Nașterea Domnului, înainte de termen

Azi îmi propusesem să dorm mult. Atitudine de salariat căruia sfârșitul de săptămână trebuie să-i ofere iluzia că și-a lepădat, măcar pentru o zi-două, jugul. N-a fost să fie, perspectiva sărbătorilor de Crăciun a trezit deja, de câteva zile, tagma celor care se implică cei dintâi  în sărbătoare.

Omul important și telefonul electoral

Sunt, fără îndoială, o persoană importantă.

În primul rând pentru mine însumi. O să ziceți că e oleacă tristă afirmația asta dar, dacă vă uitați atent în oglindă, veți vedea că enunțul e o axiomă. Și, din câte știu, toate oglinzile-s la fel. 

Apoi, dacă te obosești să faci o oarecare analiză, concluzionezi că importanța propriei persoane se raportează și la relația directă pe care o ai cu mediul. Sper să nu vă pierd pe drum dar importanța asta se colorează diferit în funcție de planul la care te raportezi. Ca să simplific, trec direct la „categorii definitorii pentru importanță”, relaționând arbitrar „importanța” cu „valoarea”:

11 Noiembrie 2016 – Noaptea Sfântului Lewandoski

0-3

Zero liniuță trei

Nu-i numai  povestea neagră a unei seri triste. E și un moț  peste mușuroiul maroniu din Șerbănică Vasile numărul 12, fost Vasile Conta.

0-3. Nu mă interesează să pricep semnificația lui 3. Îl atribui, cu reverența de rigoare, Poloniei. Mă zgândăre să spun câteva vorbe despre 0 (zero). Pe care, cu durere și dezamăgire adâncă, îl echivalez cu ceea ce înseamnă echipa noastră națională din zilele noastre. Ba, pardon! Mai adevărat ar fi dacă întindem semnificația peste întregul fotbal românesc.

Marin Moraru

„Cei mai dezinvolți - actorii!

Cu mânecile suflecate,

Cum știu ei să ne trăiască!”

…

Căldură mare!

Dogoare crunt negrul asfaltului din Pacienței. Trec birjele una după alta și undeva, sub coviltir negru și  valtrapuri albe, pleacă spre Sapienței sufletul lui Marin Moraru. Sapienței, colț cu lumina scenelor și lacrima de dor.

…

„ N-am văzut niciodată un sărut mai perfect

Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.

Moartea lor pe scenă e atât de naturală

Încât, pe lângă perfecțiunea ei

Cei de prin cimitire,

Morții adevărați, morți tragic, odată pentru totdeauna,

Parcă mișcă.”

 ... 

Căldură mare și azi!

N-a avut gust dimineața de 22 august. Mi-a tot stat pe limbă zeamă de aguridă iar larma voioasă a teatrelor s-a stins încă de ieri dimineață. Încă un titan a strâns, discret, firimiturile de geniu pe care le-a risipit printre scândurile scenelor, a cules curcubeul luminilor din delta monștrilor, puful bobocilor de toamnă/iarnă și-a tras cușma pe sprânceană și-a plecat. „Monseur scriem, monsieur zicem! Șe umbli  cu șioara vopsitî!”

Monseur Marin Moraru ne-a reamintit că oamenii mari nu se rătăcesc niciodată. Poate că vreun înger boem de la luminile cerului, după vreo chermeză cu nectar, aghiasmă și fum de tămâioasă,  i-o fi pus anapoda vreo rivaltă la un colț de viață, altminteri nu-I de înțeles cum apucase către cele inginerești. Și-atunci, zic eu, s-a învrednicit Thalia să-l tragă de mânecă spre viața lui cea adevărată. I-a pus un proiector de-a stânga, dinspre Caragiale, unul dinspre Take și Victor Ioan Popa, dinspre Mircea Moldovan și anotimpuri cu boboci, de-a dreapta lui Toma în Actorul cel Mare și sălbaticii, de-a stânga lui Toma în vraja stufului din odihna Dunării.

Căldură mare!

Desfătați-vă cu schița lui nenea Iancu jucată de Marin Moraru cu un alt monument al scenei,  Radu Beligan. O încântare! Dar, iertat să fiu, de veți fi văzut aceeași schiță cu Toma în rolul domnului, veți ști că cea cu Beligan n-a fost decât un spectacol de matineu.

”Băiete, ești idiot!

Ba nu, domnule!”

Eu i-am văzut. E vârful.

Uneori sunt trist că tot adun ani în urmă-mi. Și-atunci mi-aduc aminte că tocmai de-aia am avut norocul să fi văzut schița perfectă și jocul perfect. Și-mi trece.

Vrei să știi ce cred?

Că scenele cu Toma și Marin Moraru sunt ireale. Nu mă-ndoiesc că sunt un vis în visul meu despre actorii perfecți, jocul perfect, starea perfectă care-ți arată un colț de absolut.  

„Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!

Nici măcar pe-asta n-o știm trăi.

Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir,

Penibil și inestetic

Și nu știm unde dracu’ să ne ținem mâinile.”

Ștefan,

22.08.2016

Dincolo de orizont

Spre rai e prima la dreapta.

Sau la stânga.

Ori chiar drept înainte.

E calea pe care-o vezi și cea pe care-o simți. E aici și dincolo.

E pretutindeni, numa’ zăbovește o clipă și deschide sufletul s-o primești.

Ștefan, 06.08.2016