sâmbătă, 4 februarie 2017

Validarea furtului prin vot

Ca de obicei, privesc ca bou’ tastatura, dau drumul unui început de propoziție și o șterg în următoarele secunde. Acolo, prin hățișul neuronal, se nasc simultan o ploaie de gânduri legate de subiectul mamă. Mă mai reculeg un minut-două și încerc să rămân consecvent.  „Stai pe subiect”, îmi zic, „pune decorul dar nu uita firul central”. Și plec de la realitatea faptului că trăiesc, gândesc și mă preocupă ce se întâmplă în jurul meu. Ce se întâmplă și cât anume din ce se întâmplă îmi influențează viața.

Sunt viu. Asta îmi dă dreptul să ocup un spațiu personal într-o societate bazată pe relații sociale multiple. Mă definesc ca fiind membru al unei familii biologice, al unui grup de persoane care interacționează profesional, ba chiar  al unei largi comunități de oameni care au, le place ori ba, o sumă de factori care-i țin laolaltă. Limbă, cultură, trecut.  Mediu comun de viață, convenții. Legi. Teoretic, un astfel de cumul de date ar trebui să genereze interese comune.  În fapt, acest lucru nu se întâmplă întru totul. Oamenii sunt atât de diferiți încât faptul că aparțin aceluiași grup social, că sunt confruntați cu aceiași factori de presiune par să nu aibă nici o relevanță în analiza răspunsurilor lor la aceiași stimuli.  E ca și cum într-o zonă geografică  anume sunt 25 de grade în atmosferă, o parte dintre locuitori umblă în pantaloni scurți și tricou iar ceilalți își pun izmene pe sub pantaloni. Știu ei sociologii de ce. Sau, mă rog, au mai multe instrumente ca să înțeleagă fenomenul. De pe poziția mea de persoană comună, fără mijloace specializate de analiză, văd cum la fiecare nivel de grup, pe lângă lucruri care încheagă comunitatea, sunt o seamă de diferențe mai mult sau mai puțin majore. Cu influențe mai mult sau mai puțin semnificative în existența fiecăruia în cadrul aceluiași grup. Chestiune de necesități  personale, probabil. Modul în care-ți definești nevoile și te plasezi în piramida lui Maslow. În comunități mari, cum ar fi poporul român, de exemplu, diferențele de răspuns la stimulii care ne provoacă zilnic țin de ce reclamă diferitele grupuri de indivizi, care anume sunt cerințele care le satisfac nevoile personale și cum anume conviețuirea cu celelalte grupuri și cu aspirațiile acestora se armonizează cu ale lor. Simplu, la o adică.
Dar nu e chiar așa în realitate.
Armonizarea cerințelor, aspirațiilor diverselor  facțiuni sociale care compun grupul este un proces care se complică pe măsură ce dimensiunea grupului e mai mare. Aplică subiectul la o familie, un trib, o națiune. Conviețuirea, existența individului în comunitate impune respectarea unor cutume, a unor convenții. Unele subînțelese, acceptate de toți membrii din rațiuni evidente pentru că satisfac, într-o anumită zonă existențială, aspirațiile fiecăruia. Altele care nasc tensiuni pentru că par să nu-i ajute pe toți. Și de-aia, în diferite etape, au apărut conducătorii care au impus legi. Întâi legea celui mai puternic. Cu siguranță că la un moment dat, atunci când  doar forța fizică n-a mai fost suficientă ca să garanteze existența grupului, a devenit clar că e nevoie și de discernământ, înțelepciune. Sfatul comunității. Cei pe care grupul i-a delegat să gândească, să propună, să analizeze impactul și consecințele și să impună tuturor convenții care să apere interesele grupului. Ale întregului grup, nu ale unei facțiuni anume, ale unui subgrup. Cu timpul, Sfatul comunității a crescut până la dimensiunea monstruoasă care se cheamă Statul comunității. Un ansamblu de instrumente interconectate populată cu indivizi care asta fac, se ocupă cu toate cele care trebuie să mențină societatea vie, să asigure armonie și funcționalitate firească, să ofere stabilitate, progres și, de ce nu, prosperitate tuturor membrilor marelui grup.
Parlamentul, la o adică. Subgrupul propus ca soluție de etapă, rezultat al evoluției sociale al speciei și ales prin exprimare conștientă, liberă și asumată de fiecare membru al marelui grup. Subgrup care se constituie ca exponent reprezentativ al societății, o esență a ceea ce marele grup are mai bun, mai inteligent, mai pătruns de nevoia de a proteja și de a asigura existența și prosperitatea celor care l-au ales. Ei, membrii subgrupului, gândesc, analizează consecințe și propun, ba chiar impun, convenții, legi.
Guvernul, la o adică. Primarii, consilierii. Toți cei învestiți cu PUTERE. Emanații ale subgrupelor numite PARTIDE. Politice. Un fel de organe generate inevitabil ca un imperativ al  nevoilor societății. Rolul lor: cel descris mai sus. Prestația lor însă este, în cvasitotalitatea cazurilor, cel puțin nesatisfăcătoare. Pervertirea menirii desenate mai sus este un proces evident. Oamenii Partidelor, odată instalați în scaunele pe care le-au vânat, abandonează interesul general în folosul propriu sau al subgrupului care i-au propulsat.
Efectul?
Mai multe.
Societatea constată derapajul și schimbă opțiunea. La vot. Uneori subgrupul amendat își pierde identitatea și locul în istorie. Alteori strategii lor fac analize și reușesc să acționeze pârghii care activează anumiți stimuli în mentalul colectiv. Eficiența acestor strategii e direct proporțională cu identificarea corectă a pârghiilor și cu nivelul de înțelegere al celor chemați să voteze la următoarele alegeri. Nu e nevoie de o analiză prea adâncă pentru a ne da seama că un electorat  care a depășit nivelul instinctiv de percepție, care conștientizează fără efort fenomenul cauză-efect o să discearnă între argument veridic și manipulare. O chestiune de educație? Fără îndoială. O chestiune de interes propriu? Evident. Nu e greu să vezi câți oameni cărora nu li se poate nega un grad rezonabil de instruire își asumă și propagă minciuni grosolane, manipulări grotești. Sunt cumpărați sau capacitatea de a discerne corect nu este o consecință a nivelului de educație? Poate că școlile înalte nu înzestrează, neapărat, un absolvent cu înalte calități morale. Poate că modelul educațional în care omul a evoluat nu a atenuat instinctul individualismului exacerbat favorizând  conștiința că face parte din marele grup iar beneficiile întregii societăți vor avea efect  intrinsec asupra propriei bunăstări.
În aceeași măsură, clasa conducătoare de acest tip nu are nici un interes ca nivelul învățământului să fie unul performant. Un sistem educațional eficient generează votanți capabili să discearnă, cum ziceam, între argument rezonabil și minciună.  
Alt efect este condamnarea perpetuă a marelui grup la subdezvoltare. Conducătorii își însușesc resursele  iar marea masă a societății sărăcește. Consecință, oamenii săraci sunt vulnerabili iar cumpărarea votului cu firimituri electorale devine efectivă și cu mari șanse să funcționeze.
Altul: rotația partidelor în fruntea societății nu provoacă schimbări semnificative. Vor fi fiind, fără îndoială, oarecari diferențe între prestațiile unui partid sau altul care au accesat Puterea dar, în ansamblu, devine evident că năravurile păcătoase nu sunt apanajul unui singur subgrup. Astfel încât   efectul garantat este lehamitea, cei care aleg să nu se mai implice, dezamăgiți de calitatea celor care se propun, se declară sătui să tot aleagă răul cel mai mic. Tot mai mulți renunță la dreptul de a alege și o minoritate nereprezentativă decid o majoritate care, ca efect al unei propagande bine articulate, se încununează învingători. Că programul lor electoral este o sumă de promisiuni nerealiste nici nu mai contează. Poate că ar fi interesant de aflat ce-a fost în mintea celor care i-au votat. Oare chiar au crezut promisiunile aberante sau pur și simplu nu le-a păsat?
Corupția. Suma tuturor relelor generate de acțiuni repetate, agresive împotriva omului de rând. Efect al antagonizării intereselor clasei politice cu cele ale societatății. În relație directă cu euforia poziției câștigate, conducătorii se detașează, conștient sau involuntar, de sarcinile pe care societatea le-a încredințat, de păstrarea limitelor legale în actul de conducere îmbătați fiind de convingerea că legile, în ce-i privește, nu se aplică. Ba mai mult, ceea ce tot afirm de ani buni iată că se concretizează. A venit vremea când clasa politică impune societății o lege simplă, cu conținut explicit: EI AU VOIE SA FURE! Ok, poate că generalizarea tip „clasă politică” vă deranjează dar tare mă tem că diferențele sunt de nuanță, nu de substanță. Știți voi ce vreau să spun.
Avem conducătorii pe care-i merităm?
Ce se întâmplă cu cei onești? Cei care trudesc cinstit în fiecare zi, cei care umplu vistieria pe care ticăloși mai mari și mai mici o drenează fără scrupule întâi oarecum ferit, acum pe față, legal,  cei care sunt atât de sătui de minciună și impostură, de incompetență și aroganță  încât gândul că aici totul e pierdut și emigrarea rămâne singura soluție devine din ce în ce mai acut?
Ce facem? Unde ne refugiem? În rețelele de socializare? În tehnologia informației?

Post Scriptum
Se dovedește, stimați concetățeni lehămisiți, că e preferabil să-ți luxezi piciorul decât să-ți rupi gâtul. Data viitoare ieșiți la vot.

Ștefan,
04.02.2017

11 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Analiza e tot aia pe care o știi, Radule. Mă gândesc că n-a trecut destulă vreme cât să uiți ce-ți tot spuneam cândva. Că încet, încet, Parlamentul devine refugiul penalilor și că n-o să mai dureze mult până când „unii” sau „alții” dintre cei aleși (politic) vor instaura legal hoția. Ce întâmplare?! Iată că „unii” au luat-o înaintea ălorlalți. E drept că ei aveau nevoie de o rezolvare urgentă și era păcat să nu-și spele legal păcatele câtă vreme erau pe val. De fapt, pe două valuri: ăla al valului de simpatie al celor mulți și... în sfârșit, al celor mulți și, mai ales, al celor lehămisiți care credeau că mai rău de-atât nu se poate așa că au stat acasă.
    Ei, uite, aș putea să mă-mpăunez acuma, am avut mereu o bănuială că se poate. Ba mai mult, chiar am mirosit în ce izmene e mai mult că... și cine sunt cei care, de la înălțimea electorală a balconului de gală, o să-și lepede beșica fix pe creștetele noastre. Și de-aia am tot ieșit la vot strecurând prin fantă bilețelul care să mă ferească de ei. Nu că aș fi murit de dragul „ălorlalți” ci pentru a mă feri de ce trăim azi.
    De fapt, dacă stau să mă gândesc, ar trebui să fim recunoscători binomului. Oh, nu te excita, vorbesc de TăriDragnea! Au reușit să mobilizeze energii care, har Domnului, moțăiau letargic la umbra indiferenței.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere

    2. Ce să zic Fănele ?
      Ți-aș spune că m-am lămurit deplin. Eu văd în felul meu, tu vezi în felul tău. Eu am argumentele mele, tu pe ale tale... și dacă le punem în balanță, s-ar putea ca să se echilibreze. De la mine acul bate către stânga, de la tine către dreapta. Dar esența rămâne aceeași. Clasa politică n-a evoluat prea mult de la 1840 până astăzi. Și din frecușurile zilnice nu câștigă plebea. Ei sunt mari combatanți în studiourile TV și în rest sunt prieteni la cataramă. Pleacă-ai noștri , vin ai noștri, noi rămânem tot ca ...fazanii. Aș mai spune câteva vorbe despre cel din capul trebii... dar îl las în pace pentru moment pentru că tocmai a semnat și a dat drumul la buget. Nu cred c-ar fi frumos să vină la sfârșit de săptămână momentul de glorie al celor de la putere ca să demonstreze care sunt mai tari și mai bine organizați într-o demonstrație de stradă. Strada n-ar trebui să influențeze deciziile guvernului și parlamentului. Ordonanța cu pricina venea să definitiveze ceea ce CC ceruse din vara trecută. Modul cum a fost ea adoptată a fost dubios. În rest ... toate bune. Vom trăi și vom vedea. Eu sunt optimist.

      Ștergere
  3. Nici nu știu a câta oară îmi zic că nu mai vreau să mă contrez cu tine pe tema asta. Evident că, atâta timp cât produc un astfel de articol și-l expun în piață e dreptul oricărui cetățean să-l citească și să-și expună o părere. La fel de clar este că, în ce mă privește, este obligatoriu să răspund atunci când cineva îmi dă binețe. Mă rog, binețe la temă, firește. În sfârșit, revenind. Vorbești de argumentele tale? Fii serios, dincolo de cele ce spui se vede un ditamai televizorul cu două sigle. Și dincolo de aceste sigle se văd două personaje care, dată fiind situația lor juridică, nu pot avea decât un anumit tip de discurs. Acela de a culpabiliza, de a decredibiliza instituții fundamentale ale societății, acelea care devoalează ilegalitățile pe care le-au comis ei și cei care-i susțin. Și alții, firește, chiar dacă acești alții par că ar face parte dintr-o altă tabără. Acelea care încearcă, atât cât sunt lăsate, să curețe mizeria profundă, cancerul din societatea în care trăiești și tu.
    Să mă ierți, nu pot să mă uit la Antene și RTV. De fapt pot, dar de obicei după două minute mă încearcă două feluri de sentimente: întâi mă umflă râsul citind burtierele apoi mă întreb cum e posibil ca oameni cu oarecare discernământ să creadă aberațiile emise acolo. Știi, realitatea îmi dă fiori. Mai știi când îți spuneam, exact cum enunțam mai sus în articol, că va veni vremea când vor emite o lege care va enunța explicit că ei au voie să fure? Ei, uite că PSD și sateliții au făcut-o. Și tu ești tot de partea lor.
    Bravo, păstrează-ți optimismul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere

  4. Bună dimineața, Fănele !
    Pentru că nu pot să te las în ceață o să încerc să-ți amintesc:
    - Codurile au fost emanația unui guvern Boc și au apărut pe piață printr-o OUG .De curiozitate am parcurs Codul Penal de la cap la coadă și am constatat că legile erau ambigue, lăsau loc de interpretare, făceau posibilă scoaterea cu basma curată a oricărui infractor printr-o abilitate derizorie a unui avocat de duzină.
    - CC se tot chinuie de ani buni să aducă îmbunătățiri acestor coduri care se dovedesc a fi foarte proaste. Că dimineața devreme ori la ceas de noapte se dă o ordonanță pentru rectificarea lor, contează mai puțin.Ceea ce contează este că după ani buni de luptă a lui Băsescu cu corupția, avem acum o corupție și mai umflată și asta numai datorită promovării unor incapabili în poziții cheie în Justiție. Ipocrizia, impostura , duplicitarismul, demagogia au căpătat proporții de neimaginat. Cum s-a ajuns aici ? Prin voința celor ce i-au uns pe corupți, vicioși și ușor de manevrat, în funcții în care n-ar fi trebuit să ajungă niciodată. Judecători cu experiențe de doi lei nu pot da niște decizii corecte. Tinerețea și vigoarea nu înseamnă inteligență și probitate profesională. Un judecător ar trebui să aibă 25-30 de ani de ucenicie în alte ramuri ale justiției. La noi, o madame Macovei a deschis poarta către ceea ce vedem astăzi. Ar fi multe de spus, dar...o las baltă. Mi-e dor de baltă, Fănele ! Mi-e dor de diminețile noastre cu subiecte pescărești.

    RăspundețiȘtergere
  5. Radule, prietene, pe fiecare dintre noi ne bântuie neîmplinirile.
    Rău e când ecourile propriilor limite lasă urme peste viața celor de lângă noi, celor de după noi.
    Crede-mă că nu mă simt foarte bine căutând cel mai bun răspuns pentru tine. Mi-ar fi fost mai ușor dacă nu te cunoșteam. Îți lipeam o etichetă și te lăsam în plata Domnului. La tine chestia asta se aplică mai greu din două motive: știu că ai cel puțin un perete de cărți în casă iar al doilea mă încăpățânez să cred în fondul tău pozitiv. Poți să mă contrazici și chiar o faci, de cele mai multe ori. Asta, drept să-ți spun, mă bagă rău în ceață.
    Știi ce?
    Dacă chiar vrei să ne batem în idei te-aș ruga să o faci fără să reproduci, ad literam, burtierele de pe ecranul unor posturi de televiziune partizane. Știi, câtă vreme pui în discuție idei și abordări care sfidează bunul simț, să mă ierți, n-o să răspund.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunul meu simț mă sfătuiește să-ți răspund in particular. Dar nu pot să nu te întreb aici , cum găsești tu că ar trebui calificată o europarlamentară - Monica Macovei - care spune că acum avem un guvern de borfași. Este ok ? Te simți bine ? Este adevărat ce susține ea ?

      Ștergere
  6. Cum îți ziceam, nu te obosi. N-o să-ți răspund.
    După cum ții să subliniezi, se pare că avem diferențe semnificative de măsură a bunului simț.
    Rămâi în zona ta optimistă „ În rest ... toate bune. Vom trăi și vom vedea. Eu sunt optimist.”
    Ah! Scuză-mă că revin. În ce zonă a bunului simț se înscrie partea aia cu „tinerii idioți și needucați” care l-au votat pe Iohannis? Aia pe care ai șters-o tu din comentariul tău repostat mai sus?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Sa mai si radem un pic ...


      - John!
      - Da, sir!
      - Unde este cainele?
      - Facea politica si l-am impuscat!
      - Cum ti-ai dat seama ca facea politica?
      - Manca rahat in gradina.

      Ștergere