Oof, tare greu îmi e să-ncep!!
Mai întâi, îmi zic, încearcă să cristalizezi ce vrei să spui. Ți-e clar? Îmi este, răspund, subiectul există acolo, în dosul frunții! S-a copt în timp, crescând, picătură cu picătură, gând cu gând. Ești sigur că e gata? Ești sigur că ăsta-i momentul? Sunt, îmi răspund, pentru că iată, e 1 Decembrie. Azi atâta lume simte românește, atâtea motive de mândrie națională sunt evocate... Nu, nu e asta! îmi zic. Nu poți simți ce simți doar pentru că-i ziua națională! Ziua națională e o convenție. 10 Mai, 23 August, 1 Decembrie... Ce simți tu e o convenție?! Nici vorbă, nici vorbă! răspund grăbit. Păi vezi?! Spune, dacă poți să spui, spune că iubești România în felul tău, fără să-ți croiești vorbele după șabloane. De ce te-ai lăsa purtat de valul ăsta trecător al patriotismului programat? Tu chiar simți după program?
