vineri, 11 noiembrie 2011

European de România - unu

Tare bun mai e mediul ăsta virtual, pupa-l-ar tata!

Ți-e dor de văr-tu’ din Danemarca? Hop un bîzz pe mess. Ai nevoie să afli cum va fi vremea săptămâna viitoare la Milano (că poate vrei să-i faci cadou mândrei o sesiune de shopping)? Hop un search pe d-alea meteo.

Vrei să afli cine-ți pune-un dinte la sfert de preț? Ori ce super-brand e la promoție weekend-ul ăsta? Nu faci nimic, te anunță ei chiar fără să le fi cerut oferta. Adică, dacă mă-nțelegeți, internetu’ ăsta e ca o țață de la noi din sat care le știe pe toate. E destul s-o-ntrebi de vorbă (adică să ai o conexiune...) că-ncepe să-ți turuie toate cele ce vrei să știi, dar și ce nu te interesează.

Și uite-așa am aflat că-i concurs. Ia spune tu, zice tema, ce te face pe tine, țugulan de pe la noi, să te simți european? Și-am zis...

Asta cu sentimentul de european îmi stătea de mult bățănău în minte. Ca un gând erect pe un câmp de cugetări tolănite-n iarbă. Vezi ideea? Frumusețe de câmp european cu flori de economii prospere în hora steluțelor albastre și pârâiaș de euroi care se varsă (cum mama naibii ar putea să fie altfel?!) în buzunarele largi ale ălora care au trasat albia pârâiașului. Anonimi cu beculeț sub freză, maeștri în îmbunătățiri d-astea de fluxuri monetare, chicotind hâtru la umbra păpușilor din primul val. Vezi au ba?
Oh! Nu vezi, de bună seamă! Izvorul euroilor cristalini e mai discret decât oferta teutonilor pentru insula Creta. N-ai cum  să auzi susurul monetar când se nămolesc la vale viituri de noutăți despre Europa-n sus, Europa-n jos, bursa de la Frankfurt ori Milano, temeri de „se-alege prafu’„ Papandreou cu izmenele ude (nițel maro pe din dos) ori contemporanul Il Duce dedulcit la tinerețe veșnică tot gustând cărniță crudă la sesiunile de „boonga-boonga”. Și, pe deasupra, mă ia cu fiori de neliniște numărând multele cine cu Merkel la taină cu Sarkoszi. Paranteză de idee: nu știu ție cum îți e, da’ io, când vine vorba de Micloș ăsta, simt acut lipsa lu’ „s” dintre „o” și ”z”, altminteri n-o să pricep în veci de ce-i stă în gât lu’ piticu ăla francez cu nume de feudal (austro) ungar noblețea mioritică a lu „escu” altoit pe o atât de firească, fiziologic vorbind, funcție umană flaturatorie. Neaoș românesc, la o adică. Ca să nu mai vorbim de alergia urmașilor lui Voltaire (ușor alterați de sângele cel proaspăt, închis bine la culoare, al citoyenne-ilor de prin colonii) la pH-ul francofonilor abia rumeniți de soarele rromale de pe la noi. Gata, hai să închidem paranteza.
Și exact d-aia nu vedem noi ditamai pădurea din spatele salcâmilor. Destul,  hai la temă.
Ce mama zmeilor mă face pă mine să mă simt european în România?
La prima strigare nici n-am știut de unde să apuc tema asta atât de semnificativă. Așa că am convocat un consiliu de familie de cerut părerea, cam ca la referendum. Am făcut eu vro’ două socoteli algebrice  elementare cum ar fi: soacră-mea + Dorel înseamnă „minus + minus=plus”; fi-miu ăl mare + fi-miu ăl mic înseamnă „plus + plus=plus”; nevasta nu se pune că-i autoritate de stat  iar io ciulesc urechea și trag linia. Garantat pozitiv, așa că mi-am zis că ce-am avut și ce-am pierdut, aveți cuvântu’ dă-i ‘nainte, stimabililor!
 „E concurs, le-am zis. Mama voastră de europeni, dați din voi texte patriotice cu etichete de brand plin de semnificații istorice, nu tândăliți și scoateți de prin manuale simboluri care să-i umilească decisiv pe ăia care ne tot înghesuie ba pe la colțuri, ba pe la coada bătrânului continent. Capisci?”
Soacră-mea zice: „Ce european, săraca de mine Doamne! Ce-i aia, maică?!” Paranteză (oți fi băgat de seamă că mă dau în vânt după paranteze...): numa’ ce se-ntorsese de la biserică îndoctrinată până-n basma de cine-a fost apostolul Andrei și cât de bune sunt sarmalele după ce calci câțiva creștini în picioare când se scot la aerisit ceva moaște.
„Io n-am umblat tra-la-la prin lume așa că n-am habar cum o fi fiind cășile  Domnului prin cea Europă, da’ stai numa’ să vezi ce mâdră fi-va Marea Catedrală a Neamului din deal de la noi, ce Mall-uri, ce săli de jocuri, ce săli de cinema 3D și ce simțire creștinească o să emane de prin clopotniță, amvon și parcarea din spate!”
„Stai bre, zisei, nu mă lua cu ce-o să fie că la d-astea plasate în viitor io sunt imun de mult, nu mă mai aburi și matale! P-ăia care mă tot iau de prost n-am cum să-i penalizez da’ matale să nu-ncerci că m-apucă!! Și vezi că trec peste interes, uit că nevastă-mea-i fiică-ta  și-ți tai excursiile la biserică, alias părintele Haralamb cel ‘nalt și mândru”.
Săraca femeie și-a scuipat în sân, a dumicat ceva vorbe ne-nțelese, și-a desenat o cruce mare, toate astea legate de-un „iartă-l, Doamne” și, văzând că nu-i de joacă, a adus vorba despre Voroneț și albastrul cel rupt din cerul Domnului, despre Agapia și Grigorescu, despre Biserica dintr-un Lemn, despre Trei Ierarhi, despre Părintele Arsenie Papacioc și Nicolae Steinhardt, despre multe cele ce-au însemnat spiritualitatea creștină din spațiul ăsta unde viețuim nevrednicii de noi.
Mi-am luat notițe. Mâine bag un search pe goagăl că deja nu-i mai fac față. Între timp, fac ceva socoteli să văz cam cât mai am până la pensie, bag seama că nu-i chiar pierdere de vreme să schimbi o vorbă, o opinie, la biserică, înainte de slujbă.
De-abia am oprit-o. Îmi stătea pe limbă să-i zic: ajunge „te absolvo”, da mi-am dat seama că aș fi fost din alt film. Așa că doar m-am uitat urât la ea și-am făcut un semn scurt din mână. Și, ca să nu mănânc mâncare rece ori să dorm singur pe canapea, am adăugat un „săru-mâna, mamă”, uitându-mă cu coada ochiului la nevastă.
În vremea asta Dorel dădea din cap. 
 va urma...chiar aici

2 comentarii:

  1. Salut , Fanele !
    Pai eu cred ca cel mai european e Dorel asta al tau ...nu cumva o fi chiar ala care a umplut un pat de spital dupa ce a lovit un cablu electric cu tarnacopul ? Ori ala care a descarcat la lopata un camion de nisip si in final s-a indurat soferul si l-a basculat si pe el ? In tara lui Pacala si Tandala , unii umbla dupa tichie de margaritar dupa ce au renuntat la ultima suvita , destul de greu ...Dupa ce ne-om Schengani sigur la anu' inainte de alegeri ca s-avem de ce ne umfla in Penes , o s-o simtim pe pielea noastra si p-aia cu euroirea leului stramosesc ! Mandru voi fi atunci , duce-m-as !

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, salut!
    El e! Ghiciși, vericule! Venise el prima oară cu ghetele alea cu parfum de șobolan decedat, dar l-a descălțat soacră-mea la ușă, i-a dat cu deodorant Farmec printre degete și uite-așa se nimeri că era la noi în momentul ăla. Da' ce m-oi apuca io să-ți zic, mai bine ai și tu oleacă de răbdare că spun io mai încolo.

    RăspundețiȘtergere