marți, 16 august 2011

BULINA ROȘIE – triumful românului nesimțit

Nu pot să fiu ca tine.
Știu că eforturile tale, în disperata-ți tentativă de a prevala împotriva bunului simț, vin dinăuntrul ființei tale dar și din sărăcia morală a mediului în care ai crescut. Dacă aș paria că și părinții tăi aruncau gunoiul în stradă, peste gard, ori în spațiul ăla gol care  desparte satul vostru de cel vecin aș face-o pe bani mulți. Șansele să pierd pariul sunt minime.

miercuri, 10 august 2011

IERARHII POST-MORTEM


Se știe, fumatul dăunează grav.
Cu ceva vreme în urmă am aflat verdictul indubitabil, stabilit științific, dovada venită din lumea de apoi. Cercetătorii pe felie au dezgropat doi morți și i-au luat la căutat de una-de alta. Unul fost fumător, ălălalt ne. Frățioare, nu mai e nici un dubiu: mortul nefumător era mult mai sănătos!

vineri, 22 iulie 2011

PARCUL COPIILOR DE TOATE VÂRSTELE

Ieri m-am simțit norocos!
N-am tras un loz, n-am jucat la Loto.  N-am câștigat bani, dacă vreți să știți. Și nu punem la socoteală robota (salarizată) de fiecare zi.
Ieri m-am jucat în parc cu Prințesa. Câteva ore bune. Dacă voi credeți că-i simplu să fii acceptat în joaca unui copil de 3 ani jumate vă-nșelați. E un rol greu, acela de partener la desenul pe asfalt, ori cel de la capătul opus al  balansoarului, , ori de interlocutor în dialogul legat de lipsa nisipului din locul ei de joacă. Poate că nu știți, apropo! Nisipul, unul din deliciile multor jocuri de copii, dispare, încet-încet, din parcurile în care mergem noi. Prințesei nu i-am spus explicit, dar simte și ea că cei care au luat o astfel de decizie sunt nițel tembeli, lua-i-ar gaia!

sâmbătă, 16 iulie 2011

BULINA ROȘIE - lumea de plastic


Zilele astea Laura mi-a trimis un link. Paranteză: nu mă omor după link-uri. Recunosc că sunt multe situații în care nu dau curs invitațiilor de a deschide potecuța. De data asta am făcut-o, deși dădeam pe-afară de treabă.

joi, 14 iulie 2011

BULINA ROȘIE - dependența de borduri

Faptul că ieși pe stradă în fiecare zi poate fi periculos pentru confortul tău interior. Știi, dacă ai noroc și somnul îți e liniștit, reconfortant, așa cum ar trebui să fie această binecuvântată perioadă din existența ta fiziologică, te trezești dimineața cu o viziune pozitivă asupra vieții. Ce te frământa când ai pus capul pe pernă s-a limpezit. Ai motive să zâmbești, mai ales după ce-ai ieșit din baie, bărbierit, dușat, chiar fredonând ceva...