avem plajă bună aproape. Realizăm că exprimarea „la 20 de metri de mare” nu înseamnă, neapărat, la 20 de metri de plajă. Nu-i bai așa mare, sunt o mulțime de plaje și plăjuțe. Numai că nu-s chiar la botu’ calului.

Interior 103. E cea cu „vedere spre mare”

De chestia cu „sea view” v-am zis. De fapt, mai corect spus ar fi „partea dinspre mare”. Maia, de altfel, a preferat să schimbăm rezervarea luând o cameră cu vederea spre est, în curtea din spate. Astfel încât după-amiază sa nu ne omoare soarele. Copiii au păstrat camera rezervată. 

Aici ne-a dat lecții de pocher Ana.

Bine au făcut, au balcon mai mare ca al nostru și, dat fiind că sunt pomi sănătoși care îi protejează de soare, n-au a se plânge de căldură excesivă după-amiezele.

Nu v-am zis, pe lângă aspectul îngrijit și cu mult bun simț al camerei, ne-a mai plăcut tot ce e legat de restul încăperilor. Copiii au pat dublu, noi avem două paturi încăpătoare, potrivit de tari (la fel și pernele) iar așternuturile sunt o bucurie. De foarte bună calitate.

Destul cu locul în care stăm. Pe scurt, e de bine.
...și, văzând zorile mijind, Sherezada tăcu, sfioasă. Adică va urma, măi băieți...
chiar aici!