duminică, 10 februarie 2013


Visul nopților de iarnă

Nostalgia care-ncolțește începe cu un oftat adânc.
Știi că urmează postul cel lung al pescarului, nici nu-ți vine să faci socoteala câte zile mohorâte, câte weekend-uri nesărate, câte așteptări îți vor apăsa sufletul până dă colțu’ ierbii și te vei răsfăța în prima ieșire din primăvară.
Pui linia pe plior și privești lung lacul.
„A fost ultima ieșire anul ăsta” zice tovarășul tău cel statornic, zgribulit, întors cu spatele-n vânt.
N-a fost cine știe ce vreme de ieșit pe baltă, soarele nu s-a arătat deloc, pâcla cea noroasă nu s-a risipit neam ba v-a mai și pedepsit un pârdalnic de vânt toată ziua. Și, dacă la sfârșitul zilei îți dai seama că pentru cinci-șase cărășei nu merita să mai uzi juvelnicul păi, nene, ce să mai... gata, a venit vremea.  ”Mda, s-a terminat, la primăvară acuma” răspunzi și-n glas se simte amestecul ăla de resemnare amorțită și durere abia stăpânită. Da’ știi bine că acolo, în fundul cugetului, deși e limpede că vremea bună s-a dus, mai polpăie o umbră de speranță. Cine știe, mai acu’ doi-trei ani ați dat la pește și-n decembrie, poate dă Domnu’ și se-mbunează vremea și anu’ăsta, măcar de-o ieșire.
Primul oftat a deschis calea. Au urmat altele. Ați strâns ce era de strâns, le-ați așezat după rânduială în portbagaj, dar nu vă vine să vă dați duși. Tu mai ciugulești o hârtie de pe mal, tovarășu’ mai adună ghem câțiva metri de gută rătăcită-n vânt. Știu, nu voi le-ați aruncat, dar orice motiv e bun ca să mai tândălești oleacă, ultima oară anu’ ăsta, pe malu’ gârlii. „Nu se cade să lași mizerii pe lac, mama ei de treabă! Că iar m-apucă! Păi, dacă ăsta e sanctuarul la care te-nchini, dacă ăsta e locul unde-ți alini nefericirile, dacă aici uiți de necazuri și tristeți și-ți umpli firea cu bucurie,  de ce-l tot întinezi cu gunoaie omule lipsit de suflet? Omule fără bun simț!” Uite, acuma, că tot se-adună în voi tristețea postului de iarnă, e numa’ bun momentul să-i blagosloviți pe cei făr-de minte și bună creștere. O „vorbă bună” și-un blestem: da-v-ar Domnu’ gândul cel bun să vă strângeți resturile într-un sac și să le duceți unde le e locul! Oare cât de greu ar fi?!
Ei, și după ce nu mai aveți nici un motiv să trageți de timp, după ce praful stârnit în urmă ascunde balta și înainte a rămas doar drumul câmpului, vorbele se răresc încet-încet și torsul domol al motorului se-mpletește cu nostalgia așteptării. Lungă-i iarna!
P-ormă numeri lunile, săptămânile, zilele. 
Cel mai rău e că bunul sfânt Alexie a potrivit lucrurile astfel încât dorul de baltă să fie mereu treaz. Nici n-ar putea fi altfel de vreme ce calea spre serviciu, drumul ală pe care-l bați măcar cinci zile pe săptămână, e vecin cu balta de la Ștefănești. Și, de! Om  ești, virusat ești! Cum să nu-ți stea lacrima-n colț când, zi de zi, dus-întors, te-nțeapă-n priviri salcia din mal și apa vălurind domol? Cum să nu dea năvală amintirile? Cum să nu te-nmoaie nostalgia și dorul?
Și visezi.
Îți mai stingi năduful uitându-te la emisiunile pescărești. Cel puțin așa-ți place să crezi, că-ți face bine. Da’, garantat, nici vorbă de-așa ceva. Întâi pentru că, nu știu cum se face, niciodată nu-ți arată ce te-aștepți tu să vezi. O plută cum tresare, o țeapă meseriașă și un dril la undiță. Poate doar așa s-ar mai ostoi dorul și te-ar mai încerca emoția actului în sine. Eh, n-ai parte de-așa ceva! Și uite-așa îți pleacă cheful pescărerilor de la Tv.
Se mai întâmplă, la drept vorbind, să deschizi ochii-n zorii zilei cu un zâmbet luminându-ți chipul. Doar pentru o vreme. Numa’ ce s-a topit somnul și încă-ți stăruie sub pleoape un răsărit ca-n poze, un drum prăfos de câmp și-o baltă care te-așteaptă de-atâtea amar de zile. Parcă simți în nări aroma cafelei și-n urechi concert broscăresc. Doamne, e raiul!!


Dar, mama ei de treabă, deschizi ochii larg și constați, tuflit, că dincolo de somn, dincolo de geamul dormitorului, primăvara-i departe.
Oof, lungă-i iarna!!

Ștefan, 10.02.2013

10 comentarii:

  1. La drept vorbind, în fe-martie, e pe terminate. Mai e la o cotitură, acuşi vin Mucenicii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare mi-ar plăcea să te cred!
      Numa' că chiar acu' mă uit pe geam și-așa ninsoare vine de nu-ți vine să crezi! De-o ține-așa toată noaptea mi-e milă de mine câtă treabă am mâine dimineață pe lângă mașină.

      Ștergere
  2. Salut Bubu, ce pofta ai de pescuit la vreme de iarna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să trăiești, Laure! Oo, daaa! E ca un sevraj, să știi!

      Ștergere
  3. Hm! Nostalgie puternică! Și uite că nici nu se lasă dusă afurisenia asta numită ”iarnă”. Când m-am trezit azi dimineață îmi venea să mă bucur că vine iar Moș Crăciun și aduce cadouri,.... dar,...... era doar priveliștea de basm, .... iar de sacul cu surprize, nici vorbă!
    Dar lasă că mijește el colțul ierbii și acuș acuș vine iepurașul! Și poate aduce și o captură frumoasă cu el într-o zi minunată de primăvară!

    RăspundețiȘtergere
  4. Oof, da Mirela, mi-e dor de-un pescuit ca de mămuca, știi tu vorb-aia!
    Dar, după cum bine știi, așteptarea cea lungă îngrașă satisfacția împlinirii. Îți spun eu la primăvară cum va fi fost să fie.
    Săr-mâna și zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da Bubuleanule ...şi eu aştept cu nerăbdare zile frumoase de primăvară , ghiocei şi urzicuţe , libelule şi viermişori în cârlig şi plute săltăreţe pe luciul bălţii , dar şi o atitudine omenească cu natura mamă , o educaţie în spiritul curăţeniei şi protejării mediului în care ne place să revenim pentru a ne desfăta câteva ore în pace şi plăcere ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult a fost, destul a rămas!
      Da' rupem noi lanțul!!

      Ștergere
  6. Poate anul ăsta să ajung și eu pe baltă, că n-o fi bai. Îmi tresară inima numai când citesc pe-aici cât trebuie să fie pescuitul ăsta de grozav de-i duci dorul așa pătimaș. Dar las' c-am vorbit eu cu doi prieteni pe la început de an să mă ia cu ei la una-două ieșiri pe baltă peste vară.
    Musai să prind și eu răsărit de soare atât de fain!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așteaptă numai!
      O să vezi cum miroase cafeaua proaspăt făcută, băută pe drum de ducă la prima oră, cum se-nroșește abia simțit orizontul și cum ne bombăne broaștele atunci când le tulburăm habitatul.
      Mai știu eu un tip (nu l-am mai văzut de mult) care îi ironiza temeinic pe colegii lui de muncă bolnavi de baltă. Până când, după ce l-au convins că berea și micii de pe gârlă n-au egal pe nici o terasă din București, după ce i-au dat o lansetă să se joace și el, după ce s-a luptat cu vreo doi ciortani pe care, norocosul, i-a și dus acasă, Nae s-a virusat decisiv. Până duminica următoare avea propriile lui scule.
      Ai grijă ce-ți dorești!!

      Ștergere