vineri, 25 mai 2012

Cuvenita plecăciune, meseriașule!


Uneori jocul coincidențelor te pune pe gânduri.
Ieri, alaltăieri, scuturam praful de pe amintiri cu drumeții. Și ne uitam, Maia și eu, pe câteva poze și filmulețe de prin verile trecute. Știu, o să-mi spuneți că se apropie luna iunie când, zice tradiția, e musai să-ți clătești sinapsele îmbâcsite în ligheanul unui relaș de măcar o săptămână. Lasă, nu-mi mai ziceți, nu despre vacanțe vreau să vă vorbesc.

Poză din 2007. Pe înserat, în curtea prietenului. Am rumenit niște copane pe grătarul obosit de-atâta muncă din ograda Piticului stingându-le dogoarea cu zeamă curată de la Jariștea. Pe urmă l-am lăsat acasă pe Pitic, ne-am cățărat prin cheile Bicazului și după aia am aprins lumânări în sfintele locașuri turistice numite mănăstirile Moldovei. Oh, că tot veni vorba, Doamne, tare mă rog ție să ai milă de cugetu-mi bolnav, că prea-mi pare că la umbra crucii pe care pătimit-a Fiul Tău mijesc muguri de apucături mercantile și înflorește necucernică dragoste către ochiul ăluia. Și nici nu vreau să-l evoc aici pe dăruitul de Tine rob și fost slujitor sub sutană Damian Stănoiu! Că mult îmi pare mie că zămislit-ai în simțirea lui de răspopit multă dragoste către Tine de vreme ce l-ai învrednicit să   zugrăvească atât de inspirat  smerita strădanie a celor curați dar și păcătoasa pierzanie de sub patrafirele falșilor slujitori din Casa Ta. Știu, ai Tu acolo un răboj unde tragi liniuțe scurte, liniuțe lungi și vine o vreme când ceri socoteală fiecăruia. Numa că tare m-ar mângâia pe suflet să mai trimiți din când în când pe cineva să le pună-n cap  negustorilor tarabele din casa Ta. Și gata și cu asta.
Am călărit apoi crestele și-am luat drumul Bârgăului către Bistrița. Ne-am abătut cale de-o zi către Sighișoara unde ne-am colbuit ciubotele printre cele mai bine de 160 de case care încă stau în picioare după 300 de ani.  Ne obosim prin Cetate, adăstăm în Turnul cu ceas amușinând Muzeul de istorie al orașului și ne lăsăm pătrunși de simbolurile pline de semnificații ale meseriașilor adevărați din Turnurile breslașilor. Brava lor! Nici patina timpului nici uitarea oamenilor n-a știrbit o iotă din justificata  mândrie a celor care știau să-și facă bine treaba. Erau Meseriași.
Ieri dimineață străbăteam același drum către locul care se hrănește cu viața mea, zi după zi. Nu singur. Cu alți condamnați la aceeași pedeapsă. Locul comun de muncă, unde ne facem meseria. Colega X scormonește prin geantă căutând telefonul care-o ajută să scape de plictiseală. Tastatură Querty, acces la net, cortina după care se ascunde ori de câte ori se satură de conversația insipidă a colegilor. Rotunjește ochii, adâncește scormonitul. „Hm, nu este! Na că nu l-am luat, l-am uitat acasă!” Oarecare tentă acută în vocea ei. Pe toți ne trece un fior. Și-a uitat telefonul acasă! S-o credeți voi că nu-i mare lucru! Uite o întâmplare care poate afecta serios ziua oricui. E ca și cum ai plecat de-acasă în minijupă și ai uitat să-ți pui chiloțeii! Cum o să supraviețuiască, biata de ea, o zi de căpătâi fără telefon?!
„Ori m-a ușurat careva de el în tramvai”.
Ei, și de la zicerea asta, prieteni, ne-am descărcat fiecare sacul cu povești despre furăciuni în tramvai.
Fiica altei colege, liceancă, căreia i s-a furat o minune de telefon de ultimă generație (deh, oameni cu dare de mână) primește un altul, la fel de pricopsit. „Jur că nu mai capeți altul, ai grijă de el!”. Numai că, umblătoare cu tramvaiul fiind, fata nu putea avea control deplin asupra bunurilor personale, după cum bine se știe. Așa că se trezește într-o bună zi, la nici o lună după noua cadoriseală, că-i sună mândrețea de telefon, ia ghici, fix pe când era-n tramvai. Numai că telefonul nu suna de-acolo de unde-l pusese ea ci din mâna unui indian care-o tot înghesuise de când urcase.  Bag seama că ori n-a fost ziua lui norocoasă și  n-apucase să-l paseze pirandei care îl talona strategic, ori era idiot și nu prea le avea cu meseria. Rușine!
Eu le povestesc cum încerca odată să mă opereze la geantă un malac de vreo doi metri. Simt, mă-ntorc și-i desfac geanta, arătându-i interiorul. „Ghinion, frățioare! N-ai nimerit-o. Pâine uscată pentru orătăniile mamei. Și mergi dracu la muncă, că ești puternic ca un taur!” Rușine și ăstuia, în meseria asta e nevoie de finețe maximă, face breasla de râs!!
Noroc cu alții care țin steagu’ sus.
Pe X, amic de-al meu mai de departe, l-a scăpat un meseriaș de grija banilor, de portofel și de prostia de a-ți caza portofelul în buzunarul de la spate. Da’, să știți voi, tărășenia asta nu se putea găta aici pen'că amicu  X avea ambâț mare și dorința de a-i da o lecție obraznicului. „Nu mă face el pă mine, pun io mâna pă el!” Lucru pentru care umflă un portofel cu hârtii și-l înghesuie, iar ați ghicit, în buzunarul de la spate. Nu i-a ieșit din primul drum, a trebuit să tot penduleze-n sus și-n jos pe linia aia până când, într-un final, a reușit. A reușit să priceapă că-i băftos. L-a  operat un meseriaș adevărat. I-a umflat „felia” și a doua oară fără ca guguștiucul să aibă habar.
Ei, ăsta da! Brava ta. Plecăciune, meseriașule și un sincer lua-v-ar dracu’!!

Ștefan,
25.05.2012

7 comentarii:

  1. Mda... haioasă povestea, Bubu. Mă rog, pentru mine care citesc, pentru amicul cu banii și portofelul lipsă, mai puțin, sunt convins.
    Apropo de bresle, asta a borfașilor ar trebui decimată, după părerea mea. Știi că, în Sibiu (perioada medievală, sec. al XIV-lea) erau 19 bresle, cu 25 de meserii... mai multe ca în Augsburg sau Ulm (16-17), orașe germane cu tradiție meșteșugărească. Ăștia care munceau pe brânci aveau toleranță zero pentru hoți și criminali, așa că-i spânzurau fără prea multe gingășii. Și nu oriunde, ci în Piața Mare (locul cel mai fain din Sibiu în zilele noastre), ca să dea un semnal extrem de vizibil tuturor celor care s-ar mai fi gândit la astfel de fapte. Și funcționa, hoțiile erau din ce în ce mai rare.
    Hmm... oameni înțelepți sașii ăștia, nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pragmatici.
    Adică da, ai dreptate, înțelepți. În măsura în care înțelepciunea ar putea fi definită ca ceea ce rămâne după ce s-au depus sedimentele multor experiențe de viață. Oamenii au ajuns la concluzia că vor să trăiască într-o societate firească, ghidonată de reguli drepte. Mănânci dacă muncești. Nu furând rodul muncii mele.
    Două observații:
    - accepți ideea penitenței și a celei de-a doua șanse?
    Nu mai știu în care parte a lumii hoțului i se tăia, la primul furt dovedit, un deget. La al doilea i se tăia mâna.
    - nu cred în societatea perfectă, nu cred că există un sistem, oricare ar fi natura lui, totalmente pozitiv. Există o anume dualitate în firea oricăruia dintre noi. Sigur, o să-mi spui că există modele culturale în care marea majoritate a indivizilor sunt profund onești. Și, gândindu-mă la întâmplările din Japonia de după nenorocirile de anul trecut (știi poveștile cu sume imense de bani găsite printre resturi de supraviețuitori și predate autorităților) trebuie să accept că se poate. Se pot clădi comunități în care indivizii valorizează adevărul, cinstea și forța colectivului.
    Ma cam doare faptul că, privind în jurul meu, nu prea văd motive să fiu optimist...

    RăspundețiȘtergere
  3. Accept ideea celei de-a doua șanse. Penitența, de multe ori, nu duce la nimic bun. Știi prea bine că din pușcărie, anumiți indivizi ies cu tehnica perfecționată, e ca o școală pentru ei. O școală de potlogării.
    Perfect adevărat, nu există sistemul care să ne confere siguranța unor decizii corecte. Dar când evidența nu (mai) poate fi negată sunt de părere că trebuie tăiat în carne vie. Știi cazul ăluia care a făcut prăpăd în Dorobanți... cum adică, ”dacă va fi găsit vinovat, riscă x ani de închisoare?” De ce mai e nevoie s-o lungim atâta?
    Despre japonezi, putem comenta și-aici pe larg, dar mă rezum la o singură întrebare: ce stat e ăla în care mafia e partener social al guvernului?!...

    RăspundețiȘtergere
  4. Revin, că-mi place :-)
    Penitenciarul nu duce la nimic bun. Nu confunda cu penitența.
    E drept că „meseriașii” pe care i-am zugrăvit mai sus sunt o categorie la care se aplică mai degrabă penitenciarul decât penitența. Aici, drept să spun, ai dreptate. Trebuie tăiat în carne vie, începând cu degetul.
    Ăla cu O.K. Corral din Dorobanți (mă rog, a tras doar el...) intră într-o altă categorie. Sigur că putem să-i luăm gâtul fără farafastâcuri gen proces, legi ori concepte de drept. De fapt, dacă tot vorbim de legi, am am putea să invocăm legea talionului și să-i tragem un glonț în cap. Mai vorbeam noi despre Breivik. Poate că la ăștia doi ar fi cea mai dreaptă soluție, deși, am eu așa un gând, dezaxatul de Breivik ar fi bucuros să primească pedeapsa cu moartea. L-ar transforma într-un fel de erou al cauzei.
    Mă rog, dă-i în...
    Nu am date despre parteneriatul dintre statul japonez și vreo mafie. Yacuza? Zici că sunt parteneri sociali? Adică nu la guvernare, să-nțeleg. Te referi la acțiuni de binefacere și solidaritate întreprinse de mafia lor atunci când sunt loviți de nenorociri, da? Un fel de Becali care încalță cizme, își pune o căciulă cu urechi și vine cu un utilaj de dezăpezire într-un sat, așa-i?
    Da' cum ți se pare un stat care se confundă cu organizații de tip mafiot? Cum ți se pare un stat în care principiul de drept suveran al poporului este o doar un concept verbal, lipsit de conținut? Apropo, tu ai votat pentru reducerea numărului de parlamentari? Eu, da. Îți amintești? Referendum, întrebări cu tema: să-l belim pe Băsescu DA/NU, să-i rărim pe parlamentarii cei mulți și poate dă Domnul să limităm hoția, minciuna și sistemul mafiot de stat trecând de la sistem bicameral la o singură cameră. Rezultat: „prezența a fost de 50,95%, mai exact 9.320.240 de voturi au fost valide. 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, iar 77,78% din alegători (6.740.213 de cetateni) s-au pronunțat în favoarea Parlamentului unicameral” (conform Ziare.ro).
    Și ce dacă?!
    Despre ce mafie vrei să vorbim?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu le-am confundat, așa mi-a ieșit :) - scuze pentru o alăturare mai haotică de idei, am scris la repezeală și n-am recitit.
    Dar, apropo de Breivik, crezi că are habar ce-i aia penitență? Mă rog, poate știe sensul termenului, dar fii convins că nu-l macină câtuși de puțin conștiința și că nu-i stă gândul la ce privațiuni să-și autoimpună. Îl vezi ieșind cu biciul pe Via Dolorosa (sau echivalent în Oslo), înroșindu-și spatele cu varga? Nu cred. La proces, i-ai văzut căința din ochi? Nu, a plâns doar când l-a văzut pe Hitler, idolul lui, pe ecran. La indivizi de teapa ăstuia, câteodată soluția simplă e cea mai simplă, dacă-mi dai voie (știu, am idei puține, da' fixe :))).
    Date oficiale nu am nici eu :), dar parteneriatul dintre statul japonez și Yakuza e de notorietate. Oamenii ies public și anunță ”încetarea activității” pe durata operațiunilor în caz de dezastru. Ba chiar acordă o mână de ajutor poliției prin oprirea jafurilor sau prinderea infractorilor care profită de haos. Ce oameni cinstiți, domnule! Păi, cum să-i mai iei de gât după aia, pentru trafic de droguri sau altele? E frumos?...Așa ceva nu se face între prieteni.:) Ei, și-acum spune-mi tu că linia asta e așa de strict demarcată, încât nimeni nu o încalcă, nimeni nu trece de partea cealaltă niciodată. Poți?
    Da, și eu am votat pentru reducere. Dacă mă întrebi pe mine, și 300 sunt cam mulți. Un deputat și-un senator de fiecare județ - arhisuficient. În rest, aștept momentul când cei pe care i-am votat vor decide în parlament să-și taie singuri craca de sub picioare.:))
    A, știi care-i deosebirea între cele două exemple, România-Japonia? (îmi place alăturarea asta, dă bine... măcar aici). La noi, nimic nou de la fanarioți încoace. La ei însă, diferență cer-pământ între bushido și guvernanții de azi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Are Chira socoteala , in orice meserie , Bubuleanule .
    Mi-ai amintit cu postarea asta de o intamplare al carei protagonist era fratele meu , cu vreo 15-16 ani in urma . Era in tramvaiul 5 , a observat ca este flancat de doi mici negriciosi si s-a pipait la buzunarul de la piept , acolo unde mai avea portofelul . La Piata Gemeni a coborat , pipaindu-se din nou . Portofelul era in buzunarul unuia dintre negriciosii meseriasi . A urcat inapoi in tramvai , i-a luat de gulere si a coborat cu ei din nou , in aceeasi statie . Ce crezi c-a facut ciorditorul ? I-a aruncat in tramvai portofelul pe care nu-l golise inca de continut . Care crezi ca a fost reactia pagubasului ? I-a lasat din mana pe ciorditori si a urcat sa-si recupereze porte-feuilessul din tramvai . Si uite-asa meseriasii adevarati au solutie pentru a iesi "curati" din orice imprejurare .

    RăspundețiȘtergere
  7. Hehehe!!
    Păi aș zice că fratele tău numa' ce le-a indicat unde-și ține „felia”. I-a scutit de pipăit ca să-l localizeze. Astfel că și-au limpezit schema de aplicat, că una-i de făcut când „coaja” stă „la căldurică” și alta când berbecu-l găzduiește „la primărie”. Altminteri, desigur că au protocoale de urgență, n-avea tu grijă.

    RăspundețiȘtergere