marți, 27 martie 2012

Ci lasă-mă, iarnă!


Poate nu știți, încă mai e zăpadă pe câmpuri. Și nu s-au potolit de tot frisoanele iernii înăuntrul meu. 

Nămeții cei mari mi-au stăvilit calea și-au geruit gândurile. A tot bătut, din spate, crivățul  neprietenilor și a tot cernut cu flori grele de amar. Oh, frigul mi-a trecut de-a dreapta și de-a stânga firii, mi-a stins bucuria din ochi și-a lăsat în urmă plumbul grijilor și pustiul tristeții.  
Ce-o fi fost cu iarna asta? De ce s-o fi încrâncenat așa de greu împotriva mea?
Încă mai e zăpadă pe câmp. Și chiar dacă soarele-i sus, în cumpăna cerului, încă mă-nfior de iarna din suflet. Știu, firește, că nici-o tristețe n-o să veșnicească iarna. Nu-i crivăț să nu se înmoaie și nici  nor veșnic țintuit pe boltă. Mereu se vor topi troiene, mereu vor încolți speranțe.
Mi-era dor de-un drum în zori, cu roata sângerie a soarelui în ochi. A fost să fie duminica trecută. Bucurie adânc așteptată dar neîntreagă precum oala spartă-n fund. Întâi pentru că nu s-au topit încă florile de gheață de pe ferestra dinăuntru. Și-apoi pentru că nu-ți poți încălzi singur sufletul la focul răsăritului de soare.

 Mai e ceva zăpadă pe câmp.
Da’ nu-i bai.  În curtea mamei au înflorit ghioceii iar prințesa mea de suflet m-a uns cavaler al Turnului cel Mic.

Ștefan,
26.03.2012

8 comentarii:

  1. Îţi înţeleg tristeţea , Bubule !
    Din păcate , de-o vreme ne cam bântuie stări de spirit nu tocmai potrivite cu anotimpul ce bate în poartă timid . Ghioceii...primii pe care i-am văzut anul ăsta erau cei ce răzbătuseră printre crenguţele de cetină cu care împodobisem astă toamnă grădiniţa de veci a tatălui meu .
    M-a impresionat postarea ta de-acum . Cum să fac să te mai înveselesc ? Poate să-ţi mai scriu ceva despre asigurările de sănătate , văzute de cele două B-uri ...ale mele ! :) )))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, trece!
    Toate trec, numa' răbdare s-avem.
    Mulțam de bună intenție, Răducule. De n-o da cu ploaie sâmbăta care vine am eu un remediu fix pe blegeala asta. Mă tem că, în comparație cu asta, asigurările tale n-au nici o șansă, cu iertăciune să-mi fie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate , Bubule !
    Ce poate fi mai frumos decat sa iesi in natura , sa te indrepti exact catre discul solar care iese parca din Pamant si creste , creste , asa cum se intampla de milioane de ani . Ce furnicute suntem ! Ce insemnam noi in Univers ? Mai nimic. O boare de parere....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, Piticule, mai frumos decât o ieșire în zori, așa cum o desenam mai sus, ar putea fi felia asta, plus pescuiala de peste zi, grătarul de la apus, degustarea Jariștei și topirea deplină în adâncul cerului de vară în inima nopții, atunci când ieșirea la baltă trece de hotarul unei zile. N-oi fi uitat, mă gândesc. Eu tot spun ce gândesc, tu spui ce simți, Grasu ne arată feliuța zâmbitoare a vieții și, după aia, trece vara și rămânem cu dorul ieșirilor ăstora în suflet până trece anul, anii...
      Și, dacă stăm să ne gândim, mai sunt și alte cele frumoase în viețile noastre pe care ne încăpățânăm să le ratăm pentru că ne tot setăm anapoda prioritățile.

      Ștergere
  4. Iar mi-au dat lacrimile :-( Toate trec si noi odata cu ele... si e pacat! :-( Ni s-a dat o lume prea larga pentru cat putem strabate si o minte prea patrunzatoare pentru cat putem suporta, eu una am mereu de furca cu viscolul din interior.

    Cat despre remediu.... fir intins! Am ghicit, nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-am luat ieri o gută de 0,12.
    Bună. Am tras de ea, pot să scot liniștit un baboi de-un kil. Acuma, la vremea asta și la apă de nici 8 grade, e numa ce trebuie dacă atașez la vârf un forfach de 0,08. Știu eu cum să echilibrez o linie cu plută de cel mult un gram și unde să caut carasul cel somnoros după o ațipeală hibernală de vreo patru luni. A lui, nu a mea.
    Pun prinsoare că-ți plouă-n gură după un pescuit la undiță, la adăpostul unui smoc de stuf. Să nu zici „nu” că nu te cred.

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut, ma numesc Fabian si as dori sa te intreb daca ai dori sa faci link exchange cu blogul meu: http://fabianblog.info -> daca da, te rog trimite email la gfabruno@gmail.com.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut, Fabian!
    Întâi, după cum sunt sigur că știi deja, se cuvine să răspund la salut, pentru că, nu-i așa, răspunsul e obligatoriu, salutul e facultativ.
    Pe urmă trebuie să recunosc că la chestia asta cu „link exhange” m-ai cam pierdut. Dacă intuiția mea e corectă, asta înseamnă ceva de genul „ești om cu mine, sunt om cu tine”. Adică legea a treia a lui Ohm :-). De fapt, un fel de troc destinat exclusiv creșterii traficului. Nu mă omor prea tare după așa ceva, te rog să mă crezi, așa că te-aș ruga să nu mi-o iei în nume de rău dacă nu marșez la propunerea ta. Mulțumesc și euși sper că nu vei avea resentimente.

    RăspundețiȘtergere