Emigrant - partea doi

aici e partea unu 

- Hai noroc, haiducule! îi zic lui Hans căruia i se luminează frumos ochii.

-  Haiduc?! repetă el întrebător, încântat, cuvântul care-i sună familiar. 

Emigrant - partea unu

      Nu poți tu, trăitor în țara-n care te-ai născut, să știi cum e viața celui care a ales alte meleaguri unde să-și ducă zilele. Nu știi cu ce gânduri pune seara capul pe pernă, ce griji îl macină când deschide ochii dimineața. Nu știi ce fel de disperare l-a mânat departe de tot ce a fost al lui, grai, mamă, frați, prieteni și pomul de la geam. Nu știi cât amar a strâns în suflet până când „guten morgen” i-a venit spontan pe limbă în locul lui „bună dimineața”. Nu știi cât timp a trebuit să treacă pentru ca un râs sănătos să-i mai însenineze clipa. Nu știi câtă umilință i-a înnegrit inima până când străinul a înțeles (au ba...) că el, emigrantul venit de aiurea, e un om cel puțin la fel de bun, de deștept, de muncitor  precum Hans ori Hilda. Nu știi cât zbucium, câtă viață i s-a scurs printre degete emigrantului ca să-și facă un loc onorabil în noua lume. Nu știi nenumăratele bătălii, mici sau mari, pe care el le-a purtat cu toți cei din jur dar, mai ales, cu sine însuși. Nu știi câte amintiri care dor poartă omul ăsta suflet. Cum tresare când i se pare că aude, mergând pe strasse, o vorbă din graiul de-acasă. Nu știi că păstrează, într-un loc doar de el știut, o mână de pământ de-acasă. Nu știi câtă simțire îl înfioară când află că un român, fie el sportiv, savant ori student, fac dovada excelenței. Nu știi că pentru el vorba „dor” e altfel încărcată decât pentru tine și că, adânc în ființa lui, ar vrea ca somnul cel de pe urmă să-l doarmă ACASĂ.

TORONI, septembrie 2011 / partea 5 și gata

continuare de aici

Partea cinci, Vourvourou

Ziua a treia. Sau a patra. De fapt, cui îi pasă?! Una dintre zile...

Dimineața bate checker-ul în ușa noastră. V-am spus? Ei sunt chiar deasupra. Mă rog, tot nerelevant amănunt. „N-am lăsat la voi chiloții cu care stau la plajă?” Ridic din umeri.  „Vezi că s-ar putea să fie în sacoșa aia cu crenguțe de pin!”. Nu erau.

Tenis

Sportul e o chestiune de dominație. La drept vorbind, puține aspecte care  definesc viața  fiecăruia în societate sunt altfel. La slujbă, acasă, în grupul de amici, există întotdeauna  individul dominant. 

TORONI, septembrie 2011 / 4

continuare de aici 

Partea patru, plimbărindu-ne

Nu-s prea grozave saltelele ăstora. Maia suferă de-abinelea. Prea tari pentru gustul ei. Mie, drept să vă spun, nu mi-e prea rău. Urăsc pernele moi și saltelele în care te-afunzi ca-n baltă. Tot am impresia că mă duc la fund...