miercuri, 22 iunie 2016

România la EURO 2016: „PUNE-O PE AVARII, NU STĂM MULT!”

III

Interese adiacente
Fotbalul a încetat de mult să mai fie un joc.
E un produs comercial care se vinde. Consumatorul e definit de o masă atât de largă încât gradul de absorbție e uriaș. Fotbalul, în acest context, nu poate fi sub nici o formă un produs exclusivist, rafinat și adus la standarde pe care să-l agreeze doar elitele. Fotbalul e un produs care se vinde la pachet cu X….bier și semințe Y…line. Punct. Antiperspirant, bere și răcoritoare, carduri bancare și camioane.
Fotbalul, dansul celor 22 de nebuni care asudă în iarbă, e doar pretextul. Priviți numai panourile de pe marginea spațiului de joc și veți vedea că noi, cei care ne mai amăgim cu puritatea unei întreceri sportive, suntem doar bunătate de vaci de muls.
Ce mai creează fotbalul? Organisme parazite care se hrănesc din dragostea noastră pentru acest sport și se străduiesc să ne convingă de necesitatea prezenței, a devotamentului și a aportului lor neprețuit la fenomen. Oficialii, în primul rând, apoi vectorii media, industriile colaterale. Fiecare dintre ei se plasează întotdeauna în zona pozitivă, luminată și benefică, neezitând să atribuie cauzele eșecurilor celorlalți. Ei, vezi bine, au făcut tot de depindea de ei să fie bine, bubele mari sunt dincolo, nu la ei.
Unde este fotbalul în tot acest carusel? Greșesc mult dacă spun că, în acest context, fotbalul e doar un pretext? Mie, unul mi se pare că fotbalul adevărat este cel jucat de mine, de tine și de copilul refuzat de berbecul de antrenor de la grupa X a clubului Grande din București. Miuța dintre blocuri, pe o bere sau numai pentru bucuria de a simți jocul în esența lui cea curată. Ăla pe care îl explici fiului, nepotului și pe care-l joci pe nisip într-o zi de vară. La televizor? Acolo e doar durere, încrâncenare, comercial și minciună.

Fotbal, teoria profanului
Unde mă regăsesc eu în tot acest complex de factori?
Păi, întâi sunt eu și televizorul.
Televizorul îmi prezintă o întrecere între o echipă pe care-o agreez și o alta pe care nu. Jocul, în esență, e unul neutru, fiecare dintre cei 22 fac exact același lucru. Doar că unii sunt mai abili decât ceilalți. E minunat dacă ăștia sunt „ai noștri”.
Sunt comod în spațiul meu personal, am bere la rece și semințe la-ndemână. Ba chiar am făcut comandă online pentru două tricouri galbene, unul al meu și celălalt pentru nepoțel.
Am pierdut. Ne-am mai trecut un record la dosar, ne-a bătut Albania. Cu niște ani buni în urmă am oferit selecționatei de joacă între blocuri din San Marino satisfacția de a marca primul gol din sărăcuța lor istorie de meciuri inter-țări. Îmi închipui că, dacă cetățeanul SanMarinez ar fi injectat cu același virus care ne bântuie pe noi golul ăla marcat  în poarta naționalei de fotbal a României ar fi putut fi un minunat prilej de ieșire-n stradă ori de beție cruntă. Și atunci, ca și acum, eu eram la televizor, ronțăind oarece semințe și gâlgâind una-două beri. De fiecare dată nițel nefericit, oarecum trist că mă tot las păcălit de strategia celor care mă exploatează. Ăștia de la Tv cărora le marchez audiență, ălora de la X…bier și Y…line. Îmi dau seama că pentru ei emoțiile mele sunt fix fluxul lor vital.
Nici nu contează dacă sunt trist ori dansez de bucurie, pentru ei e același lucru. Mai complicat e pentru cei care se străduiesc să păstreze un trend pozitiv celor direct implicați, fotbaliștii care le reprezintă imaginea. Poza comercială, vezi bine. E destul de greu să ai același impact în mintea țugulanului care marcă banul câtă vreme sportivul sau echipa care te ține pe bască a comis-o rușinos.
Altminteri cred că un individ sănătos la cap, care a conștientizat cele de mai sus, ar ieși din cercul pe care tocmai l-am descris, și-ar declina poziția în raport cu cei  care, cum ziceam, se hrănesc cu simțirile sale. Nu că ar renunța definitiv la bere, se-nțelege, dar măcar să n-o mai asocieze cu mizeria asta!
Ah, să nu uit! Și noi, cei pe care fenomenul ne-a înrobit, putem fi puși pe diverse planuri de dependență. De la cei relaxați, pe care o victorie nu-I duce la extaz și nici o înfrângere la disperare, la cei pe care orice experiență legată de fotbal îi duce la extreme.
Acum exact 22 de ani, cel mai competent comentator român de sport declara că pentru el, comentator de fotbal, acest sport nu mai există. Cine nu l-a ascultat vreodată pe Cristian Țopescu comentând o întrecere sportivă, un meci de fotbal în speță, nu are, din păcate, un reper care să-i definească ce înseamnă eleganță și stil, coerență  și informație. Respect pentru limba română, talent și bun simț. Mare noroc pentru cei de azi că nu i-au fost contemporani!
În fine!
Povestea e una tristă și neverosimilă în finalitatea ei.
În fotbal înfrângerile poartă, întotdeauna, amprenta unor greșeli. De tactică, de tehnică, de echipă ori individuale. În 1994 fundașul columbian Escobar marchează un autogol în meciul cu echipa USA, autogol care semnează eliminarea echipei sale din competiție încă din faza grupelor. După zece zile, întors acasă, la Medelin, Andres Escobar este asasinat. Șase focuri de pistol i-au curmat viața la 27 de ani. Urma să se căsătorească peste câteva zile.
Câteva zile după șocanta veste, domnul Cristian Țopescu, cu aceeași eleganță și bun simț care i-au caracterizat  întreaga viață și cariera de comentator sportiv, ne-a anunțat că nu va mai comenta niciodată un meci de fotbal.
Tocmai azi aflu că cineva intenționează să-l împuște pe selecționerul Anghel Iordănescu.
Final: e prea mult!
Unde m-am plasat eu aseară, după eșecul cu Albania? Într-o zonă în care eu și fotbalul, așa cum s-a structurat în ultima vreme, așa cum a migrat dintr-un joc al bucuriei într-un fenomen social cu implicații majore în multe, multe direcții, nu mai avem nici un punct comun.
Poate ați înțeles de ce.

Ștefan 

20 Iunie 2016, după confirmare
Post Scriptum
Cele 3 componente esențiale ale pasei în jocul de fotbal sunt:
- direcția pasei
- forța, intensitatea pasei
- momentul, sincronizarea pasatorului cu destinatarul pasei. Am fost tentat să spun „timming” dar, deși chiar exprimă perfect sensul enunțului, prefer s-o spun în limba noastră. 
 Precizare, n-am auzit nici un specialist în fotbal enunțând aceste 3 principii!

2 comentarii:

  1. Te salut, Fănele !
    Am parcurs cele trei articole pe care le-ai scris inspirat de dezasturul din fotbalul românesc demonstrat atât de bine la Campionatul European 2016.
    Înainte de meciul cu Albania n-am putut să nu-mi amintesc de acel 0-1 al lui Dinamo cu 17 Nentori - cred că în toamna lui 1986. În groapa din Ștefan cel Mare, în preambul am văzut un meci al piticilor. Cătălin Hâldan și Florentin Petre erau în teren, aveau vreo 10-12ani și ne demonstrau că au determinarea de a deveni fotbaliști iscusiți ai clubului Dinamo. Albanezii au jucat bine, s-au apărat minunat și ne-au dat un gol de pomină. Atunci m-am jurat să nu mai merg pe vreun stadion. Și m-am ținut de cuvânt. Nici măcar nu am curiozitatea să văd noua Arenă Națională. Din cel care urmăream cu interes fenomenul fotbalistic, jucam la Pronosport , ... am devenit imun . Și imun am rămas. Mai văd din când în când meciurile Naționalei și sunt la fel de oripilat de evoluția jucătorilor pe teren, jucători care nu au în nici un caz față de o Națională inteligentă, care pretinde să se califice și să ne reprezinte cu demnitate dacă nu și cu dorința arzătoare de a câștiga fiecare joc. După meciul cu Franța îmi spuneam că suntem pe un drum bun, chiar dacă am luat-o de la gazde. Apoi, m-am bucurat că am avut noroc și nu ne-au bătut elvețienii, după acea a doua repriză în care ai noștri au făcut doar figurație. Albanezii au jucat cu entuziasm, și au câștigat pe merit. Bravo lor ! I-am văzut pe unguri in meciul cu portughezii. Ar fi putut să câștige. Au făcut un 3-3 cu echipa lui Ronaldo și au câștigat grupa. Au determinare , au combustibil , au vână, pot face o figură frumoasă. Ai noștri, din păcate cu pase la adversar sau aiurea, cu preluări ca și când ar sări mingea din zid, și cu șuturi la poartă care se pierd în peluza din spatele porții... nu au nici o șansă. Nu cunosc ABC-ul fotbalului. Iar selectionerul, general făcut la apelul de seară, nu are ce să-și reproșeze. Și-a atins targhet-ul. I-a calificat pe albanezi. Bravo lui! Mai putem spune ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, Radule!
    Trebuie să recunosc că am câteva dependențe care se vindecă greu. După cum știi, am oarece rezerve de căpoșenie care, în situații în care-mi propun cu orice chip, reușesc să mă rup și să evadez din vortex. Știi, viața-i plină de regrete și dezamăgiri. Asta cu fotbalul e un flecușteț, la o adică. Altele-s alea grele. Dar mă oripilează gândul că un individ care se declară iubitor de fotbal poate găsi argumente în mintea lui puțină să comită, pardon, numai să gândească posibilitatea de a comite, un fapt de o extremă grozăvie. Cum spuneam, e prea mult.
    Generalul? Un fost fotbalist de mare talent, pe care, odată retras din iarbă, soarta l-a răsfățat cu mult mai multe bonusuri decât merita de fapt.
    Dacă mai putem spune ceva?
    Aș mai îndrăzni.
    De oarece vreme trece coasa justiției prin ograda fotbalului. Don Corleone 7 ani!! Sigur că-i târziu și răul făcut de el și gașca cea mare se va vindeca în mulți, prea mulți ani (și asta doar dacă avem noroc, determinare și putere să luptăm cu umbrele) dar, cel puțin, mă bucur că uneori chiar am convingerea că Dumnezeu nu doarme.


    RăspundețiȘtergere