marți, 12 iunie 2012

La semafor -Ea și El

Erau doar ei doi în micul Ford.


 
Nu mă grăbeam. Am scos din viteză și am rulat molcom către fordulețul din față. Acolo, la semaforul ăla, pe strada aia cu nume frumos, fac mereu aceeași manevră. Aștept verdele și o las moale, rulând la vale, lăsându-mă în voia inerției. Am timp să mă uit spre dreapta. E, pe partea aia, o curte cu trei câini care fac spectacol. Nu-i știu după soi dar e unu’ care, barosan fiind, își permite să-i trateze condescendent pe ceilalți doi, niște pitici jucăuși care-i caută pricină barosanului. Nu că ar avea ceva cu el ori oarece teritorii de revendicat. Au doar o nepotolită poftă de joacă. Par mulțumiți dacă au după ce să-și lingă botul și, mai ales, dacă Nenea, colocatarul lor cam de patru ori mai mare, își face timp, din când în când, să-i tăvălească amical.
Azi nu i-am văzut.
Am scos din viteză și mă pregăteam să mă bucur de spectacolul canin. Nu v-am zis, strada se cheamă CÂMPUL CU NARCISE. Dacă denumirea în sine vi se pare  un vers dintr-o pastorală înseamnă că m-ați îndatorat, musai să ne vedem să vă fac cinste cu-o bere.
țeii  jucăuși nu erau la vedere. Probabil că se tolăneau la umbră  pe sub gard ori vor fi fost prin fundul curții. Destul să nu-i pot vedea, n-am adăstat prea mult căutându-i din ochi. Mi-am zis că-i pot vedea mâine, poimâine ori în oricare din multele zile care vor veni. Și, ca de obicei, voi păși zâmbind în universul lor lipsit de griji, amuzându-mă și uitând de oboseală și plictis.  
În forduleț erau doar ei doi. El la volan, ea alături. Ea aplecată binișor către el,  cu palma stângă pe obrazul lui drept, sărutându-i colțul gurii. Întâi el mi s-a părut cam absent. „Nesimțit” mi-am zis privind profilul copilei și ceafa neclintită a tânărului. Aplecată cât o ținea centura, de tot topită în dragostea ei, sorbindu-l din ochi. Apoi s-a întors și el. I-a spus ceva, a râs, și-a frecat nasul de nasul ei și a sărutat-o lung, mâncându-i buzele, țucându-i nasul și fruntea. Privind-o în adâncul ochilor. Și-au creat, acolo în burta micuțului Ford, universul lor propriu în care era lumină și vraja aia inefabilă care alungă răul și urâtul.
Uite, mi-am zis, musai să treci cât mai des pe CÂMPUL CU NARCISE. Nu e cine știe ce stradă, nu-i nici lungă și nici largă. Doar că aici poți să simți atingerea mai multor lumi. Dacă deschizi bine ochii, ai putea să te mai scuturi de cenușa de peste zi bucurându-te de hârjoana celor trei potăi. Și, dacă chiar ai noroc, s-ar putea să ți se deschidă fereastra aia prin care să vezi  lumina, partea caldă a vieții și drumul către speranță. Nu mult, doar cât să redescoperi universuri cunoscute din trecutul tău.

Ștefan,
10.06.2012     





11 comentarii:

  1. O, da, e musai să existe în viaţa fiecăruia dintre noi un câmp cu narcise.

    RăspundețiȘtergere
  2. Există. Ochi să ai să-l vezi. Un ochi în afară și altul înăuntru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stefan, bunul meu Stefan, oare de ce ma linistesc cand te citesc?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru că ești un tip profund pozitiv.
    Pentru că poți să reacționezi uman la teme umane.
    Pentru că am știut din prima clipă când am citit un review de-al tău că dacă viața ne-ar fi așezat drumurile mai aproape unul de altul am fi putut fi foarte, foarte buni prieteni.
    Mulțumesc pentru gând bun, Laure!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine te-am regasit , Bubule !
    Stiu despre ce straduta vorbesti , una pe care scurtam un pic si evitam un semafor pentru a-l lua in plin pe cel din capatul strazii Sportului . Campul cu narcise , paralel cu Lacul Amara este plin de neprevazut , de jocuri de catei , de sarutari tineresti , de sperante pentru cei ce trec pe-acolo , unii catre partidele lor de pescuit , altii ...sa-si viziteze rudele ori prietenii internati vremelnic la Fundeni . Numai ca tu ai darul de a observa ceea ce altii nu vad nici macar cu coada ochiului . Ai o fire de poet , Bubule , nu degeaba te-ai nascut tu in aceeasi zi cu Luceafarul nostru .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine-ai revenit, Piticule!
      Păi cum să nu știi? Aia e! Mirosind a cireși de mai, căței jucăuși și rețete medicale. Astea de la urmă nu-mi evocă chiar ce vroiam io să zic, parcă m-aș lipsi de amintirile-alea...
      Mai bine hai să vedem cât de repede ajungem mâine la baltă tăind-o pe-acolo!

      Ștergere
  6. Mai Bubule, daca n-as avea, de ceva vreme, vaga impresie ca ma aflu undeva in desert, tare m-as intreba daca nu cumva pe noi doi ne-ai vazut in masina cu pricina :-P

    RăspundețiȘtergere
  7. Hehehee, Ioana, de bună seamă că voi erați dacă, din când în când, în pustiu fiind ori rătăcind într-un crâng verde, vă scăldați, tu și el, în lumina aia care mi-a încălzit mie ochii, inima și o parte din amintiri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce faci, NN Bubule, ne laşi văduvi de vorbele matali ? Păi se poa' ? Ete, mă semnez aci, neîmpăcată, Efimitza.

    RăspundețiȘtergere
  9. Efimiiiița!!
    Fie-ți viața blândă și ochii limpezi după somn!
    Mă adun oleacă.
    Ca să știi, s-au tot zburătăcit viscole p-acilea. Nămeți pe suflet și frunze ofilite pe poteci.
    Săr-mâna de gând senin! uite, a fost destul să te semnazi și deja am soarele-n gene. Mulțam frumos!
    Mă gândesc că tu știi mai bine decât mulți alții că toate trec. Cârcă tare să ai și credință, îmi tot spun...

    RăspundețiȘtergere
  10. Aşa-i, coloană rezistentă şi credinţă să ai şi să-ţi fie ochiul văduv de lacrimi. Toate trec, lasă urme şi ţi se încrustează prin stomac şi prin cap, dar trec. De-abia aştept să mi te ridici de la pământ şi să ne suni adunarea, că bate vântul pe net, bag sama...

    RăspundețiȘtergere