Vă spun drept, în cartier pe la noi lumea se străduie să priceapă care-I deranjul cu Șenghenu’ și de ce oamenii l-au luat la ochi pe nenea ăla dichisit de la Viena. Că, din ce spun niște conaționali de-ai noștri care ginesc lacurile prin Viena, cică săracu’ om nu-și mai revine din sughiț de vreo 5-6 zile. Nu-I chip să scape, bietu’ de el, zi de zi, ceas de ceas, hâc! și iar hâc! L-au tot speriat ba nevasta, ba soacra, neam să scape de belea. Ba, din ce zic ziarele, îl mai bântuie și-o sperietură cu tribunalul ăla mare, European, manevră de-a băieților noștri care-o huzuresc binișor pe la Brusel, știți voi.
Păi și cum să nu sughițe, bre, când potop de binecuvântări și gânduri alese curg necontenit spre mnealui de peste tot?! Vreau să spun, de prin tot locul unde cântă grai de românaș, măiestru în colinde și urări de bine, d-alea cu pompieri pe casă și salvare la poartă.
Ah, și nu-I singur în sughițu’ ăsta păcătos! Mai are un tovarăș, da’ ăla suferă mai subțire, e mai la umbră. S-a văzut mai la-nceput, a mâncat olecuță de … mă rog, l-a mâncat, să-I fie de bine! P-ormă s-a tras la fereală și l-a lăsat pe șef să înfulece cu polonicu’ d-ăla, mă rog, ce-au mâncat ei acolo, și să-și tragă beneficii și acatiste, fie la ei acolo!
