Drepturi, conveniențe și comodități

Nici-o lege nu pune bariere oamenilor deștepți să gândească. Nu le interzice nimeni nici să spună ce gândesc. 

Și nici idioților, în aceeași măsură. Au dreptul s-o facă. Pot, la o adică, să conteste orice,

teorii, concepte acceptate, conveniențe. Pot să dea lecții în orice domenii, e dreptul lor

să o facă. Trist este că, chiar dacă o majoritate decentă de oameni care gândesc decent

vor refuza să înghită aberațiile lor, o altă masă semnificativă de oameni o vor face. În

virtutea diversității în gândire. 

Între bine și rău e speranța că se mai face ziuă

Nu știu dacă este relevant și pentru alții  dar nu mă pot împiedica să raportez câte-o întâmplare ori alta la experiența personală. Nu mă îndoiesc că nu sunt singurul. Aș paria că un psiholog ne-ar spune că e în natura lucrurilor, e un mecanism care permite oricărui om normal să rămână echilibrat.

Suntem norocoși? E de bine că trăim evenimente cruciale?

Știu că anul ăsta va fi un reper major pentru oameni. E deja o axiomă, mă-ndoiesc că vor mai fi fiind indivizi care pot corela fapte evidente, conjunctura în care se petrec și modul de reacție al oamenilor și care să nu fi conștientizat acest lucru încă de luni bune. Nu e numai grozăvia celor care mor uciși de un ceva perfid, nevăzut, nesimțit, este și spaima conștiinței că bâjbâim haotic sperând că poate, măcar printr-o experiență repetitivă, vom ghici o modalitae de a ne apăra. Căci cum altfel poate fi câtă vreme parte din concluziile care păreau ferme alaltăieri sunt demontate de experiențele de azi?

 Știți, în Septembrie 2001 priveam în direct un alt moment care urma să  marcheze istoria lumii, prăbușirea dramatică a Gemenilor. Gândeam și atunci, ca și în timpurile de azi, că viețile noastre, ale tuturor, vor începe să  curgă altfel. Nu putea fi altfel, 2977 de oameni mureau brutal, majoritatea literalmente în văzul lumii.

Dieta porcului și reguli de servire

M-au încercat, deodată, mai multe simțăminte.

Întâi am făcut ochi rotunzi a surprindere. Ascultam și nu-mi venea să cred.

Apoi m-am oprit din mestecat, știrea de la televizor a depășit în importanță prânzul și mi-a temperat pofta de mâncare. De fapt, am realizat că, brusc, cotletul  își schimbă gustul. Știrea asta schimbase perspectiva. Am mai ronțăit un boț de brânză și-o felie de roșie, îmi trecuse de carne.

Nu-i a bună.

Curat constituțional!

Mi-a fost dat să aflu enunțul acela simplu și deplin în înțelesul său la ceva vreme după ’90. Așa cum am descoperit multe alte lucruri în firescul lor abia după ce ele căpătau sens. Enunțul despre care vorbesc se referă la libertate și, dacă-mi este permis, libertăți. Pe vremea „de dinainte” vorba asta nu însemna mare lucru. Dacă ați trăit vâltoarea, beția și traumele lui Decembrie ’89 cu siguranță veți fi gustat din plin bucuria libertății. Eu unul am plutit de-a dreptul atunci. Încet, încet, lucurile s-au mai potolit iar  perspectiva asupra multor factori noi în viața noastră s-a așezat în diverse forme, unele firești, altele în moduri inedite. Descopeream că mi-a fost dat să trăiesc o altă viață, cu alte coordonate. Fundamental mi s-a părut, dincolo de multele aspecte noi, libertatea. După beție aflam că „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia”.  Nimic mai simplu, nimic mai natural. Principiul firesc al coexistenței cu acel „altul”. Similar, se aplică perfect și la ceea ce se cheamă drepturile individului.

Astăzi încerc să mă dumiresc cum funcționează acest principiu de facto. Strict raportat la situația momentului, pandemia. Nu sunt dintre cei care neagă existența virusului, nici nu cred că cineva, persoane sau grupuri interesate în vreun fel, exagerează proporțiile fenomenului.  Ba dimpotrivă, mă tem că ce e mai rău abia începe.

Astăzi Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra dreturilor persoanelor care, nefericit, s-au infectat cu acest virus. Știți despre ce e vorba, asimptomatici, purtători ai virusului și, ce e mai grav, surse cu potențial major de infectare pentru alte persoane. Curtea a stabilit că internarea acestor pacienți fără asentimentul lor nu este constituțională. Prin urmare, dacă nu vor tratament și internare, sunt liberi să plece. Pot prezuma că sunt șanse destule ca, dacă nu toți, atunci o bună parte dintre ei să infecteze alte persoane. O discuție despre rata de contaminare este inutilă, nu-i așa?