European de România - trei

urmare de la...

... către fiu-meu cel mare.

„N-ați priceput”, începe el în aceeași notă în care ne diluează mereu raționamentele, prăvălind peste noi argumentele omului ancorat în ziua de azi, noi fiind, vezi bine, niște crenguțe aproape uscate ale zilei de ieri. „ Concursul vrea să vă provoace să găsiți aici, acasă, motive europene”.

Derută în sala de ședințe. Pot citi cu ușurință gândurile tuturor: „iar face ăsta pe deșteptu’, ne scoate el ideile din cap și ne umilește iar cu IQ-ul lui de premiant Nobel”. Tăcem, prudenți, așteptând demonstrația.

„Imaginați-vă că ieșiți pe stradă. Uitați-vă atenți în stânga, în dreapta. N-oți fi fost prea des, ori chiar deloc vizitatori pe cărări europene (minoritatea de soacră-mea dă din cap cu oarece regret), dar, desigur, ați tot căscat ochii la atâtea și atâtea emisiuni de pe Discovery (minoritatea aprobă). Cum oare ați putea să nu vă simțiți europeni într-o capitală precum a noastră? Într-un oraș la sânul căruia respiră ARTA în esența ei. Bijuterii arhitectonice precum Palatul Șuțu, Ateneul Român, Muzeul de Istorie, clădirea Teatrului Național, Palatul Cantacuzino, cel care găzduiește Muzeul George Enescu, Arcul de Triumf, Monumentul Eroilor Aerului...”

„Hoo, lasă, ajunge...!”, îngaimă nevasta. Ăilalți eram anihilați.

„Trei Ierarhi din Iasi, Castelul Peleș, Cazinoul din Constanța, Sighișoara, Castelul Bran, Castelul Corvinilor, Poiana Brașov, Babele, munții și pădurile...”

Pauză de respirație. Numa’ bine să-i retrag dreptul la cuvânt, mama lui de cultivat, ăsta nu face decât să inhibe curajul ălorlalți să emită o părere.

”Delta” dă el să continue. „Gata,hooo,destul!”                                                                                                        

Ăl mare tace, mimând recunoașterea poziției mele de șef în neam. Dea Domnnu’ să țină…

Ăl mic: „aveți voi idee care-i a doua limbă care se vorbește la Microsoft?”
 va urma, stati pe-aproape ...chiar aici