Conu' contribuabil față cu ANAF

Doamna A. a împărtășit cu noi  o satisfacție care, cinste ei, chiar nu merita să se consume într-un mediu restrâns. Doamna A., după cum s-a demonstrat, a trecut de nivelul protestelor periodice și comune din spații largi (să nu-mi spună mie că n-a fost prezentă în piață după ordonanțele alea negre)  la atitudine concretă față de abuzuri, ilegalități  și călcat pe gât cetățeanul. A dat în judecată ANAF și CNAS.

Și a câștigat.

Doamna A. a ținut morțiș să arate agresorului că nu cedează. Săraca de ea, s-a trezit într-o bună zi asaltată de o Tentaculă a Măriei-Sale STATUL. Și a ripostat.

În acest punct m-am trezit, oarecum rușinat. Deși am încă urme de talpă ANAF pe grumaz, eu n-am mers până la capăt. Am priceput mecanismul, toată lumea îl știe. E acolo un raport natural între Măria-sa STATUL, ca un conglomerat de organe atotputernice și noi, contribuabilii, o masă fără contur și fără personalitate. Că așa ne vor. Statul,  ca un instrument fals pozitiv menit să se pună în slujba celor mulți și noi,  o turmă amorfă, înghesuită cu biciul către una ori alta dintre strungi unde, vezi bine, suntem datori să ne lăsăm mulși.

Cum bine vedeți, mulgătorii de la strungi nu-s mereu aceiași. Se schimbă odată cu ciobanul șef  cam de câte ori ne pricopsim cu alegeri democratice. Le știți, alea  precedate de bunătăți. Cândva pungi cu de-ale gurii și o pereche de papuci,  acum cu  oarece majorări de pensii și salar gras  de la buget. Iluzorii precum apele de deasupra nisipurilor, atunci când arde soarele-n deșert iar nefericitul însetat visează oaze răcoroase și izvoare cu ape cristaline.

Doamna a sărit peste strungă. Putea, la o adică, să aleagă resemnarea căii comode, să se lase mulsă de câteva sute de lei. Nimic împovărător, mă hazardez să spun că suma imputată abuziv n-ar fi dezechilibrat un buget critic, de supraviețuire. Dar a preferat să rămână în propria stare de echilibru, aceea de posesoare de valori pe care personajele care populează Tentaculele nu le înțeleg. Or fi auzit despre ele dar, de pe poziția lor, sunt la fel de abstracte și fără sens precum fantasmagoriile lui Picasso ori muzicile alea de doi bani de acum doua secole care „n-are nici bas și nici ritm”, cum găsești, fără efort, la un Guță ori Florin Salam, fost Fermecătoru.

Doamna A. a sărit strunga și i-a dat în judecată.

Ce-o fi fost în mintea ei? Să ai la-ndemână doar niște argumente de bun simț, unele dovezi concrete pe care Tentaculele, de regulă, le ignoră seniorial și să te încumeți să te iei la trântă cu ditamai STATUL! Să ignori toate sfaturile binevoitoare ale unor amici avocați și apropiați din familie! Unde te trezești, femeie!?

Parcă o văd, cu o amărâtă de praștie în buzunar și câteva pietricele adunate din praf, gata să se ia la harță nu cu unul, ci cu vreo 2-3 Goliați! Un ANAF precum  mulțime de anaconde colcăind în mlaștina fetidă a banului public,  CNAS, punguța cu mulți bani plină de găuri, unele văzute altele doar bănuite, pe unde curg averi și, nu în ultimul rând, doamna cea legată la ochi care, nefericita de ea, nu întotdeauna își trage principial basmaua pe ochi. Frustrant, când te gândești că mulțime de anonimi s-au tot expus în piețe doar ca să-i apere ei, doamna cu balanța, esența. Simbolul.

Știți, nu avea de partea ei decât dovezi concrete, bunul simț și credința. Ori, mai bine zis, convingerea că merită să-ți aperi convingerile, indiferent de șanse. .

Și a câștigat!

Oh, să nu uit!

Mai e banca! Entitatea discretă, care  nu se afișează  precum Themis. Probabil pentru că e greu să atribui băncii, ca instituție,  un simbol pozitiv. Așa că banca respectivă a preferat atitudinea struțului, presupus neutră. „Eu nu știu, n-am auzit... mă rog, știu dar nu e lupta mea, lupta mea ar putea fi numa’ după analiză.”

Aici, trebuie să recunosc, banca ar putea avea niște analiști raționali care vor fi luat decizia firească, după algoritmi, scenarii, prognoze și alte interese.Vorbim de bani, la urma urmei, prințul argumentelor finale. Presupun că nici nu s-au obosit să convoace un meeting al vreunui board semnificativ ierahic, socoteala era simplă. Ăștia de la ANAF or fi ei de tot rahatul dar, în ecuația contondentă, Doamna A. flutură o praștie amărâtă. Acceptăm că are dreptate și ar putea să-i tragă una-n freză lu’ ANAF dar, come on, noi lucăm în excel!

Dincoa’  suntem noi, niște prăpădiți care aplaudăm când David rămâne în picioare, care știm că e bine doar când nu e rău (vedeți ce bine prind citatele din personaje celebre?!) când niște lupte izolate, la colț de vremuri tulburi, pot naște speranțe. Rămâne numai să deschidem bine ochii, să înțelegem  și să nu renunțăm. STATUL nu e infailibil.

Poate că, în vreo conjunctură pe care nici nu pot să mi-o imaginez, STATUL va deveni aliatul cetățeanului ci nu instrumentul ciobanilor la strungă.

P.S.

Doamnă A., cu mult respect vă spun că undeva,   în planul valorilor care pot îndrepta lucruri strâmbe, puteți avea un onorabil loc de frunte. Am așa, un gând că n-ați fost întotdeauna convinsă că veți dovedi. Greșesc, oare, dacă afirm că vă măcinau îndoieli?  Că  atâtea sacrificii, frustrări, cu greu s-ar fi putut echilibra la final în dreaptă măsură?

Dar n-ați renunțat.

Respect, Doamnă A. !!

Ștefan,   17 Iunie 2019