... sau teatrul
în care jucăm cu toții
Că oamenii nu sunt toți la fel e o axiomă. E atâta adevăr
în enunț că e destul să bagi de seamă la ce se vede cu ochiul (liber, dacă
vreți). De la trăsături fizice la
perspectiva din care privim lucruri, întâmplări și conjuncturi, diferențele
dintre indivizi sunt evidente. Aceasta din urmă este o altă față a
diversității, aceea care ține de nivel de înțelegere, de relaționare cu ce ne
înconjoară și de adaptarea comportamentului propriu la evenimente. Mare parte
dintre semeni nu reușesc, cu nici un chip, să accepte chestiunile abstracte.
Nici nu se străduiesc, de altfel. Mă rog, se poate nuanța de la abstractul
palid, cât de cât ușor de intuit, la cel adânc, care presupune un efort de
imaginație dar și de nivel de acceptare că sunt lucruri pe care nu le știi, nu
le-ai văzut, nu le-ai atins, dar poți înțelege că ar putea fi și nu le negi
apriori existența.
Cum ar fi Credința, dacă vreți.
