sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Grecia - România

Din când în când mă doare.

Când se schimbă vremea, când bate ploaia și vântul ori când mă arde soarele prea tare. Când mă lovesc. Când se coace o bubă pe dinafară ori pe dinăuntru.

Aseară m-a durut din nou. De fotbal.
Panem et circensus.
De panem mă tot doare de când mă știu. Pentru că panem asta nu mai e demult doar hrana cu care ne umplem mațu’, vorba bunicului meu. E mult mai mult. E cel mai eficient instrument de manipulare. Adică de-aia sunt unii buni, de-aia merită ei votați, pentru că punga lor cu un kil de zahăr, o sticlă de ulei și-o o pereche de papuci, aruncată peste gard cu două zile înaintea alegerilor, e mai frumos colorată decât punga cu reducerea tva-ului la 9%. Și de-aia zic că mă doare. Și de toate ălelalte legate de panem. Lapte, carne, medicamente, transport. Alea pe care le avem, vezi Doamne, prin bunăvoința lor. Pe care le plătim, de fapt, cu sudoarea și concretul vieții noastre de zi cu zi.
Circul e mai ieftin. Îl plătim doar cu trăiri. Adică așteptări și speranță, încredere și emoție. Iubesc circul. Mă las amețit de tropotul cailor cu panaș, captivat de vârtejul jongleriilor cu bile și farfurii, îngrozit de răgetul fiarelor, înfiorat de salturi mortale. Cu totul cucerit de oamenii aceia care, deloc rar, ignoră situatiile potential fatale ca să ne bucure sufletul. Care se mulțumesc cu bani mici ca să ne ofere emoții mari. Pentru că, nu-i așa, ei chiar sunt oameni MARI.
Îmi place fotbalul. Știu, bună parte dintre voi veți fi zicând că e pueril. Un circensus ca un amalgam de efort banal, fără esență, al cărui „goal” e chiar ridicol. Ce naiba glorie e în scopul final?! De unde atâta extaz de o parte și atâta deznădejde de cealaltă atunci când unii ori ăilalți bagă-n ațe o amărâtă de beșică? Mă rog, să mă credeți, aș putea să vă explic de ce mă emoționează un dribling, o pasă ori un șut. Dar știu sigur că ar fi un demers inutil care nu interesează pe nimeni. Cei care iubesc fotbalul nu au nevoie de explicații iar ceilalți cu atât mai puțin.
Aseară a trebuit să mă mulțumesc doar cu emoția așteptării emoției.  Restul a fost durere și eu nu vreau să le amestec, chiar dacă veți fi crezând că și durerea-i emoție. M-am fezandat în sucul bucuriei anticipate făcând abstracție de datele reale. Sigur, mă tot împungea ăla cu cornițe reamintindu-mi că chiar și faptul că  am ajuns la baraj e dincolo de potențialul nostru real. Ei și ce?! îi zic. O fi ea o plăcere nemeritată da’ e chiar  păcat să mă bucur? Și ce dacă Pițurcă tot păcălește fotbalul de atâta amar de vreme? Măcar din când în când el și tovarășul lui cu cornițe, coadă și ochi roșii ne aburesc cu câte-o victorie amețită care ne-mbată cu iluzii. Și ce dacă nu reușesc să pricep ce naiba vrăji face? O fi nepotul lui Faust, ei și ce?!
Și-apoi mi-am amintit de ce emoția înaltă și curată din arena circului nu are nici-o legătură cu beția vinovată din tribunele fotbalului. Pentru că un spectacol de circ nu e niciodată urmat de o mahmureală coclită. Pentru că la circ sunt oameni MARI iar în fotbal... Că nu mi-e greu să văd că noi jucăm un anume fel de fotbal. Unul anost și limitat. Cenușiu și penibil. Practicat de simulanți, condus de  nepricepuți (potențial) penali. Hoți notorii, profitori și demagogi. Un amestec de nonvalori începând cu cei din vârf și terminând cu copii, juniori promovați pe criterii strâmbe de antrenori coruptibili, corupți, nepricepuți și prost plătiți. Știți, n-am auzit până acum nici un om din fotbal care să invoce cele trei caracteristici de baza ale elementului fundamental al jocului, pasa: direcția, intensitatea și momentul. Voi ați auzit?
Și de-aia îmi place circul. Pentru că după spectacol singura ieșire a artiștilor este o reverență la rampă. Fără vorbe. Doar un lanț de oameni MARI , mână-n mână, plecând capetele. Noi în picioare, aplaudând și ovaționându-i, dând cuvenitul obol. Ei îmbogățiți zi de zi, spectacol după spectacol, de bucuria faptului că dăruiesc dăruindu-se.  Cinstiți până la sacrifciu cu fenomenul numit Circ.
Aseară m-a durut. De fapt, m-a durut de două ori.
Întâi a fost efectul meciului în sine. Inutil să explic.
Apoi pentru că se diminuează respectul pentru mine însumi. Mă rog, poate e mult spus. De fapt, pentru că nu încetez să-mi spun cât de inutil este să investesc emoție într-un fenomen curat în esență dar murdărit cu obstinație de tot felul de indivizi. Oare de ce mă tot încăpățânez să cred că pot să mă bucur de estetica unui sport pe care-l apreciez, separându-l de cei care-l practică? Și de murdăria care colcăie dincolo de brazda verde?
Apoi m-a durut fenomenul Pițurcă.
Prestația lui la conferința de presă de după meciul de aseară cu Grecia. Sigur, greutatea momentului nefast nu putea să-l stimuleze întru debitarea unor idei deștepte. Nici că mi-aș imagina că ar putea naște așa ceva în vreo conjunctură că, de, de unde nu-i... Dar, m-a durut gândul că nici eu nu dau pe-afară de istețime căscând ochii la el, așteptând acum, când căruța e deja în șanț, o explicație a eșecului ori măcar o scuză de bun simț. Poate că, mi-am zis, o să ne explice temeinicia raționamentului propriu care a stat la baza alcătuirii echipei. Mă rog, discuție lungă... Până la urmă m-a durut evidența adevărului, revelația pertinentă,  explozia de argumente clare întru dovedita inutilitate de închinare la templul zeului fotbal. Nu că n-aș fi știut ce colcăială de interese personale, ce mizerie de sfori, ce pleiadă de profitori se lăfăie în noroiul urât mirositor numit fotbal. Nu că n-aș fi avut idee că majoritatea dintre ei sunt, de fapt, semi-idioți, agramați și inculți. Niște purtători ilegali de creier, cum bine zicea unul dintre ei. Știam. Pentru că, pe cuvânt, nu mai sunt demult fată mare. Și nu de ieri, de azi mai știu că presa pune temeinic umărul la efortul de a menține treaz interesul pentru fenomen. Că doar, de, fotbalul e o ditamai vaca și e păcat să n-o mulgă  și ei.
Știam,  desigur, că Pițurcă e doar unul dintre cei care populează linia întâi a profitorilor din fotbal. L-aș propune pentru First Face a maleficei agenții  FRF. Găunos, plat, debitând, ca mulți alții de teapa lui, declarații șablon, veșnic încruntat, fals preocupat și definitiv atotștiutor, Pițurcă pare că n-a obosit nici-o clipă să mizeze pe un suport mefistotelic, la cazinou ca și în iarbă. Altminteri nu pricep cum a putut să tot joace la cacialma și să-i iasă de atâtea ori.  Și, da, recunosc cinstit că mă bucur că a dat-o de gard. Pentru că tot sper că trișorii, penalii și neaveniții vor plăti, odată și-odată, dând o șansă celor care pot spăla de păcate fotbalul românesc.
În aceeași măsură se cuvine să-i mulțumesc. Nu spun că n-o să mă mai las cucerit de un meci de fotbal adevărat. Spun doar că, de aseară, interesul meu pentru fotbalul intern s-a așezat acolo unde-i este locul.


Ștefan,
16.11.2013 

10 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ehei, dragul meu Ștefan... ce rău îmi pare!... De timpul tău pierdut inutil, nu de rezultatul meciului, desigur. :)
    Departe de mine gândul de a fi vreun geniu :), dar am renunțat la urmărirea fenomenului de mult timp, să tot fie vreo 7-8 ani de atunci. După ce Hagi s-a retras (știu, tu nu îmi împătășești admirația pentru el, sper doar să mă-nțelegi), am rămas un pic debusolat... ce fac acum, la ce fotbal mă mai uit?... Că nimic nu vine din urmă. Acum, recunoaște, lăsându-l la o parte pe Piți: trupa arată jalnic, ca o adunătură de prieteni ai fotbaliștilor. În niciun caz a fotbaliști.
    Bun, hai să-ți zic ce feeling am avut. N-am fremătat la bucuria barajului, mi s-a părut că i-am tras în piept pe turci, cumva. Ce meciuri am urmărit din campania asta? Puține, spre deloc, până la meciul cu Ungaria; recunosc că o victorie cu ei are altă savoare, mă scuzi. Păcat că n-am reușit-o și la Budapesta. La cel cu Turcia, după 1-0 pentru ei, m-am băgat în pat, să văd mai bine. :) Până la pauză, visam. La cel cu Estonia - doar o repriză, a doua, dar era să mă omoare căscatul. Ieri, la mult-trâmbițatul baraj - am privit din pat, de la minutul 1 până pe la minutul 10. Atât, și a fost de-ajuns.
    Oricum, nu te supăra, n-avem ce căuta în Brazilia, vrei să ne facem de rușine pe-acolo? Măcar grecii nu se fac de râs, chiar dacă joacă mai prost ca alții.
    Despre ce mai spui tu referitor la oamenii din grădina fotbalului autohton, de acord cu tine, tangențial am mai abordat și eu subiectul. Am văzut zilele trecute o schimbare extraordinară la Ligă - Iorgulescu în locul lui Mitică. Dacă țin bine minte, parcă Iorgulescu era membru de marcă (fondator?) al Cooperativei de după '90. La Sportul, apoi la Progresul. Greșesc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, Dane!
      De fapt, trăirile astea vizavi de fotbal seamănă cu sentimentul pe care-l ai față de fătuța din vecini pe care-ai iubit-o de pe la 8 ani. Știi de vreau să spun. Nu contează că, trecând anii, te doare când vezi cu cine s-a-nhăitat, tot te trece un fior când, după mulți ani, dai nas în nas cu ea pe stradă.
      Ți-am povestit, oare, despre pepenele numit viață personală? Cred că nu...
      Imaginea mea despre ce trăim fiecare este aceea a unui cumul de felii de viață. O felie grasă plină cu viața de familie. O alta care seamănă, cel mai ades, cu un sac doldora de îndatoriri e nesuferita felie numită „serviciu”. Pe urmă e cea dulce-amară a hobby-urilor. Drumeții, lectură, filme sau sport. Ori altele. Aici, în această ultimă felie, investești bună parte din nectarul simțirilor pe care ți le-a pus Creatorul în creuzetul personal. Știi, eu încă mai am pe undeva, printr-un ungher, un steag în două culori pe care-l agitam frenetic la meciuri, în „galerie”. Asta înseamnă, cum bine bănuiești, că niciodată n-o să mă pot vindeca de
      boala asta. Și, da, fotbalul intern e plictisitor și dureros de dezamăgitor, scuzați cacofonia! Pentru că, așa cum bine spui, prietenii fotbaliștilor aleargă după beșică fără să înțeleagă, măcar, spiritul adevărat al acestui sport. Nici nu-i vina lor. Cei care ar trebui să le releve despre ce e vorba cu adevărat sunt și ei paraleli cu fenomenul, chiar dacă au trăit o viață în interiorul acestuia. Ei n-au făcut decât să sugă, fără să merite, de altfel, profitul material. Să ia fără să dea.
      Cooperativa? E mai bătrână decât Gino.
      Tare mă tem că nimeni dintre cei care conduc destinele cluburilor nu este străin. Într-o măsură mai mare ori mai mică. Pe vremuri, când mă loveam mai des de unii dintre ei, umbla vorba prin târg că tartorul principal a fost unul dintre cei mai apreciați oameni de fotbal ai momentului, „becher, persoană însemnată”.
      Nu cred că Iorgulescu va schimba fața fotbalului românesc.
      Deie Domnu' să mă-nșel!

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te salut, Bubuleanule şi mă bucur că ai revenit după o lungă perioadă de relache . De bună seamă că ai simţit nevoia să te răcoreşti după infectul meci cu greţili şi ne-ai împărtăşit din sentimentele tale justificate de prestaţia sub aşteptări a naţionalei noastre de fotbal. Naţionala arată precum "starea naţiunii", adică prost condusă , coruptă până în măduva oaselor, susţinută de o mafie bine instalată şi ramificată de asemenea manieră încât nu-i văd o evoluţie favorabilă nici peste patru ani . Din păcate n-am observat o viziune clară de joc , n-am văzut determinarea şi dorinţa de a câştiga, n-am văzut nici măcar strălucirea de moment a vreunei faze izolate, ori execuţia inspirată a vreunui şut periculos pe poartă . Şi cred că toată confuzia vine din incapacitatea de exprimare a unei idei clare de către cel care conduce echipa asta. Dacă antrenorul e cioban, jucătorii nu pot fi decât nişte oi numai bune de muls . O prestaţie sub orice critică. O pierdere de timp să urmăreşti un meci ...mai bine dormi . Oricum îţi vei face sânge rău a doua zi, la ştirile sportive ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să trăiești, Piticule!
      De fapt, nu Pițurcă e principalul vinovat.
      El e numai cel căruia i se aduce, la final, nota de plată. Cel lăsat în urmă după ce comesenii care s-au îndopat pe săturate au plecat de la masă, culegându-și pe furiș pardesiul de la garderobă și chicotind în barbă. Dacă ți-ar fi plăcut Las Fierbinți l-ai fi recunoscut pe Dorel fraierit de Bobiță și Giani. Singura diferență fiind că lui Pițurcă îi lipsește naivitatea, compensată din plin de aroganță.
      Până la urmă, pentru a fi drepți până la capăt, nu poți să-i înveți pe figuranții din teren care îmbracă tricoul naționalei cum se face o preluare, cum se lovește corect mingea și de ce e crucial să dai o pasă care să întrunească cele 3 condiții de care vorbeam mai sus. Asta ar trebui să fie zestrea fundamentală a fiecărui individ care se pretinde fotbalist. Chestie care se învață odată cu „Ana are mere”. De acolo pornind, Pițurcă ar trebui să știe să aleagă pe cei mai buni dintre cei pe care-i are, să știe cum să-i armonizeze într-un întreg, să priceapă bine pe cine are de înfruntat în teren, unde să-l lovească și de ce să se ferească. Pe urmă, dacă nu întâi și-ntâi, e treaba lui să-i motiveze pe jucători. Nu știu dacă știi, dar presa zice că el a făcut tot ce-a putut să-i relaxeze pe băieți înainte de joc. Să-i facă să priceapă că nu e, nici pe departe, un meci crucial. Raționamentul lui era că o presiune prea mare o să genereze greșeli.
      Până la urmă, dacă stau să mă gândesc, nici nu-i poți cere să fie mai inteligent decât e.
      Știi, oricât de cătrănit aș fi, tot n-o să mă fure somnul când joacă România. Sper doar să nu mă mai doară așa rău...

      Ștergere
    2. Băieţii au fost magnifici şi de data asta, au pasat aiurea, şi uite că o pasă inspirată la adversar , poate însemna un autogol. Dacă-şi mai dădeau încă trei ...acum eram calificaţi . Oricum e bine că ne-au ajutat să avem şi noi un gol de onoare pe tabelă...Cumsecade , grecii ăştia ! :) )))))))

      Ștergere
  5. Păi crezi că degeaba îi tot calc eu în fiecare an?!
    Știi, până la urmă fotbalul e frumos. După ce ne-a liniștit Mitra(g)lioru' ăla am baleiat de pe Franța-Ucraina pe Suedia-Portugalia.
    Și iar m-a durut!

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut Bubu, am sters primul comentariu pentru ca m-a luat gura pe dinainte...dar acest rezultat nu a fost o surpriza pentru mine. Sincer, chiar am pariat pe calificarea Greciei. Fotbalistii nostri sunt fara valoare, oricare dintre ei. Tin minte cand unii il injurau pe Hagi pentru ca ne-a spus in fata ca merita statuie, acum vrem sa clonam toata generatia lui. Tot fotbalul nostru pute, jucatorii nu au valoare, degeaba ne ascundem dupa pomi si incercam sa vedem ce fotbalisti de valoare are Romania. Bubule, ne mintim singuri, vedem meciuri din Spania, Italia, Germania si cand mut pe DIGI joaca Sageata Navodari cu Chiajna, suntem de pe alta planeta, suntem de divertisment, jucam alt fotbal decat se joaca la aceasta ora pana si in Asia. Ne este greu sa acceptam , ne doare, dar aici suntem la aceasta ora, nimeni si nimic nu poate da valoare unui jucator din Romania. Piturca are contract beton si Mircea Sandu are 30% din contract...obiectiv calificare Euro 2016, acolo unde se duc 3 echipe. Nu stiu ce contract ar fi avut daca ne calificam si dupa ultimul loc, dar nici asa poate nu eram primiti, cica eram bagati la imitatie de prost gust al unui joc de fotbal. Trist, ma doare si pe mine, dar trebuie sa vedem adevarata valoare a fotbalului romanesc in 2013. Piturca ne spune ca baietii au jucat foarte bine, noi ne uitam de fiecare data la meciurile echipei nationale si il credem. Fotbalul romanesc ne arta exact cum este starea campionatului si cum sunt conducatorii echipei nationale. Fotbalul romanesc, la ceasta ora, are jucatori aroganti, flegmatici, plini de ei, umflati de mandrie, dar in realitate orice echipa din Europa care joaca cu noi se bucura, pentru ca asa mai fac si ei rezultate. Acum, in acest moment, aceasta generatie , este cea mai proasta echipa nationala din toata istoria echipei nationale. Trist, ma doare...dar ma uit la un joc de fotbal din divizia A si parca vad un joc din divizia Onoare de acum 20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  7. Păi, Laure nene, cam știm cu toții toate astea. Și pe toți ne doare la fel.
    N-aș mai pedala pe ideile deja enunțate. Asta pentru că, știi bine, o discuție despre fotbal, odată stârnită, nu poate avea un punct final. Întotdeauna mai e ceva de spus.
    Două-trei chestiuni numa'.
    Pițurcă: e doar ultimul dintr-un șir de profitori, gropari ai fotbalului românesc. Și când zic ultimul nu înseamnă că alții nu mai sunt, ci doar că e cel mai vizibil din gașcă. Ăla din față. În umbra lui au prosperat principalii vinovați.
    Aș mai zice că nu doar fotbalul suferă. Bagă de seamă că nici gimnastica, atletismul ori canotajul nu se simt prea bine. Oare de ce? Oare pentru că tinerii, copiii de azi fug de sport ca dracu' de tămâie? Oare contează faptul că s-a redus numărul orelor de sport din școală? Și că nici alea puține câte au rămas nu sunt luate-n serios?
    Dar, mă rog, revenind la fotbal.
    Toți cei implicați (dar și noi, cei care doar privim și lăcrimăm) știu că adevărata cauză a declinului fotbalului nostru este continua degradare calității muncii la nivelul cel mai de jos, la masa largă, la copii și juniori. E clar că vedetele de la naționala mare n-au valoare. Ca să vorbim doar despre ce se presupune că ar fi crema. Vezi numa' pe la ce cluburi joacă cei mai buni dintre ei. Adică, scuze, unde sunt legitimați că, la drept vorbind, unii dintre ei joacă din trei în patru. Dar ia uită-te ce vine din urmă! Tu îți mai aduci aminte când s-a mai calificat o națională „mică” la vreun turneu final?
    O să ne tot doară de-acum încolo, prietene.

    RăspundețiȘtergere