duminică, 20 martie 2011

SISTEMUL... matinal

Partea I 

Partea doi: matinal


Renunță. Își întinde bine oasele și, îmbufnată, își trage papucii pe tălpi. Ca de obicei, înainte de toate cele, închide repede gemulețul de la baie. Nu-i nici o scofală să locuiești la parter iar sub geam să fie exact locul unde nesimțiții ăia dau drumul la câini, când îi scot   din casă.
Ritualul din baie se mai amână o vreme. Nici în oglindă nu se uită,la prima vizită. Face numai ce-i de făcut și restul după aia.  Întâi cafeaua. Mirosul cafelei proaspăt fierte  și prima țigară. Multă lume știe, învii de-a binelea doar după ce-ți frigi buzele și tragi primul fum. Vorba lu’ Cornel: întâi te amorsezi. Aici doamna Mimi trage primul oftat al zilei. Mai spre dimineață l-a visat din nou. Cum să nu-l viseze? Băiat frumos, nalt ca bradu’ și-așa de  bine-i șade uniforma aia a lor, de parcă s-a născut cu ea. Trage ultimul fum, stinge țigara, mai ia o gură de cafea și purcede-n baie. Duș, bibileala din oglindă, alea alea... vorba lu’ Cornel. Aici trage al doilea oftat. Ca de obicei, se gândește să schimbe oglinda asta.  O face grasă. Știe sigur că amărăta asta de oglindă e de vină. Până și-n oglinda de la serviciu arată mai bine.
Bibileala durează mai mult. Și nu de ieri de azi. E ceva muncă să încerci să dosești urmele timpului. Bine, prea grozav n-a arătat niciodată, babele din bloc și-acum se-ntreabă cum o fi reușit asta (adică ea) să pună mâna pe așa mândrețe de bărbat ca Gelu. Nici n-a durat prea mult căsnicia aia a lor,  vreo patru ani, spre satisfacția babelor (că au avut dreptate) și a matracucii de la pâine, arză-o-ar focu’! care i-a făcut mereu ochi dulci. Oof!... pe măsură ce-și tencuiește și zugrăvește ridurile, oftaturile doamnei Mimi se înmulțesc. Anii se tot duc și habar n-are când a trecut viața! Își mai umflă nițel păru-ntr-o parte, mai retușează la o pleoapă, mai oftează odată și trece la îmbrăcat. N-are bani de țoale noi și astea intră  tot mai greu pe ea. Chiar, trebuie să mai slăbească, uite, își zice, azi o să sar peste prânz, doar un măr și gata. 
Se mai uită odată în oglinda din hol și-ncuie ușa-n urma ei. Casa rămâne goală și tristă. Ca viața…
Doamna Mimi ia drumul serviciului.

Cornel n-are încotro și se ridică-n capul oaselor. Adăstează o vreme pe marginea patului, cu ochii cârpiți și capul plecat. Mamă-sa n-a tras de el nici mai mult nici mai puțin ca-n alte dăți.  Sigur, în situații de forță majoră, când trec primele etape iar Cornel nu se dă trezit, apelează la o  măsură mai dură: îi trage cearșaful de pe el. Cu grijă, însă. Odată a fost mai cu nebăgare de seamă  și... nu că nu i-ar fi plăcut ce a văzut, mândră foc de ce băiat frumos a adus pe lume, danu se cade...
„Doamne Dumnezeule, că nu te mai însori odată să-mi iau de grijă!”
Coboară de-a binelea și se-ntinde cât e de lung. Face prima vizită la baie ca un somnambul. Iese apoi, aproape bâjbâind drumul până la bucătărie. 
S-a culcat cam târziu azi-noapte. Mai bine venea direct acasă de la terasă, da’ și-a băgat dracu’ coada și-a mai sunat-o și pe Valerica. După care, de, vizită la ea, alea-alea… Da nu-i bai, că e tânăr, nici n-a împlinit 34 de ani și-i puternic ca un taur. Sfarmă piatra-n pumni, vorba mamă-sii. Oftează și ea, săraca! Două ofuri îi înțeapă inima: să fi avut și el un servici ca lumea, nu badigard la pensii și să mai lase durerii muierile că „trece anii și alții, dă seama lui, au demult copii la școală”. Cornel nici n-o mai aude. Instinctiv a învățat ceea ce bărbații însurați au deprins după îndelungi exerciții: auzul selectiv. N-are rost să receptionezi o informație care nu-ți ajută la nimic. Aude vorbe, da nu se lasă pătruns de înțelesul lor. Mamă-sa știe deja. Că nu-i așa greu să recunoască la fiu-său aerul lu’ tac-su’. Asta n-o împiedică să-și verse mereu amarul.
Între timp, Cornel e gata de plecare. Uniformă neagră, cu multe buzunare.
„O să te coci,  mamă, pe căldura asta. Nu vă dădea și vouă ceva mai subțire de-mbrăcat, ce-i în capu’ lor? Ai și tu un loc să stai la umbră, măcar?”
„Am, am, nu mă mai bate la cap! bombăne Cornel în vreme ce-și caută telefonul. Ți-am mai zis că io sunt la etaj, Francezu e la ușă. Nu mi-ai văzut telefonu?”.
Îl conduce până la ușă și-l privește cum coboară scările. Îl scuipă în gând, rugându-se să nu-l deoache vreo spurcată din alea care-l urmăresc pe crăpătura ușii.

Stă pe gânduri dacă-i cazul să-și dea cu deodorant d-ăla bun, de la Paris. Mai are ceva rezerve din ce a adus când s-a întors de-acolo. Se anunță iar o zi caldă și-o să fie vai de viața lui afară, căutând umbra ca un câine. Știe că o să-l taie toate apele și că, înainte de ora unșpe, o să pută ca un cal. Îi pasă, cum să nu-i pese. Lumea-l vede mai brunet și gata, îl și bagă-n aceeași oală cu toți țiganii. De parcă toți ar fi de-o mamă, de parcă toți sunt nespălați și, decât să dea cu apă, mai bine dau cu șprei. Francezu nu-i d-ăla. Bărbat simțit. N-ai să-l vezi în haine murdare și nici nebărbierit.
„Ce, bă, ești doctor?”, îl înțeapă Cornel. „Ce te tot rașchetezi în fiecare zi?”
Al dracu’ Cornel! Nici nu poți să te superi pe el, mama lui de simpatic! Are el un ceva de le face praf pe gagici și toată lumea-l vrea de prieten. Francezu clatină amar din cap. Doar un gând îl mai râcâie din când în când. Cine știe, dacă n-ar fi Cornel, poate că doamna Mimi ar avea ochi și pentru el. De ce dracu nu i-o veni mintea la cap? Uite, el e om serios, mai aproape de vârsta ei, lui i-ar trebui o muiere, ei… ce mai încolo-ncoace, se vede de la o poștă că duce lipsă! E drept, nu e prea arătos. Nu prea înalt, față destul de comună, se cam împlinește, de la o vreme, da’ are grijă, nu se-ndoapă cu șaorme. Și-n fond și la o adică, toată lumea știe, bărbatu’ nu trebuie să fie neapărat frumos. E destul să fie oleacă mai puțin urât ca dracu’. Rău e că nu prea-i meșter la vorbe. Că, uite, lu’ Cornel nu-i trebuie vorbe multe. Se rânjesc  gagicile cum îl văd.
„Cornel… ia mai dă-l în mă-sa! El cu ale lui, eu cu ale mele!”
Se privește în oglindă. Aseară și-a adus aminte de tovarășii lui din „perioada franceză”, cum îi place lui să zică atunci când face pe filozofu’. Cei mai mulți dintre ei ciorditori. A șterpelit și el odată ceva dintr-un magazin da’ și-a dat seama că nu-i de el. A tot căutat, după aia, ceva cinstit de lucru. Greu.  Ce a găsit n-a durat. Și, după mai puțin de doi ani, s-a-ntors acasă. Tocmai la timp ca să-și bage mama-n groapă. Și-acu’ îl doare că n-a venit cu o săptămână mai devreme, ca să-i mai audă glasul.
 S-a uitat, aseară, la câteva poze de-atunci: el la turnul Eiffel, el cu unul sau altul dintre tovarăși...
Acu’ se uită-n oglindă și-și dă seama că timpul trece.
Nu-și dă cu deodorantul bun. Merge și d-ăsta de la noi. Ce sens are, la urma urmei? Ăștia au anunțat iar o zi caniculară. Tot o să pută, mai devreme sau mai târziu.  
Iese din bloc gândindu-se că i-ar surâde un weekend răcoros la munte. Ori, măcar, o ieșire la o baltă, cu prietenii pescari. Nu se omoară să stea ca prostu toată ziua privind în gol, dar... ce naiba, ar fi o ieșire cu băieții! Nu i se-ntâmplă prea des.

Conu Leonida ajunge la Casa de pensii pe la 5 jumate. Nu e primul. În fața lui, la coadă, mai sunt vreo 8 oameni. Doar unul e categoria lui de vârstă, ăilalți sunt pensionari, mai ofiliți. Programul începe la 7 dar de!  n-o să se abolească obiceiul din străbuni de a face cozi cu orice ocazie. Se dă ceva? Facem coadă. Se ia ceva (adică plătim impozite?). Facem coadă. E ca oina. Sport național. 
Mai departe, dacă-i coadă apăi trebuie s-o organizăm. Îi musai să facem și listă. Lista, într-o astfel de conjunctură, este dovada progresului. Dovada că suntem civilizați. Ne preocupă ordinea, respectul pentru dreptul celui de lângă noi, ce mama dracu’. Așa că, odată ajuns, Conu Leonida se trece pe listă. E numărul nouă. Ar putea să stea și el alături de ceilalți, pe gărdulețul verde de fier forjat care mărginește aleea de la intrare, dar preferă să citească hărtiile A4 care tapetează pereții de la fațada clădirii. Sunt peste tot,  nici geamul  ușii de la intrare n-a scăpat. Sunt zeci de astfel de hârtii. Importante, fără îndoială. Prevederi legale de toate felurile, anunțuri, liste cu documente necesare pentru cutare ori cutare aprobare, aviz ori mai știu eu ce. Programe de lucru ale biroului x sau y. Îți ia o viață să le citești.
Însă...eheeei!! Ce știți voi! Astea sunt scutul impenetrabil cu care funcționarul abil se apără de orice reclamație. El și-a făcut datoria, te-a informat. Treaba ta dacă ai ales să mori prost și n-ai catadicsit să iei peretele de la stânga sus și să citești totul până la dreapta jos.
Să fii sănătos!!
Și Conu Leonida citește.

Lu’ Floricel nu-i merge rău deloc. Acu’ e chiar cea mai bună perioadă a zilei. Trage peștele ca nebunu’, încă nu s-a lăsat arșița aia grea așa că stă în barcă în chiloți ca să se bucure de ultraviolete. Îl încearcă așa, la un colț, oarece gânduri că ar putea să se altereze nițel relația cu Conu Leonida, cumnatu-său. Adicătelea, cum vine vorba, soacra lu Conu Leonida este mama lu’ Floricel. L-a sunat aseară (Conu Leonida , firește) să-i spună că mâine merge cu dosarul „mamei” la Casa de pensii. Un fel de a bate șaua să priceapă el... N-a pus botu’, toate sculele erau deja pregătite, mămăliga pe foc... altădată.  Și se ruga în gândul lui ca acest „altădată” să nu-l ajungă, poate dă Domnu’ și termină Conu Leonida de rezolvat, mâine,  toate cele cu dosarul ăsta.
Și-acuma el arde gazu’ pe baltă în vreme ce săracu’ om rupe ore bune de la treabă ca să rezolve o problemă de familie. În sfârșit, își adoarme el conștiința, concentrat la undiță, și-a luat nevastă, si-a luat și soacră, să fie sănătos!!

Habar n-am ce-ar fi putut face dom Președinte la 5 jumate - șase în  dimineața aia. Dacă ar fi să risc la un pariu, aș zice că dormea. Cine știe, poate că se visa Președintele Franței, ori dând cărbuni Rosinantei. Fiindcă, altminteri, nu-l prea văd nici pe baltă, nici cu un dosar sub braț, scriindu-se pe listă la Casa de pensii. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, ambele ipostaze l-ar fi ajutat să vadă mai clar  rahații pe care trebuie să-i înghită bietul român. Pe baltă și-ar mai fi drenat mintea de stres iar la pensii ar mai fi socializat cu contribuabilu', după ce s-ar fi informat cam câte acte i-ar trebui ca să-și declare decesul politic.

Ștefan,
20.03.2011

click pentru urmare 

6 comentarii:

  1. Bubule , mie mi se pare peisajul complet. Adicatelea , doamna Mimi este inca in campia muncii...ea pleaca la treaba inaintea lui Cornel , dar nu inainte de a se uita in oglida ce-i da fiori de batranetze prematura ...Cornel este coleg cu francezu' -amandoi luptatori in uniforma la un fel de BGS dar mai tare ...ori mai slab ...nu e cazul sa ne facem noi brobleme...nu ? Conu Leo' sta la coada la penzie ...ca s-o apuce p-aia mare . Si tzapul nostru se plange in continuare ca are puterea politica dar aia economica este palmata de securistii aia din episugelul precedent ...
    Sper sa nu-mi cenzurezi iar emanatia , ca te vad in stare ...bibicule !
    Numai de bine si...orizonturi largi ! Ca pana la "fir intins !"...mai avem de tremurat un pic !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca sa ma explic mai clar , imi place tare mult ce scrii tu Bubule pentru ca intrevad episoade interesante , mai ales ca ai acoperit cu personajele din poveste , cam intreaga panoplie de ocupatii din meleagul carpatodanubianopontic...Te astept cu nerabdare , saptamana viitoare . Ori ,cand vei veni cu urmatorul episod .

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei bine , e posibil sa ma repet . Dar nu-i nici un bai . Chiar merita .Cred, asta pentru ca n-am citit prea multe critici literare …ca asa ar scrie un critic literar . Sper sa nu citeasca vreunul adevarat si sa se distreze copios . Ba nu …ba nu …sper sa citeasca Stefan , cu riscul de a se amuza citind comentariul meu . Important ar fi sa citeasca .He he . Nu stii niciodata cum incepe povestea unui scriitor de succes.
    Deci , cred ca un critic literar ar zice cam asa :
    “Autorul acestor randuri da dovada in primul rand de o profunda cunoastere a naturii umane in esenta ei .Impreuna cu fluenta in exprimare si umorul fin , acest interesant amestec pare a fi reteta mixturii care paveaza drumul catre succes.”
    Uf , greu a fost . Aici s-a oprit cultura mea in materie de critici literari .
    Si as vrea sa-ti mai spun ca tot ce ai scris pana acum in aceasta ultima postare imi aminteste de noptile cand citeam , ascunsa sub culegerea de probleme de fizica , o carte politista scrisa de Rodica Ojog Brasoveanu .
    Culegerea de fizica nu o mai am …dar nu ma face sa stau cu laptopul ascuns in toiul noptii asteptand continuarea .

    RăspundețiȘtergere
  4. Ehei, Ştefan, bag seama că ai păşit pe un nou drum, pe care calci tare şi-apăsat, cel al prozei. La pamflet te pricepeai, eseul despre Bucuresti nu l-am uitat, dar aici ai devenit deja prozator cu acte în regulă, ca să zic aşa...
    Evident, urmăresc cu sufletul la gură apariţia unui nou (unor noi) episod (episoade). Firul epic al poveştii tale m-a captivat deplin.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bubuuuuu...
    Ce facem cu continuarea de aici ?
    Episodul de saptamana asta ...ce-ai facut cu el ?
    L-ai vandut direct la vreun regizor, scenarist, care deja a capatat "exclusivitate "? Asteptam cu sufletul la gura continuarea . Iti doresc o saptamana plina de bani !Ca...spor la treaba ...are toata lumea buna in Romania noastra draga !

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai întâi, mulțam fain de urare, dragă Radule. Poate te-o auzi Domnu' și câștig la Loto.
    Ah, am uitat, dacă nu joc nu câștig!
    Iată, tot cu munca rămân...
    Cât despre continuare, mai ai și tu răbdare, ce naiba! Nu că n-aș vrea, da' mă ține-n loc Floricel, cică e festival de crapi pe nu știu ce baltă și-l doare-n cot de povestea mea. Cred c-o să-l cam las deoparte, nu prea-i serios și mă tot aburește cu povești pescărești...
    Altminteri, să ai parte de mulți bani și mulți ciortani!!

    RăspundețiȘtergere