Cu mulți ani în urmă, am văzut un film scurt din seria”twilight zone”. Știți voi, din alea care propun o temă provocatoare. Care te obligă să și gândești.
În filmul ăla un individ se trezește într-o bună dimineață, ca în oricare altă zi și face cam ce făcea, uzual, în oricare altă zi. Se duce la baie, se spală, ronțăie un mic dejun frugal, discută una-alta cu nevasta, etc. Numai că, la un moment dat, pe parcursul conversației, un cuvânt și-a schimbat sensul, semnificația. Nu-mi amintesc cuvântul, însă ar fi putut fi, să zicem, cuvântul „pătură” în loc de, să zicem, „cană”. Și-a privit derutat nevasta și a încercat să trateze totul ca pe un accident nesemnificativ. Poate că nu a fost el atent, se mai întâmpla ca nevasta să tot vorbească iar el să se gândească la ale lui. Și a plecat la muncă.
Pe durata întregii zile, pe măsură ce trecea timpul, tot mai mulți interlocutori îl confuzionau cu fel de fel de cuvinte (cunoscute, de altfel, parte a vocabularului de zi cu zi), dar folosite în context total nepotrivit. Astfel că, la finalul zilei, pentru el nimic nu mai avea sens.
Poate că vă veți fi gândit vreodată la asta sau poate că nu. Dincolo de firescul fiziologic al trăirii noastre, aproape tot ce înseamnă relații inter-umane e guvernat de convenții.
Ia încercați să vă imaginați cum ar arăta lumea în care trăiți când toate convențiile care fundamentează aceste relații și-ar schimba sensul, semnificațiile.
Cum ar fi viața voastră fără reperele știute, punctele fixe de care vă ancorați existența?
Pe de o parte.
Pe de alta, mă gândeam că bucuriile se coc încetul cu încetul.
Nenorocirile nu dau niciodată un telefon. Vin pe nepusă masă, bulversând existențe, deturnând destine.
Spune-ți, vă rog, chiar și în gând, o rugăciune pentru Mihăiță Neșu.
Frumos alcatuit-ai acest articol , cu o trimitere neasteptata , la un fotbalist accidentat de curand . Sa speram ca rugile noastre fi-vor auzite de cine trebuie si finalul va fi o continuare a vietii lui intr-o limita a normalului asteptat de noi toti . Gandurile tale bune sa aiba un ecou favorabil , Bubule !
RăspundețiȘtergereIngrozitor ce i se intampla baiatului ala, Stefan. Fara a (mai) fi microbist, tot mi-au dat lacrimile cand am auzit ce tragedie a avut loc la un banal antrenament.
RăspundețiȘtergereCandva am citit ca, statistic, rugby-ul are parte de mai putine accidentari grave ca fotbalul. Nu-mi venea sa cred, mai ales cand ii vedeam pe flacaii aia vanjosi cum se iau la tranta pe gazon...Dar, uite, se pare ca e adevarat. N-am mai fost asa impresionat de o tragedie in fotbal de la infarctul unui jucator ungur, de la Benfica, acum cativa ani. Avea 26 de ani si a cazut secerat cand se indrepta spre marginea terenului, sa fie schimbat, dar n-a mai apucat.
Sa-i dea Domnul sanatate lui Nesu, sa poata reveni pe picioarele sale, chiar daca nu va mai juca fotbal niciodata. Pacat, mare pacat!
Deie Domnul, Radule!
RăspundețiȘtergereGândurile noastre, toate...
Mă gândeam la două lucruri, Dan.
RăspundețiȘtergereMai întâi, că întotdeauna există o graniță firavă, o linie subțire între o existență firească, cu probleme comune, banale, la o adică, dar liniștite în esența lor și o situație dramatică, ireversibilă, care schimbă radical viața mai multor oameni, familii.
Acum câțiva ani mergeam la mare, în vacanță.
Autostrada Soarelui, dis-de-dimineață. Aglomerație teribilă. Banda întâi ca melcul, banda a doua peste 130.
N-am riscat o intrare pe banda întâi pentru că greu aș mai fi reușit să reintru pe banda doi.
Nu era prea rău, la o adică, mergeam destul de fluent, trebuia doar să am grijă la cei care vroiau să iasă de pe banda unu.
După Lehliu viteza a scăzut brusc. Nu a fost prea greu să-mi dau seama că ceva nașpa gâtuia traficul.
După câțiva kilometri am văzut cauza: vreo șase mașini mototolite (vreo două groaznic!), poliție, salvări, oameni șocați dar norocoși că scăpaseră întregi și morți.
M-am gândit: oamenii ăștia, ca și mine, plecaseră în vacanță. Pregătiseră bagajele, făcuseră rezervări și planuri, îmbarcaseră familia ( nevasta, copiii) și plecaseră, plini de viață și îmbătați de bucuria unei vacanțe așteptate un an. Ca și noi.
Numai că, iată, între încântare și blestem era doar o fracțiune de secundă.
Al doilea: dramatismul unor astfel de situații este mai acut atunci când cei loviți sunt persoane publice. Mai ales dacă, așa cum este cazul acum, persoana spre care hazardul își îndreaptă degetul este cineva pe care Domnnul l-a înzestrat cu trăsături atât de pozitive: veselie, optimism și acea naivitate copilărească atât de caldă. Pe Mihăiță nu l-am cunoscut personal. Am avut privilegiul să-l cunosc pe Mircea, adică Neșu tatăl. Om dintr-o bucată. Toată stima.
Mă doare durerea lor. Și nu vreau să cred că totul e pierdut.
O să fie bine.
un nou articol din alta clasa. care te face sa si gandesti, ca sa te citez.
RăspundețiȘtergereconventiile inceteaza sa aiba aplicabilitate cand intervine in felul asta hazardul. cand realizezi ca micimea umana e exact aia care da neputinta de a lupta cu hazardul. traim precum papusile chinezesti, intorsi cu cheia, intr-o rutina pe care din cand in cand ne dam destepti si o refuzam ca prezenta cotidiana, zicem ca pe noi nu ne atinge. Ne invartim pe bucatica noastra, in locsorul ce ne e destinat, dupa regulile lui, dupa conventiile lui si ale celor din jur. uitam ce suntem si din cand in cand cineva ne aduce aminte ca nu suntem dumnezei, ca nu suntem intangibili, ca ce ne e dat nu e vesnic. partea proasta e ca acel cineva pare a avea un sistem de selectie ciudat. cred ca astea sunt singurele momente in care in mod real iesim din conventii, cand revolta impotriva unui verdict nedrept ia locul lasarii neintelesului in seama divinitatii. pentru mine, Nesu e un motiv de revolta. de ce el?
Seară bună, dragă Mască!
RăspundețiȘtergereBucuros să te regăsesc aici.
N-aș vrea să îngroș aceeași tușă a articolului pe care ai conturat-o și tu în comentariu.
Dar nu mă pot împiedica să marșez pe ultima ta idee: de ce Mihăiță Neșu?
Adică, din punctul în care văd eu problema, dacă instanța de deasupra a decis că-i musai să trezească pe cineva cu un bobârnac, de ce nu i l-a tras celui care a ucis, să zicem, un om pe trecerea de pietoni și e încă în libertate. Ori celui care face scăpat un astfel de om. O avea vreo greutate, acolo, în balanța supremă, Ferarri-ul ucigașului ori vila magistratului care-l face scăpat?
O fi hazard...
Ori, cum zice la carte, neștiute sunt căile...