H2(N)O virusul bălții

Vă  mai povesteam eu cum e să fii virusat și să te doară nostalgia după baltă. Junghi de iarnă, dor de baltă. Trece vara, vine toamna, bate iarna-n scule și, tot visând la ce-a fost și ce-o să fie,  nu-ți mai trebuie copcă, ți se ia de atelier pescăresc și se înmulțesc privirile lungi pe geam, știi tu, semne de boală grea.

Visul nopților de iarnă

Nostalgia care-ncolțește începe cu un oftat adânc.

Știi că urmează postul cel lung al pescarului, nici nu-ți vine să faci socoteala câte zile mohorâte, câte weekend-uri nesărate, câte așteptări îți vor apăsa sufletul până dă colțu’ ierbii și te vei răsfăța în prima ieșire din primăvară.

PRIMĂVARA “MINCINOȘILOR” – visul nopților de iarnă

E posibil să nu fiți de acord cu mine.

Dreptul vostru constituțional.

Dar, meditând eu adânc într-un loc unde  unde gândurile deștepte zburdă slobode de presiuni, mă gândeam, ca omu’ care face acolo o treabă fără să aibă nici o treabă, că n-aș putea trăi văduvit de micile mele plăceri.

Am căzut într-un fel de transă inteligentă și mi-am dat seama că nu e nici un păcat în chestia asta. Care om care n-are și el, acolo,  măcar o pasiune?!

(Un hobby, adică, pentru ăia care au dificultăți cu limba natală da’ n-au taine cu engleza).