Computerul ăla biologic există. Sunt acolo, sub cuvertura asta de piele, oarece rotițe, oarece angrenaje, niște mecanisme care funcționează presetat
ghidonându-ne pe anumite coordonate.
„Puteți
clăti!”, îți zice
dentista cea jună rezemându-se de spătarul scaunului. Scormonea de câteva
minute bune molarul ăla rebel și dureros ca naiba. O fi simțit că te dor mușchii
din jurul buzelor ori, pur și simplu, vroia și ea
să-și mai
îndrepte coloana.