duminică, 16 noiembrie 2014

Votăm președintele
Până acum n-am mai pus niciodată atâta suflet într-un vot. Chiar dacă am trăit tensiunea copilăriei anilor ’90 (copilăria exercițiului democratic, la vremea aia eu aveam deja copii) n-am avut niciodată până acum sentimentul că dincolo de votul de mâine ne așteaptă ceva decisiv.
Poate că e doar efectul unor campanii electorale mai aplicate ori poate că e numai efectul percepției mele asupra evenimentelor recente. De la noi ori de dincolo de gardul nostru. Sărăcia la care ne condamnă politica economică a guvernului actual (de ce-ar fi altfel decât predecesorii lor?!) și, într-un plan diferit, Ucraina și cămașa noastră de lângă piele, Moldova & Transnistria. Nici aici și nici acolo n-am găsit vreo rază de speranță. Ceață deasă în curtea noastră, beznă și deznădejde dincolo. În curte  realitatea din spatele îndatorării pentru consum, precum bețivul care se-mprumută ca să aibă de-o țuică și, inevitabil, mai devreme ori mai târziu, își vinde pământul ca să acopere datoria, dincolo nori negri...
Azi alegem președintele. Un eveniment eminamente istoric dacă te gândești că toate manualele  viitoare vor grava în istoria țării nu doar un nume ci și un destin. Al lui, ca personaj purtat de context în această poziție dar și a noastră ca națiune.  Ponta ori Iohannis. Doi oameni care par complet diferiți din toate punctele de vedere. Unul pare mereu gata să muște,  celălalt excesiv de liniștit. Unul spontan celălalt adormit. Unul plin de tupeu celălalt prea reținut. Unul oricând gata să descrie în alb o realitate cenușie ori chiar neagră, altul neputincios să-și depășească limitele de bun simț.  Curios, în ce mă privește, este tendința unora de a valoriza tupeul și agresivitatea, discursul unuia care-și trădează inconsitența într-o singură frază în detrimentul echilibrului și a grijii celuilalt de a  rămâne într-un enunț civilizat, sustenabil cu argumente. Dilema mea este a omului care știe prea puține: cum sunt oare ei dincolo de imaginea pe care se străduiesc să ne-o arate? Cât, oare, din personalitatea lor se subordonează comandamentului misionarului politic (ca jertfă personală în beneficiul cetății) și cât interesului grupurilor care-i susțin? Care, dintre cele două grupuri, pare să fie mai puțin nociv pentru noi toți în raport cu celălalt? Pentru că, din păcate,  tot ce înseamnă clasa politică în zilele noastre e departe de a-mi inspira dram de încredere.  Nu-i simt, pe oamenii ăștia politici, nici individual și nici în grup, preopcupați de ce se-ntâmplă cu mine și familia mea. Nici cei de ieri, nici cei de azi. Grav este că nu pot disocia zona politică de cea administrativă. De aria afacerilor. De mecanismul justiției. De industria informației. Mai ales de industria informației. Toate astea se strâng într-un fatal ghem organic conectat la politic-administrativ-economic-justiție-informație&restul vieții noastre sociale. O caracatiță care tot crește, care tot absoarbe energii zi după zi, an după an. Un organism în expansiune pe de o parte și un mediu pe care-l secătuiește de resurse de cealaltă parte. Ei și noi. Ei care mănâncă și noi care suntem hrana lor.
Azi alegem președintele.
N-am avut niciodată sentimentul fatalității așa cum mă încearcă astăzi. Au rămas ei doi. Un rău pe care-l simt acut și o speranță în opoziție simplă cu  răul. Nu neapărat binele, să ne-nțelegem, doar o speranță în raport cu disperarea. Convingerile mele politice actuale se înscriu în plaja  largă a respingerii cvasi-generale a mesajului care nu numai că nu mă convinge, deseori  mă ofensează. Cred că motivele de mai sus sunt suficiente. Altminteri, modestia fiind o virtute, îmi pot permite să recunosc propriile limite de inteligență. Nu am aroganța să am certitudini. Dincolo de dictonul dezarmant că „numai proștii au certitudini” mi-e cu atât mai ușor să-mi fac o părere  despre chestiunile în care ponderea datelor necontrolabile este covârșitoare. Asta înseamnă că-mi acord beneficiul îndoielii rezonabile, zona aia în care rămân conform consacratului concept „mai degrabă ăsta decât celălalt”. Poate că, în sinea mea, sunt tentat să-l  cred  pe unul dintre ei dar, vai mie, experiența anilor trecuți m-a luminat îndeajuns ca să-mi dau seama că în politică promisiunile premergătoare scrutinului sunt doar pentru naivi. Așa încât mi-e tare bine în pielea personală când realizez că sunt mai deștept decât ar vrea ei să fiu. Numai că, după clipa asta de satisfacție, îmi aduc aminte de cei doi polițiști din intersecție, unul impresionat de câte limbi străine știa turistul iar celălalt, pragmatic, punând punctul pe „i”: și, la ce i-a folosit?!

P.S.
Nu m-a surprins tupeul și grosolana lipsă de respect pentru noi toți a domnului Ponta și a celor care-l înconjoară. Situația procesului de votare din diaspora este aceeași ca la primul tur. Tare mă tem că obstinația cu care românii de afară sunt împiedicați, deliberat, să voteze va genera o reacție socială masivă. O să vi se pară un paradox, dar, azi, 16 noiembrie 2014 ora 11.00 vă spun: am convingerea că cel mai bine pentru Ponta ar fi să se roage să piardă aceste alegeri!  

Ștefan,
16.11.2014
Publicat de la

4 comentarii:

  1. Radu16 noiembrie 2014 la 17:14

    Pfffff...esti tare , Fanele !
    In primul rand pentru faptul ca ai atins exact ceea ce ma face si pe mine sa ma simt nesigur in alegerea mea . Nu-mi plac oamenii care sunt prea siguri de ei intr-o lume in care nimic nu-i sigur. Faptul ca la adunarea de refacere a USL-ului erau atat de siguri de victorie incat Dragnea il invita pe domnul " presedinte" la tribuna pentru a spune cateva sigure cuvinte , spunand HOP ! inainte de-a sari parleazul , mi s-a parut un gest de-o mare dovada a ingamfarii fara de noima cu care-l inconjoara staful PSD-ist pe cel ce inca nu este ceea ce vrea sa fie . Eu am dubii cu privire la calitatile celor doi dar imi doresc ca cel ce va fi ales sa poata suficient de istet incat sa se schimbe in bine si nu in rau , precum predecesorul, sa aduca echilibrul si linistea de care avem nevoie pentru a construi impreuna acea atmosfera de fratie si altruism general aducatoare de prosperitate si bucurie . Oamenii sunt cea mai mare valoare a acestui neam . In ei ar trebui investit , in educatia si-n sanatatea lor. Daca acestea vor fi , restul vor veni de la sine .
    In al doilea rand pentru ca as vrea ca romanii de afara sa poata vota , toti cei care isi doresc acest lucru . Sa fiu in locul lui Ponta as face demersurile necesare pentru ca procesul de votare sa continue pana ce ultimul roman si-a exprimat votul. Altfel ...cred ca vom avea din nou o "mineriada" ca in iunie '90 in Piata Universitatii. Si bine nu ne-o fi ...Legile bunului simt nu sunt chiar toate scrise . Dar, o fi acolo vreun pic de bun simt ? Vom vedea !

    RăspundețiȘtergere
  2. bubumaia16 noiembrie 2014 la 22:18

    Uite că, de dragul prieteniei pe care ți-o port si pentru că știu bine că sufletul tău e infinit mai mare decât îți este trupul (Piticule!) îți răspund. Îți răspund așa cum mă îndeamnă inima: țin la prietenia noastră mai mult decât la orice parti-pris politic. Cred, simt, că eu sunt cel slab în a susține un dialog pe teme politice cu tine. Poate fi o dovadă de lașitate, dacă vrei. Ori, într-un anumit sens, poate fi reacția omului care nu se-mpacă cu un eșec. M-am străduit să-ți arăt tot timpul că nu sunt orbul pe care-l crezi, cel amețit de o propagandă anume. Am încercat să-ți spun, mai voalat ori mai direct, că dintre noi, cei doi opinenți care se duelează în idei mai mult ori mai puțin politice, nu eu sunt cel orbit de propagandă. N-am dezarmat din start, am tot sperat că unul ori altul dintre argumentele mele penetreaza însă m-ai dezarmat definitiv cu o afirmație: „sunt oameni în pușcărie care făceau mult bine României”. Explicit vorbind, „Felix” Voiculescu. Amprenta Antenei 3, îți spuneam atunci. Acela, prietene dragă, a fost momentul în care mi-am dat seama că eventualele noastre discuții ulterioare pe teme din această arie nu aduc nimic bun relației noastre. Cred că putem rămâne foarte apropiați admițând că suntem foarte dezamăgiți, amândoi, de părerile celuilalt și punând punct oricărei tentative de dezbatere politică.
    Tare-aș vrea să crezi fiecare cuvânt din cele spuse și, mai ales, să mă crezi când îți spun că te consider un prieten de care sunt foarte atașat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laurentiu17 noiembrie 2014 la 07:49

      Salut, va respect pe amandoi. Sa aveti sanatate multa pana am sa votez si eu, candva, poate. Am fost si eu la vot, am votat bine, zic eu. Rezultatul votului meu l-am pus direct pe feisbuc, ca este la moda. Doar ca lumea a inceput sa i distribuie...Aveam o stampila cu VOTAT pe Vlad al II-lea Dracul si una pe Ion Antonescu. Conducere bicefala, daca la Vlad Tepes am trecut pentru siguranta si increderea cetateanului, la Ion Antonescu am trecut sub nume, pentru iubire de neam si tara. Daca la primul, cu trei nevste de care se stie, toate unguroaice, la al doilea candidat eram sigur ca nu va mai gasi Tepes al nostru unguroaice drept neveste si nici tiganci drept amante. Si uite asa doar acesti candidati imi satisfac cererile mele de alegator, restul, nici nu mai ma obosesc sa ii citez, dar sa ii votez.
      Va salut pe amdoi, cu acelasi drag.

      Ștergere
  3. bubumaia17 noiembrie 2014 la 11:59

    Salut, Laure!
    Sănătos să fii și tu, mulțumesc pentru urare (mulțumim, la o adică).
    Te rog să mă crezi că m-a încercat și pe mine tentația de a sta deoparte, nu numai odată, convins că exercițiul ăsta democratic este unul cvasi-inutil, că jocurile se fac dincolo de de votul meu și, mai ales, că nu niciunul dintre cei care-mi cerșesc votul n-o să fie, odată ajuns unde vrea să ajungă, cel care promitea că va fi.
    Totuși am votat de fiecare dată. Pentru că am uneori, cum ar fi seara de zilei de ieri ori alte două-trei seri similare, sentimentul că sunt parte a celor care pun o cărămidă într-un zid. Dacă dă Domnu' ca zidul ăla să mă protejeze în vreun fel atunci sunt foarte fericit. Dacă nu, mă bântuie vântul dezamăgirii și al deznădejdii. Asta, Laure, ar fi partea bună a ceea ce se cheamă „votare pozitivă”, cea inspirată de un candidat (ori grup de candidati) pe care-i votezi pentru că-ți inspiră încredere. Numai că, din nefericire pentru noi toți, românii votează negativ de ani buni. Nu-l aleg pe „X” pentru că i-a convins ci numai ca să-l tamponeze pe „Y”.
    Pe de altă parte, faptul că stai deoparte va fi, întotdeauna, în avantajul celor care merită cel mai puțin să fie votați.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)