De mai bine de doi ani, masa la care lucrez e la buza geamului. În casă. În
casa proprie. Până acum vreo lună, o lună jumate nu mi-a fost greu și nu mă
chinuia dorul de ieșit din casă. Însă de la o vreme e acolo, dincolo de geam, o
tentație precum mărul din grădina de-nceput. Pot să-l culeg, dacă țin morțiș,
dar mărul ăsta vine la pachet cu răsplata știută.
La origini, cum bine știm, doar o singură persoană și-a asumat răsfățul
otrăvit și uite că tuturor urmașilor ni
se strepezesc dinții. Așa că vrem, nu vrem, tragem cu toții ponoasele. Știm
asta și ne-am împăcat cu ce ne e dat. E soarta.
Din când în când ne scutură câte-o surpriză.