Domnul Tăriceanu a luat, într-un final, decizia corectă. La deal, din
păcate pentru el, nu se mai poate. Așa că
își pune punga sub cur și-și dă drumul la vale.
Am stat o vreme într-o cumpănă cât e
drept să-l evoc pe conu’ Iancu și cât e loc pentru o analiză fără zâmbete care,
de m-ar duce mintea destul, și-ar găsi locul în cele de mai jos.
Am un anumit cerc de amici care l-ar aplauda pe conu Iancu.
O oarecare minoritate, însă, m-ar
bate la fund cu argumente serioase, cum ar fi ălea care zic că poți să râzi ca
prostu’ la crâșma satului de Farfuridi
ori coana Mița cu condiția să ai
scăfârlia suficient de țapănă cât să suporte și oalele civice sparte drept în
moalele proprii și, în plus, pe cheltuială persoană fizică.
