VACANȚĂ - II

episodul anterior 

Vameșii greci abia aruncă un ochi pe buletinele noastre. Înaintea noastră au tras pe dreapta o mașină de bulgari. Nu am impresia că-i au prea mult la suflet.

Zburdăm relaxați pe drumurile grecilor. O vreme. Apoi constat că mai au și ei câte ceva de reparat, pe ici-pe colo. Nu gropi să-ți rupi mașina dar, parcă, față de anul trecut, au cam înflorit ceva gropițe și denivelări.  

Fi-miu este persoana de legătură cu Ioana, vocea GPS-ului. Uneori Ioana asta ne ghidonează anapoda. Noroc că drumarii greci își iau în serios meseria și pun, frate, niște indicatoare mari și dese că prost să fii ca să te rătăcești. Unanim, conchidem că pe Ioana asta n-o prea duce capu’. Mute! Trăiască drumarii greci, aferim! Credem în indicatoarele care ne îndrumă spre Sereș, nu în elucubrațiile nefondate ale fecioarei Ioana. Gata!

Intenția noastră e să luăm ferry de la Keramoti. Călărim munții pe o bună porțiune de drum. Noroc că am reparat aerul condiționat. Sunt vreo 32 de grade afară. Nici pic de nor. Vacanță, ce mai!

Opțiunea ferry din Kavala nu e agreată. Ce naiba, între Kavala și Keramoti mai e un răhățel de vreo 40 de km. Față de cei peste 700 pe care tocmai i-am parcurs... ok, de acord, hai mai departe! Ocolim Kavala, mergem către Keramoti. E de preferat un drum pe apă de 35 de minute unuia de o oră și-un sfert.

Ioana ne călăuzește competent. Uneori ne uimește cu acuratețea informațiilor ei, ne spune și numărul caselor de pe străzile orașelor pe care le parcurgem. Ptiu! Să nu-ți fie de deochi! De vreo sută și ceva de kilometri suntem cam singuri pe șosea. Din când în când ne mai intersectăm cu câte-o mașină. E aproape ireal, un fel de no man’s land. Bune porțiuni de drum impresia e întârită de aspectul calcaros al asfaltului, albicios ca varul. Singur pe drum... în mașină toată lumea moțăie, mi-e tare dor de-un duș și de-un pat.

Cu vreo câțiva kilometri înainte de Keramoti avem parte de bomboana de pe tort.

În Agiasma, în vârful unei curbe, ne ia ochii o bisericuță tare frumoasă. Nu rezist și întorc. Facem poze, facem film.

Biserica cea frumoasa din Agiasma

Peste drum, un fel de arbuști sunt înșirați pe sârme, ca rândurile unei podgorii bine întreținute. De înălțimea unui om, cu o coroană rotundă, fructe destul de mici, ca niște nuci păroase. Habar n-avem ce sunt. Poate un fel de smochine, dar, din câte-mi amintesc eu, smochinele sunt lucioase și verzi.

Mergem mai departe.

Alex o interoghează pe Ioana. „Peste opt sute... cinci zeci de metri, încadrați-vă pe partea dreaptă!”

Ești toantă! E drum cu o singură bandă pe sens. Hop! Am ratat virajul la dreapta. „Dă-napoi!”

„Ești sigur?!”

Mi se pare un drumeag anost de țară. Când merg la pește, acasă la noi,  merg pe unele drumuri mai largi ca ăsta. Mă rog, e o diferență. Drumeagul grecilor nu are nici măcar o gropiță. E impecabil! Numai că e străjuit de o vegetație tare abundentă și înaltă. Nu sunt copaci, e un fel de stuf... ori buruieni cu tulpini și frunze lungi. Mai înalte decât mașina. Ne place. Filmăm. Curbă la 90 de grade. În vîrful curbei, o breșă în „gardul” de pe margine și o amintire din copilărie: e o orezărie! Doar eu știu ce-i aia. Ceilalți, produși ai asfaltului, habar n-au. O gratulăm pe Ioana cu toate cele bune și-i iertăm nenumăratele bâlbe.   Suntem veseli, glumim. Mai avem vreo 9 kilometri și ajungem la ferry. Mă cam doare „popo”, vorba prințesei mele de care mi-e deja dor. Cine-i prințesa? Cea care, cu seriozitatea suveranului de 3 ani jumate, mă corectează ori de câte ori îmi scapă câte-un „cur”.

Urcăm pe ferry.

Greci care dau energic din mâini, în pântecul gras al vasului, ajutându-ne să lipim mașinile una de alta. Cobor, pliez oglinzile. Urcăm pe puntea superioară. Of! Am uitat să luăm din mașină pâinea feliată. Pe catargele și balustradele vasului, dar și de jur împrejur, dând roată,  mulțime de pescăruși. Așteptau masa. Adică noi, turiștii, întinzând brațele peste balustradă, oferindu-le care ce avem: un sticks, un chips ori pufuleți.

Taxa de drum Keramoti - Thassos

 Noi i-am rupt pe toți. Nimeni nu mai avea pâine feliată. Făceau pescărușii coadă la oferta Maiei mai ceva ca avioanele care așteptau permisiunea să aterizeze pe aeroportul din Frankfurt. Lângă ea, un puști, dezamăgit că pescărușii nici nu-l bagă-n seamă cu sticksul lui. „Nu-i cinstit!” glumește tac’su. Se confirmă regula: oferta mai bună câștigă întotdeauna. Cu excepția licitațiilor organizate de statul român, desigur.

...la gustare

Maia, generoasă, i-a oferit copilului câteva felii de trufanda. Toată lumea urmărește, încântată, spectacolul oferit de pescărușii care zboară, frenetic, de jur împrejurul vasului. Sunt, după estimările mele, peste o sută.

Spectacolul pescărușilor

Spectacolul pescărușilor

Dialog. Vroia și el ceva din sanvișu' lor...

De la Keramoti la Limenas (ori Thassos, capitala insulei) pliantele zic că nu faci mai mult de 35 de minute. Cu ferryboat-ul, firește. Se poate, însă noi am făcut cu cel puțin 10 minute mai mult.

Apropierea de țărmul insulei dezvăluie detalii.

Mulțime de arbori, abundență de verdeață. Munți care-și bălăcesc poalele în mare.  Travers, trece feribotul Thassos-Keramoti. Bine că circulă, îmi zic. Acum două zile în Grecia nu s-a mișcat nimic din ce înseamnă transport. Nici ferry. Doar aeroporturile au fost deschise. La ce bun? Adică nu-ți face griji, zborul tău spre Atena e încă valid, dar poți să-ți iei salteaua cu tine. N-ai unde să pleci din aeroport. Am scris gazdei, la vremea aia, că sunt oleacă „worry”. „Don’t be”, mi-a răspuns, n-a fost decât o grevă generală a grecilor. S-a terminat, de ieri toate cele au reintrat în normal.

Informațiile noastre ziceau că e bine să ocolim zona gen Mamaia de pe coasta de est a insulei. E o Golden Beach și zona de pe lângă unde, zic gurile rele, doar manelele lipsesc. Un fel de ținut al „băieților adevărați”. Acolo unde, cam ca la noi la Bran-Moeciu, fiecare casă e o pensiune, fiecare dugheană e un super market. Sora și cumnatu’, adică sursa noastră de informații verificate (acum vreo doi ani, cum mai ziceam, s-au răsfățat și ei pe-aici), ne-au zis că cele mai frumoase locuri le vom găsi pe coasta de vest. Și cele mai liniștite. Biine, mi-am zis, fie și coasta de vest. O să ne abatem un pic de la tradiție și anul ăsta Maia n-o să se mai bucure de momentul magic al răsăritului de soare. Nu-i bai, mi-a zis. Uite, aici scrie că de la Skala Kalirachi se vede cel mai frumos asfințit din lume. 
...și, văzând zorile mijind, Sherezada tăcu, sfioasă. Adică va urma, măi băieți...
chiar aici!