sâmbătă, 10 decembrie 2016

Omul important și telefonul electoral

Sunt, fără îndoială, o persoană importantă.
În primul rând pentru mine însumi. O să ziceți că e oleacă tristă afirmația asta dar, dacă vă uitați atent în oglindă, veți vedea că enunțul e o axiomă. Și, din câte știu, toate oglinzile-s la fel. 
Apoi, dacă te obosești să faci o oarecare analiză, concluzionezi că importanța propriei persoane se raportează și la relația directă pe care o ai cu mediul. Sper să nu vă pierd pe drum dar importanța asta se colorează diferit în funcție de planul la care te raportezi. Ca să simplific, trec direct la „categorii definitorii pentru importanță”, relaționând arbitrar „importanța” cu „valoarea”:

-          Valorizare tip „genial”. Fără dispersie semnificativă în marea masa. Confirmare clasică a conceptului că, dacă ești realmente valoros, importanța acestei valori se relevă, cel mai devreme, generației următoare.
-          Valorizare tip „cel mai bun prieten”. E simplu, vezi cine te mai sună să te-ntrebe, doar pentru că vrea să știe, „ce mai faci”.
-          Valorizare tip „e tata”. Cu evidentă conexiune spre progeniturile personale. Aici au loc mai multe planuri. Cel emoțional, în care apele se se tulbură pe măsură ce orizontul copilului se tot lărgește și nivelul lui de relaționare cu lumea, în general, trece de la nivelul „tata știe tot” la „moșu’ habar n-are”.  Cel material în care progenitura clamează fireasca independență  sponsorizată, firesc, de sursa naturală. Cel revelator în care timpul și experiențele induse de trăirile de zi cu zi ale acelorași progenituri spun cu oarece apreciere-n voce,  când te prezintă unor amici: „e tatăl meu, Gicu!”
-          Valorizare tip „primul ales când facem echipa pentru miuță”. Efemeră. Timpul trece, oasele îmbătrânesc, nici nu mai e loc să batem mingea în spatele blocului, acum acolo se bat vecinii pentru un loc de parcare.
-          Valorizare tip „salariat model”. Valorizarea se face, inevitabil, dintr-un singur sens, al celui care îți dă salariul. Și, dacă nu știți încă, valoarea asta este perfect cuantificată de raportul dintre aportul tău la venitul lui și aportul lui la venitul tău.
-          Valorizare tip „personaj remarcabil”. De obicei fierbe o zi. Denotă, trist, că cei care te evocă îți atribuie o oarecare importanță o singură dată, a doua zi după ce te-ai hotărât să-ți vezi de drum dincolo de hotar.
-          Valorizare tip „electoral”.
 Perenă. Supremă. De încredere. Zilele astea sentimentul că sunt important m-a revigorat subit după un ciclu de ani de sminteală  amorfă, demoralizat  că o anumită clasă a societății în care respir nu dă doi bani pe mine. Clasa lor. Casta lor, mai bine zis, știți voi care. Dezolant, firește. Nu vă pot descrie valul de tristețe care m-a cotropit în perioada inter-electorală. Trec peste frustrarea perfect justificată că la ușa mea de apartament de bloc n-a venit nimeni, jamais, cu vreo găleată de plastic partinică politic, cu vreo păreche de păpuci ori măcar vreo șase lâmâi de luat greața de la voma electorală. Știu, protocolul, la pomenile electorale, s-a schimbat. Dincolo de firescul ciclu temporal între o urnă de locale și una de parlamentare, am trecut oarecum brutal de la punga cu zahăr, gumari și pix la preocuparea parlamentară pentru bieții pensionari și salariați de stat. Ați putea crede că e parastas electoral dar, dacă mai pritociți nițel, o să vedeți că e doar evoluție.
P-ormă a sunat telefonul de două ori. Odată cu clinchet suav, galben subliminal, apoi bălăngănit, fără preocupări de insinuări mentale subtile. Brutal, pe față, ca-n circumscripția din Tg. Jiu.
Ea și-a spus numele de-antregul. Modern, ca în documentele de internet, întâi prenumele și p-ormă celălalt, de la părinți. El doar pe-al lui. Robert.
Ea și-a cerut scuze că mă inoportunează cu un telefon și m-a întrebat dacă mă poate reține două minute. „Ca să ce?”, și mi-a zis că e într-un grup care susține nu știu ce platformă a nu știu cărui personaj public important, neafiliat politic (știu, de fapt, da’ veți fi fiind și voi în stare să citiți printre gânduri)  și tare-ar vrea să știe dacă duminică merg la vot. Recunosc că am ascultat-o mai mult de 20 de secunde. I-am spus, subțire ca un băiat de oraș, că da, merg la vot și să nu se obosească să-ntrebe ce intenții de vot mă bântuie pe sub freză. Ea, cică, nici n-avea de gând dar pun prinsoare că nu toate vocile plăcute spun mereu adevărul.
Robert Fără Nume De Familie flutura un stindard abia ieșit de sub matriță. Stindard nou, matriță veche. N-a fost nimic să-mi placă, nici vocea, nici prezentarea, nici croiala discursului. Vocea părea a unui băiat de gașcă, prezentarea „sunt Robert,  reprezint  …” și a urmat o abreviere de trei litere, majuscule de bună seamă, menite să-mi dea furnicături patriotice pe cortex iar modul cum încropea ce-avea de spus dezvăluia ce individ norocos este.  Ferice de el, mi-am zis, uite unu’ pe care boala cititului de dragul cititului l-a ocolit.  
„Vă rețin numai un minut.”
Asta cu reținutul suna a gherlă de la el.
„Vreau doar să vă-ntreb dacă vă place de noi și cu cine votați duminică.”
Aș fi putut să-l înjur sau să-I mărturisesc că am ajuns acolo unde numai când aud „partid” mă ia cu amețeală și-mi crește brusc glicemia. Global, îmi plac toți politicienii de pe la noi și toate partidele la fel de mult ca nisipu-n teniși. Iar de-ar fi s-o spun p-a dreaptă,  ei și balaurul care i-a născut sunt, mai abitir decât orice, motivul pentru care-mi pare rău că nu mai am anii să plec în lumea largă.
N-am înjurat. M-am dat, cu eleganță, profesorul de retorică elevată care-I freacă ridichea pușlamalei inculte și necioplite.
„Biine, hooo c-am înțeles! mă tamponează academicianul. Nu vrei să spui, nu spui!”
Și gata.
Dacă stau să mă gândesc, brava lui! Ar fi putut să mă-njure el, dacă ar fi avut clasă până la final.
Amândoi m-au readus la viață. Social. Vreo câteva zile sunt o persoană de mare importanță electorală.
Ține-mă, Doamne!!
Hâc!! Da’ io cu cine votez?!

Ștefan, 10.12.2016

6 comentarii:

  1. Te salut Stefane !
    Sa stii ca esti un tip important ! Si cred ca ai si fost la vot cu aceeasi placere cu care te insurubai la discutiile politice pe care le aveam noi ...pana nu demult, pe drumurile noastre spre mirificele balti pline de sperante desarte, ca pestele a fost braconat in stil barbar. Eu n-am primit nici un telefon electoral si ca urmare nu am votat. Stiu, am trait asta pe pielea mea in 2012 la Referendumul de demitere a celui care si-a batut joc la modul grosier de legi si Constitutie , ca votul meu nu are nici o relevanta, nici o valoare si nici o majoritate covarsitoare nu poate sta in fata unei erate nascute din servilism si linguseala. Era o vreme cand consideram ca votul meu este important, ca este un act de civism patriotic sa participi la un asemenea moment. Degeaba ! Totul este degeaba ... si in aceste zile realizez si mai bine ca se incearca o denaturare a firescului si a adevarului rostit de catre cei care au participat si au ales. Traim in tara tuturor posibilitatilor. Este minunat ... dar nu si suficient. Daca as fi mai tanar mi-as lua bocceluta si m-as opri acolo unde legea e lege si este respectata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, Radule!
    Din adâncul puț al gândirii personale am extras o concluzie care, oricât de modest sunt (că tu mă știi) mi se pare de o evidentă relevanță: calitatea alegerilor individuale, indiferent de ce natură ar fi acestea, sunt într-o deplină corelare cu greutatea implicațiilor ulterioare asupra individului. Se aplică în orice situație dinamică, ori de câte ori soarta te pune în fața unor alternative la o temă dată. Clar că odată alegerea făcută ți-ai asumat, deplin implicit, urmările. Mi se pare simplu, când îți așterni cearșaful pe o saltea cu bolovani e greu de crezut că că somnul o să-ți aducă odihnă.
    A nu alege a fost alegerea a peste 11 milioane de indivizi dintr-o societate alienată. La prima vedere opțiunea majoritară, dacă ar fi să ne închinăm până la capăt la crucea democrației, este cea corectă. Dacă aproape două treimi au ales să nu aleagă s-ar putea crede că noi, cei (mai) puțini care am pus speranță în cele două petice de hârtie, suntem în eroare. Atâta doar că voi întăriți un status quo care vă displace profund în vreme ce noi ne luăm la trântă cu sorții.
    Interesant, în ce te privește, este că experiența ta electorală are un singur reper, te apasă mai mult eșecul tentativei de a-l demite pe fostul președinte decât alegerile tale anterioare care au validat mocirla perpetuă din Parlament. Și din diverse guverne. Și din multe alte instituții de stat cu motoare politice. Trăgând linie, niște oameni, acolo, și ei care au furat incredibil de eficient fie eludând niște legi fie croindu-și legi care să le permită furtul. Că doar d-aia au fost investiți cu votul majoritar. Că ne-au tot condus din groapă-n groapă, dintr-o fundătură în alta? Se-nțelege, nu ei au fost de vină ci Băsescu. Și, mai nou, Soros.
    Revenind: ai ales să nu alegi. Păcat! Acum chiar aveai la-ndemână o pârgie nouă. Habar n-am dacă USR-ul va rămâne ceea ce clamează ori aerul ăla nesănătos pe care-l vor inspira împreună cu șacalii bătrâni le vor atrofia elanul. Rămâne de văzut. Dar e un început, răsare o speranță. Eu mă agăț de ei.
    Apropo, ia aruncă un ochi colea: http://adevarul.ro/news/societate/forta-psd-vine-cei-nu-voteaza-explicatie-aritmetica-1_584968d55ab6550cb83ba1d9/index.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este. Am stiut ca daca nu merg multi la vot o sa castige stanga. Dar intrebarea este : unde au fost tinerii frumosi si liberi care l-au adus pe Iohanis la Cotroceni ? Sunt ei cumva dezamagiti de prestatia sasului ? De ce nu s-au mobilizat suficient ca sa aduca la Victoria un guvern de dreapta ? Iti spun eu: acea dreapta nu este deloc convingatoare. Au avut o campanie prost condusa si au mizat pe Ciolos care a facut niste gafe monumentale. Cand a vorbit de mocirla ... m-a apucat rasul. Si nici acum nu ma pot opri. Sa le fie de bine. Au pierdut pe mana lor. Cat despre USR, ce pot sa zic ? Am toata admiratia pentru succesul lor . Deie Domnul sa si arate ce pot face ei pentru noi . Deocamdata aud ca pun talpi prin opozitia din Consiliul Primariei Capitalei . Opozitia este cel mai simplu lucru. Mai greu este sa si construiesti ceva. Vom vedea ... de vom trai .

      Ștergere
  3. De-a lungul timpului am avut orecari revelații despre bunul simț, inteligența, gradul de cultură al conaționalilor noștri. Despre faptul că o clasă de ticăloși nu are nevoie de alegători inteligenți sper că nu mai e un secret nici măcar pentru tine, așa încât nu-i de mirare că s-au străduit cât le-a fost lor în puteri să distrugă orice tendință de îmbunătățire a învățământului românesc. Rezultatul? Idioți cronici, cu diplome eventual, lipsiți de discernământ. Altfel cum să explici că o turmă votează în mod repetat un individ sau o listă de indivizi care i-au furat sistematic. Uneori candidatul a avut dificultăți să meargă la postul pe care l-a câștigat la alegeri pentru că era în pușcărie.
    Halal!!
    Dar mai bine caută de vezi aici, e o explicație atât de coerentă și limpede încât n-are sens să-ți mai „desenez” eu.
    http://www.comisarul.ro/articol/romanii-s-au-cacat-pe-viitorul-lor!_861597.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună dimineața, Bubule !
    Părerile sunt diferite, și asta nu-i rău deloc. Sincer îmi pare rău că liberalii nu-și revin , că nu au reprezentanți de marcă, cu carismă și putere de convingere, nu au un program coerent de dezvoltare pe termen mediu și fac mereu campanii de denigrare a adversarilor în loc să mizeze totul pe o prezentere a felului în care văd ei ieșirea din rahat a țării. Nu cred o iotă din materialul denigrator pe care mi-l indici cu mărinimie. Cred că românii sunt mult mai inteligenți și mai rafinați decât majoritatea europenilor- ceea ce nu convine deloc în UE. Numai că suntem tentați să vedem numai răul din noi, nu și ceea ce ne poate face mândri. După 89 s-a încercat și iată, în mare măsură s-a reușit denigrarea tuturor valorilor culturale și morale ale neamului ăsta. Mă opresc aici. Nu înainte să-ți spun un banc cu ardeleni. Cică trei dintre ei erau într-un compartiment de tren care făcea ruta București - Tg. Mureș. Pe la Ploiești unul dintre ei sparge gheața : offff ! Pe la Brașov , altul spune : offf, offff ! La destinație , ultimul : offf, offf, offf ! Hai să coborâm că am făcut destulă politică !
    ... Offff :) ))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Să trăiești, Radule!
    E ca-n tenis, dacă tot am servit iar tu ai binevoit să returnezi, a fost musai să fac efortul de a retrimite mingea dincolo de fileu. La drept vorbind, pentru noi doi e un meci la fel de binecunoscut pe cât de inutil. Dar, din parte-mi, e o obligație de la care mi-e greu să abdic. Și de-aia era musai să mai scriu și rândurile de față. Copil fiind, am deschis ochii spre tenis având o perspectivă uriașă, Ion și Ilie. Am avut oarecari porniri să trec, la fel ca o mare masă de copii la acea vreme, de la admirație la tentative de exercițiu sportiv la propriu. Ți-am spus? Sunt campion al Daciadei la tenis de câmp pe sectorul 3. Cred că prin '77 sau '78, nu mai țin minte. Mă rog, a fost o conjunctură, nu-i cazul să mă-mpăunez excesiv.
    Ceea ce vreau să spun, apropo de tenis, este că cel mai greu exercițiu e să dai la zid.

    RăspundețiȘtergere